sâmbătă, 16 martie 2019

Apariție în revista Poezia din Iași



Mulțumiri redacției revistei Poezia din Iași, revistă aflată sub egida Uniunii scriitorilor din România, pentru publicarea poeziei mele. Este o onoare care mă obligă să încerc a oferi mai mult. Mulțumesc domnului Christian W. Schenkpentru cenaclul poetic creat de dânsul și unde am avut ocazia să deslușesc multe din tainele poeziei. Felicitări tuturor prietenilor care au avut bucuria de a se regăsi în paginile acestei frumoase reviste.

joi, 14 martie 2019

Haiku Column

Am onoarea de a fi membră în grupul Haiku Column, grup înființat de Universitatea Haiku din Tokio, și în care a fost apreciat acest haiku al meu de către domnul Nagata Mitunori căruia îi mulțumesc.
Deasemeni, adresez mulțumirile mele pentru traducerea în japoneză doamnei Mine Mukose.
Haiku-ul meu a fost clasat pe locul doi în clasamentul celor mai bune trei haiku din data de 8 martie.
Mulțumesc tuturor organizatorilor și îi felicit pentru munca depusă.
Felicitări tuturor participanților la actul creativ.

I have the honor to be a member of the Haiku Column group, a group created by the Haiku University in Tokyo, group in which my haiku was appreciated by Mr. Nagata Mitunori to whom i am very grateful.Also, i would like to thank Ms. Mine Mukose for translating my poem in Japanese.
My haiku was charted second in the top three selected haikuus of 8 March..
I want to thank all the organizers and congratulate them for their work.
Congratulations to all participants in this creative act.

Nagata Mitunori
Administrator · 11 martie la 17:36

〜〔daily best 3 Haikus】〜

3月8日その2
Marin Rada
de ziua femeii -
ochii lor de culoarea florilor

de la journée de la femme-
leurs yeux de la couleur des fleurs
【美音訳】
女性の日
花の色をした彼女らの目
Adina Velcea
nicio stea pe cer -
sub pături colorate copiii visează

no star in the sky -
under the colorful blankets the kids dream

κανένα αστέρι στον ουρανό -
κάτω από τις πολύχρωμες κουβέρτες τα παιδιά ονειρεύονται

pas d'étoile dans le ciel -
sous les couvertures colorées les enfants rêvent
【美音訳】
星のない空
カラフルな毛布の下に子どもたちは夢を見る
Angela Giordano
otto marzo senza mimose-
le donne in piazza con figli e mariti

eight march without mimosas
women in the streets with sons and husbands
【千秋訳】
ミモザのない三月八日
息子や夫とともに通りに女性たち

Nella și Ars poetica lui Nichita



Ars Poetica
Nichita Stănescu

"Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai facea niste bulion intr-un cazan mare de tuci pe care mai inainte niste tigani scumpi care venisera la noi pe strada il cositorisera folosind taina tipirigului, un fel de chimicala stranie, de epoca si migratoare. Mi-aduc aminte ca i-am zis mamei ca de ce scoate miezul bun si verzuliu al rosiilor si racoros si samburos si ca de ce tocmai pe el, care este atat de bun, il azvarle cand face bulion.
Mama a catadicsit sa se uite la mine mirata, asta mai la inceputul secundei, deodata, cu ochii ei albastrii, cu sperietura, mi-a zis:
- Daca te prind ca esti poet, te rup in patru bucati si te dau la caine de mancare si la gaini si ce mai ramane din tine dau la cersetori.
- Mama, i-am zis, ce e aia un poet?
- Un poet, mi-a raspuns mama, rosie pe maini de rosii, care de un sambure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut, mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu si-l doreste sa si-l nasca o mama si nici macar acea mama care din suferinta ar vrea sa-so blesteme zilele.
- Chiar da?, am intrebat-o eu, speriat c-ar putea sa fie vorba despre mine, iar nu despre altcineva.
- Chiar da, mi-a raspuns mama, iti spun eu ca asa este, mi-a raspuns ea. Chiar da, mi-a raspuns mama, ca poetii sunt liberi de parc-ar fi stelele cerului, ca dac-ar fi sa-i luam in serios s-ar dubla natura.
- Care natura, mama?
- Natura lucrurilor, mi-a raspuns printesa."


NICHITA STANESCU
Cum sa deconspir "Ars poetica", acest proces natural, fara Nichita Stanescu ?
S-a metamorfozat in Vultur, ca sa umple vidul nostru psihologic, creat de sentimentul neputintei umane in fata destinului. Ne scapa viata, ne scapa tot ce se intampla impotriva vointei noastre. Ne scapa intelegerea manifestarii lui Dumnezeu, ne scapa reprezentarea Lui. Ne scapa arta de a "vedea". Pentru cei ce vad si cred, nu este necesara nici o explicatie, iar pentru cei ce nu vad si nu cred, nici o explicatie nu exista. Fiecare traieste in stratul sau de constiinta. In plan subtil, noi suntem unificati dar, in planul exterior unitatea se poate realiza numai in stratul de granita si pe care il numim constiinta impersonala. Pentru ca cineva sa te inteleaga este necesar sa cresti densitatea informatiei, de aici si a emotiei, sa inveti sa traduci in fraze simple o receptare prin sentimente, a lumii care iti este proprie tie. Poetul ne ofera o noua simtire personala, dar pentru a "vedea" lumea astfel trebuie sa creezi propriile modele, noi forme in simboluri. Pentru aceasta trebuie sa inveti sa existi inauntrul tau, intr-o singuratate deplina. Cu cat este mai dezvoltata in om aspiratia catre Unitate, cu atat este mai bogat sufletul lui. Avea pasii mult inaintea noastra, astfel, lui Nichita i-au crescut "aripi" ! Sufletul le creste, ele acolo cresc, in interior. Procesul cresterii Sinelui este unul dureros, si este in natura noastra sa realizam.
Cat de minunat a expus :
"Natura lucrurilor !" Starea aceasta, natura de "vultur", o semnificatie, o imagine simbolica atunci cand implica ceva mai mult decat intelesul sau evident si imediat. Simbolul detine un aspect subconstient mai vast, care nu este niciodata precis definit sau complet explicat. Cand se urca pe varful muntelui o parte din fiinta se afla mereu pe culmea lui, iar divinitatea este informatia aceluia care sta pe culme. Cunoasterea noastra, in general, este informatia aceluia care se agita la poalele muntelui. Nichita, a avut Cerul in fiinta si Constelatiile toate. Nu putea ajunge la ele decat fiind foarte constient de sine. Constiinta sinelui fiecaruia tine de partea spirituala a fiintei, aceasta trebuie sa creasca, sa se dezvolte. Sinele, incorsetat in corp material si intr-o existenta efemera, este expus constrangerilor si circumstantelor vietii. Sinelui sau, Nichita i-a fost fidel ! Iar la el nu putea ajunge doar cu Limba romana, si oricat de minunata ar fi, "sunt de 7 ori apologet al limbii romane",, cat zilele toate ale saptamani, iar Duminica i-a fost sarbatoarea, asa ii era "Limba romana, frumoasa ca o Duminica". A avut suportul lingvistic cu care a imbracat Cuvantul, "materialul cu care lucreaza poetul", pe care l-a turnat apoi in "forma" specifica poeziei sale, in simboluri. A ajuns la profunzimea cercetarii si cunoasterii. Acolo nu a existat nici o inertie, acolo a existat doar Iubirea. A atins aceasta stare a fiintei, Iubirea este spatiul si timpul inscriptionate in suflet si masurate cu cantitatea de Iubire din el. Aceasta si explica de ce noi, fiecare, divinizam sufletul. A fost Ideea lui cea mai frumoasa. Nichita, trebuie inteles ca valoare a fiintei sale, a fiintarii sufletului cu care a amprentat poezia. Aceasta explica si perenitatea spiritului sau. Este conditia de geniu, geniul poetului neinteles. Nici nu se poate reusi intelegerea la o asa anvergura a spiritului. Intelegerea instantanee se produce cand ne intalnim cu altii in acelasi timp si pe un plan identic al fiintei. Tine de nivelul evolutiv, tine de constiinta sinelui fiecaruia. Poetul Walt Whitman, a spus odata : "Asa cum sunt, intreg, nu ma cuprinde spatiul dintre pantof si palarie". Toata viata lui a fost un reporter de mana a doua, care nu compusese niciodata versuri. Dar iata ca a venit o zi, in care el a devenit poet, poet genial ! Aceasta metamorfoza este descrisa de el astfel: "Intr-o buna zi m-am intins pe iarba, mi-am desfacut bratele si am privit Cerul. Si dintr-o data m-am patruns de sentimentul ca sensul existentei intregului univers este iubirea". A fost experienta intalnirii cu sinele lui profund. Iar acest moment este cand stim, cand simtim ca suntem noi insine fara nici un compromis, goi din punct de vedere psihologic in fata a ceea ce se poate numi Cosmos, Absolut, Dumnezeu. Este o intalnire tulburatoare care te face sa devii constient de natura fiintei tale. De dubla ei natura : existentiala care priveste eul istoric si circumstantial si, esentiala care priveste fiinta profunda legata de Fiinta lui Dumnezeu. Toti o avem in decursul vietii prin evenimente fericite ori nefericite, ori ambele. Depinde ce facem fiecare din aceasta "Intalnire". Marele nostru poet, Nichita Stanescu, a stiut, a simtit si a reusit. "Chiar, da ?" Chiar, da !
Altfel, nu ar fi existat poezia, nu ar fi existat "Ars Poetica", nu ar fi existat nici "Lauda Omului" care contine in ea toata metafizica lumii.
Ce bine ca este, Nichita !


Nella discutând despre Nichita



Nichita, a explicat, aici, intr-o "viziune a sentimentelor" sale. Si este normal, la constiinta sinelui sau, si mult extinsa in constiinta sinelui altuia, Nichita, sa ne surprinda pe toti. El a lucrat cu simbolurile. Nichita a fost "şamanul". Samanul vede spiritul, si devine spirit, "devin ceea ce sunt." Te vezi pe tine, si ceea ce vezi vei deveni. Cand iti vezi asemanarea, si te percepi astfel, este cea mai mare fericire. Dar cand iti vezi imaginile tale, care au luat fiinta inaintea ta, si care nici nu mor, nici nu devin reale, cat de mult vei avea de indurat. Dar Nichita a inteles altceva. Ca de la el a pornit totul si in el s-a largit totul. Despica un bustean, si sunt acolo. Ridica piatra, si sunt acolo. Despica piatra si sunt acolo. Cu acestea toate, ne-a atras atentia. Nu numai cu "coasta". Stii cum este ? Ceea ce avem ne va mantui, doar daca o "scoatem" din interiorul nostru. Ceea ce nu avem in interiorul nostru nu ne va mantui, ne va distruge. Noi am venit la viata, si suntem intr-un exercitiu continuu de transformare, totul se schimba in permanenta trebuie sa fim adaptati in fiecare clipa, secunda, pregatiti pentru tot. Dar si pentru Tot ca Întregul fiintei. Dar avem o Inimă, "sa o intoarcem pe toate fetele", si sa ii primim in ea, pe toti care nu sunt langa noi, "îi pastram" astfel, îi "respiram" mai bine, si ii simtim mai aproape. Nu este tot una, si e greu, dar este ToT Unul, acum, sa "ma joc", si eu, cu cuvintele,,
Scumpa mea, ti-am lasat, pentru maine, de citit, Liviuta, si pana ne facem si noi mai "destepte". Ne fixam ceasul, si repetam in Gând pe Nichita, si ne aplecam asupra intelesului nostru. Inteles greu, un concentrat de Dumnezeu. Nichita, ne-a lasat Cuvantul, ca sa avem intuitia si despre "natura" lui Dumnezeu. Nu de alta, dar sa Îl intelegem si pe EL, si nu doar pe noi.

La mine, odata cu El, a venit si poezia. Dar la mine de micuta a venit Credinta. Poezia, am avut-o, ca stare, si nu preocupare de a crea arta ei. Livia, scumpa mea, similitudini, afinitati ale sinelui, ca preocupari, evident acestea le exprimam impreuna. Sa ne accesam "amintirea" care suntem de demult. Sa Îl aducem si pe Dumnezeu in existenta prezenta, in fiecare clipa, si in inima noastra. Aducandu-L, ne vindeca rana, "umbra" aceea pe care o aducem si nu mai stim de cand ni se trage. Ma refer ca aspect psihologic, si memoria stratificata a sinelui, spiritului, acea parte de "umbra", exista in fiecare. Nu stim nici de unde ne vine, ca timp, si cream astfel iluziile noastre. Si implicam egoul, el se apara. De voalul egoului, trebuie sa scapam noi. Sa fim simpli si normali ! Este starea noastra, este sinceritatea cu sinele. Cand ajungi sa iti cunosti sinele, intelegi, si elimini acea umbra. Anormalul este egoul. Doar o persoana inzestrata cu inteligenta emotionala poseda o buna perceptie, dar si o astfel de elasticitate a mintii. Cei care l-au cunoscut, pe Nichita, au realizat ca, "el fiind el" tot timpul si un om de spirit, nu mai stiau cand era "normal", cand rostea platitudinile cu care ei isi umpleau viata. Un om inteligent, spiritual, dotat si cu minte elastica, nu doar ca stie savura o gluma, dar o creeaza instant incat, sa o savureze ceilalti. Aici este frumusetea lui. Ceilalti rad, si este o deosebire mare, de "nuanta cenusie". Pe noi, ne diferentiaza felul "rasului", si care, nu ne este la fel. Un om normal este un om bun, si poate sa dezvolte spiritualul din el. Aici este smecheria, iar Nichita era astfel, smecheros de frumos. Dar foarte modest, iar modestia o gasesti la cei evoluati care au lucrat cu sinele lor.
Uite, cat este de frumos :

"Acum vin poetii incepatori cerîndu-i sa le fie naş si el le zice :
- Dragilor, eu nu va pot face scriitori. Nici despre mine n-as zice ca sunt foarte bun. Sunt numai bunuț. De ce aveti nevoie de o recomandare care nu e o prefață ci numai un "pupi dulce ?" :)
Dar altceva, iti spun, ca sa te frapeze, cum nu se cunosc oamenii, si pana cand nu "Sunt" ei. Si cum nu poti rezona in comunicare, evident si in intelegere, decat daca te situezi pe aceleasi "coordonate" spirituale. Aceasta nu tine de Latitudinea Nordica sau Longitudinea Estica,, tine de "loc", de "acasa", de inima, de suflet, scumpa mea.

"Student fiind, s-a dus emoționat, la Ion Barbu. Marele poet i-a cerut sa-si deşerte buzunarele. "Acum hai sa ne imprietenim cu manuscriptul" a zis, citind si recitind cu glas tare poeziile palidului ploieştean. In final, s-a rostit stupefiant :
- Se vede ca iubesti poezia, dar, dragul meu, asculta-mi sfatul :
lasă-te ! N-ai nici o picătură de talent, dar ştii, niciuna,,"
(Gheorghe Tomozei - "Album memorial Nichita Stănescu" Ediție. Bucureşti - Dec. 1984 )


,,, Si era cand marele matematician, poet, încă nu se descoperise ca Sine, era in timpul primelor sale poezii pitagoreic hermetizante din ciclul "Joc secund", si diferite mult de limbajul ultimilor poezii, si cand, marele poet, Ion Barbu a cunoscut "emoția", termia, sentimentul, caldura inimii,, si nu se mai tinea "după melci"
,,, studentul Nichita, cand a intrat la el, "emotionat", avea deja emotia estetica, profunda, pura, si care, vine din sentiment, si vine de foarte "de departe",,, vezi cate conexiuni putem lega daca suntem atenti la fiecare cuvant, eu atenta fiind, acum, la exprimarea poetului Gh.Tomozei. Sa fim atenti la cuvinte, conteaza enorm ca exprimare, si ca patrundere. Astfel ca, noi, de Sine, de Dumnezeu trebuie sa ascultam, in primul rand, sa Îl iubim din toata inima, astfel ne cunoastem sinele, pe noi, dar si pe ceilalti. De la Nichita, cu valoare de autenticitate, invatam enorm, invatam sinele nostru, si invatam sa ne exprimam frumos.
Nichita este un mare initiat, a patruns taina inaltei Stiinte Initiatice.
Este un mare vizionar!

Nella descifrându-l pe Nichita în poezia Anatomia, fiziologia și spiritul




Anatomia, fiziologia şi spiritul 

Nichita Stănescu 

Ia-mi creierul
în mâinile tale moi
şi înveleşte-mi-l
în osul luminii.

Prima mărime peste zero este infinitul,
peste nimic, -
totul.

Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii
eu sunt zeu cu putere
vai, numai de moarte.

Desigur, eu mă închipui furnică
pentru zeul meu
pe care totuşi mi-l pot imagina prin mântuire.

Desigur, şi zeul meu îşi are zeul lui.

Cum or fi fiind zeii zeilor
şi câtă despărţire de nefiinţă
va fi fiind între zeul zeilor zeilor
şi zeu

între zeu şi furnică
şi furnica zeul cui va fi fiind ea
şi zeul zeilor cărora
va fi fiind ea.

Toată mărturia e de faţă.

Semnul este; nu-l vedem.

Stăm pe un cap de zeu fără să ştim.
Mâncăm legea timpului
spunându-i sâmbure de nucă.
Necitită, ea poate fi mâncată.
Imaginea întregului
ar putea fi o falie în stâncă, -
dar necitită, ea rămâne doar prilejul,
trist,
al ruperii copitei unui cal
scăpată în ea.

Toată mărturia e de faţă.

Ar trebui nu ochi rotund,
ci vederea ca oul.

E literă scrisă de jur împrejur
cum aerul de jur împrejurul globului,
cum carnea de zeamă a piersicii
de jur împrejurul sâmburelui creieros.
Acolo, în locul unde,
deodată, se vede totul,
când
a vedea nici nu mai înseamnă
a vedea.

Trupul este făcut să fie mic.

Sarcina ochiului e să fie mic.

Sarcina ochiului e să vadă linia.
Cifra e făcută să fie
lipită din micime, pe nefiinţă.
Dar, vai, nu există mic,
nici micime nu este.
A fi mic, a fi număr,
a avea ochi
e numai o prăbuşire din infinit.
Un infinit care cade din infinit.

Prima mărime peste zero este infinitul.
Mai mare peste nimic este
totul.

Stăm pe un cap de zeu fără să ştim.
Viruşii stau pe noi fără să ştie.

Toată mărturia e de faţă.

Strig:
Nu ochiul trebuie deschis,
ci vederea.
Strig:
nu urechea trebuie ciulită, -
muzica lumii foloseşte urechile
cum cel care a băut
zidul sau trunchiul copacului.

Mă ridic şi spun:
dacă poţi, uită şi nu-ţi aduce aminte nimic
decât numai întâmplările tale şi atât,
nu-ţi aduce aminte nimic, mai ales legea uită-o.
Miră-te de tot ce ţi se întâmplă,
miră-te de tot ce vezi,
atâta timp cât ai să te miri
eşti salvat.
Amintirea te-a părăsit
şi nimic din începuturile lumii nu te mai
cercetează.
Ţine-ţi minte numai propriile tale întâmplări
căci te-ai spulbera mai repede decât
însuşi gândul spulberării dacă ţi-ai aduce aminte.
Moartea este prima amintire,
şi cea mai veche.
Amintirea lui nimic
amintirea lui nimeni
amintirea lui zero.

Ea e memoria.
Dar se şterge, se acoperă
cu sânge
cu miros de carne arsă
cu mirarea sângelui, numită groază
cu sunetul de nisip de clepsidră
al ruperii osului.
Atât îţi zic, miră-te,
atât îţi zic, urlă de durere.
Cine strigă şi cine zbiară, cine urlă
şi cine se vaită,
cine se-ngroapă în miros şi în putoare şi în
damf, în miazmă,
cine plânge
şi cine se sărează,
cine se amărăşte
şi cine se zguduie şi se hohoteşte şi se zbate,
cine se jupoaie, se rupe, se smulge
acela nu-şi aduce aminte de nimic
acela nu are memorie,
e ocolit de lege,
este.

Între mine şi tine
numai cuvântul, acest organ fioros
şi comun amândurora,
este.

Să-l rupem pentru linişte
să-l rupem pentru linişte;
lasă-mă înspre tine
lasă-te înspre sinea sa
de care eşti legat
cu un organ fioros
şi rupe-l!

Şi treacă o pasăre printre noi doi.
Ba nu, trece o pasăre deasupra mea.
E linişte, e o tăcere
în care se aud cifrele.

Aripile ei mari şi mov şi mov
ca de mâl transparent
abia se înclină
sprijinindu-se pe stâlpii aerului.
Ba nu, eu mă clatin atârnând
de capătul privirii mele
ca un spânzurat de frânghie.
Ba nu, trece o pasăre magnetică,
leneşă, statică
În linişte, când dă din aripi
parcă se deschid ferestre.
Ba nu, se aud cum se deschid ferestre
de parcă o pasăre moale
ar zbura leneşă.
Ba nu, se deschid ferestre şi o pasăre
Ba nu, aripa păsării parcă deschide ferestre.

E linişte, trece o pasăre
de parcă ar deschide ferestre,
aripile ei sunt
ferestre.

Da. 


Exista o "nebunie" atat de frumoasa in toata acesta cercetare, in acest serviciu si exercitiu al Cuvantului ! Ideea, purtată mult spre Inalt si impinsa pana la sublim, este condusa astfel încât să isi primeasca "deschiderea" in expresia de final : Aripa ! Natura aripii este insasi lumina, libertatea. Nichita este monumental, iar "Constructia" il fixeaza pe soclu. Asa a reusit geniul sau sa se transforme in Cuvant, Nichita, nu a fost doar o inscriptie pe "nisip", in "curgerea" sa. A trai libertatea, a o cunoaste, inseamna a te mira si a te minuna in permanenta de "Natura" lucrurilor. Natura fundamentala insista ca fiecare din noi sa învețe întâi lecțiile primordiale si numai dupa aceea sa treaca la cele care duc spre "fereastră". Toate informatiile primite prin mijlocirea simturilor sunt "materialul brut", asupra caruia lucrează mintea, modelandu-l si transformandu-l în opera de arta, Nichita Stănescu, a fost lumina care pătrunde ochiul ! Orice lumina care patrunde ochiul nostru "moare", pentru ca prin "moarte", prin intuneric, lumina ne permite sa "vedem". Ca o intreaga anatomie a fiintei suntem umpluti cu ceea ce trebuie sa moara in noi incat, sa avem constienta pamanteana. Un om obisnuit, nu poate vorbi "legat" de corpul sau fizic, de anatomie, de fiziologie, nu poate vorbi despre muzica sferelor si despre viata cosmica, decat daca a trait in sufletul sau acestea. Iar Nichita Stanescu si-a adus sufletul in acest "loc", in "tara" de origine, ca sa poata "vedea", si "s-a redat pe sine sieși" incat, sa poata Zbura ! Exersand sinele, Nichita, reușește sa explice acest concept sublim al interdependentei. Totul depinde de parte, partile depind de tot. Partea este una singura nu poate fi totul iar totul nu poate exista de unul singur. Totul intotdeauna va avea nevoie de parte, pentru ca fara parte nu va fi atât de bogat. Sa ne Imaginam pe Dumnezeu, pentru un moment, fara existenta Sa, atunci totul ar fi "nimic", ar fi un Pamant sterp. Dumnezeu nu poate exista fara Pământ si fara curgerea Lui in rauri, in oceane, in Soare si Luna, in stele, in munte si vale deopotriva, in stanca si floare,, in pasare, in om. Ar fi un pustiu, ar fi un desert gol. Are nevoie de acestea toate in fiecare moment al Lui, pentru ca, El nu este golit de toate acestea, si are nevoie sa sadeasca frumusetea peste tot. Are nevoie sa se faca inteles, iar noi in tot acest timp sa intelegem daruirea. Greu se rupe puntea acestui limbaj si comunicare nonverbala, iar adevarul nu se poate transmite. Unitatea este cunoasterea naturii iubirii. Sufletul nostru are nevoie de noi asa cum si noi avem nevoie de el. Trebuie sa existe aceasta demnitate a lui ! Nici Dumnezeu si existenta Sa nu sunt doua lucruri separate. Viata ca aspect al ei ni se arata prin latura ei exterioara. Natura noastra este "umpluta" cu tot ce este omorat in existenta pamanteana. Noi omoram totul incepand de la eternul luminii in jos, astfel ca natura umana este umpluta cu moarte. Corpul nostru omoară aerul, omoara apa, omoara raza de lumina, omoara caldura, omoara iubirea, omoara tot ce patrunde in el. Noi omoram in minte tot, pentru ca nu mai avem memoria Cerului. Zeii nostri sunt creati din frica. Noi le dam acestora forma si viata, dar acest lucru arata totul despre noi, si vorbește despre noi si nu despre Zei. Si nici despre Zeii Zeilor Zeilor nostri. Atunci chemam, "strigam", "urlam", din rasputeri Cerul, pentru ca el sa deosebeasca Pământul, sa numeasca materia pământ, materia apa, materia aer, materia căldură, principiile elementare. Existenta nu este posibila decat gratie Iubirii. Doar prin aceasta intelegere, prin intelepciune, putem vorbi apoi despre eternul căldurii si Luminii Sufletului. Dincolo de eternul iubirii este si eternul vietii ! Nichita a înțeles profund existenta dar si "esenta tare" a sufletului. Pe Dumnezeu il poti vedea manifestat si cateodata nemanifestat. Cateodata ia forma si cateodata devine fara forma insa este tot timpul acolo. Cand Dumnezeu respira, existenta este, iar cand inspiră existenta dispare. Din nou expira, iar existenta se manifesta. Sa inspiram frumusetea si sa expiram tandrețea ! Iar in acea pauza dintre doua respiratii sa invatam sa si "murim". Aceasta este Viata, ea nu este o "sugrumare". Dar oare ce face Dumnezeu in acea pauza dintre doua respiratii ale ființei umane ? Cred ca si EL se mira si se minunează de ce vede in noi. Ba nu ! Cred ca, atunci, Dumnezeu, mai si clipeste.

Nichita este înalta inițiere! Am vrut să exprim si aceasta "parte" de descriere poetica, legata de fiinta, care este reprezentata de acel "nimic". "Nimicul" nu inseamna chiar "nimic". "Nimicul" reprezinta sfera, si semnifica spiritul, sinele (lumina si intunericul), este si cercul, este si cifra "zero." Aceasta cifra, stim ca inseanma nimic, știm ca in sinea ei, nu are valoare. Confera insa o anumita valoare numarului langa care este atasata. Intr-o anumita dispunere, intr-un anumit mod, cifra zero poate influenta, poate astfel modifica mult rezultatul, structura numarului. Cuvântul in vers, descrie structura ființei si a sinelui nostru. Astfel, toate "operațiile", "calculele" pe care le expune poetul sunt cele grele, din matematici "superioare", sunt "functiile" acestea implica liberul arbitru. Tin de Spirit, de zestrea ancestrală a fiecaruia, cu "conținuturile" si materialul spiritual. Tin de sinea noastra, de suflet, acolo este si esenta noastra tare, samânta, sîmburele,. Tin de "Anatomia si fiziologia" fiintei fizice, corporale, de inima si minte, de creier, si de toată tesatura acestui complex organic si constituienti corporali. Si semnifica partea "moale", "pulpa fructului" care este încadrată în "coaja" ei. Acestea sunt si "instrumentele de lucru" ale sinelui nostru. Sinele nostru incorsetat in corp material vine astfel la aceasta existenta, una efemera. Isi propune sa invete si sa realizeze scopul sau evolutiv, menirea. Invață astfel să crească în iubire. Suntem "fructele" lui Dumnezeu si ale Iubirii Sale. "Chiar da!" Daca mai esti si poet, este rau de tot !:) Natura poetica ca sa poata fi inteleasa are nevoie in plus cunoasterea "matematicii stelare". Daca acelei sfere ii fixezi si un punct central, deja avem Soarele ca simbol esoteric, astrologic. Acel punct este Centrul fiintei, este samanta. Daca aceasta sfera, (cercul) este impartita in mod egal in doua parti constitutive, intrinsece care formeaza unitatea sinelui, avem si o reprezentare a sinelui nostru. Astfel, jumatatea alba -Yang, Soarele, spiritul, focul, arsita, caldura, Lumina, Ziua si jumatatea neagra, Yin, Luna, inspirația, intuitia, visarea, emoția, mareea, schimbarea, raceala, frigul, Intunericul, Noaptea. Lumina si Intunericul sunt prezente in fiecare din noi, sunt prezente in sinele nostru viu, este un principiu, o legitate a lui Dumnezeu care guverneaza toata creatia Sa. Ele sunt complementare, dar in aparenta ne apar a fi in opozitie, in contradictie, in conflict. Dar nu este asa. Trebuie sa se realizeze reconcilierea lor, fara a se opune rezistenta. Sa le lasam sa se manifeste fiecare pe rand. Aceasta nu inseamna ca partea nemanifestata nu este acolo. Ba da, este, ea doar asteapta sa ii vina randul sa se manifeste din nou. Cand Soarele dispare de pe bolta cerului, apare Luna, nu se intampla nimic de neinteles,, Aceasta miscare a lor se produce intr-o liniste perfecta. Ea asigura echilibrul, armonia si ordinea. Nichita descifreaza semne, insemne ancestrale, simboluri, numere, nume, culori, esente ale geometriei in manifestare. Omul poate fi in acelasi timp distrugător dar si creator cu o infinitate de astfel de posibilități care se pot si multiplica mult, acest zero, "nimicul" le multiplica. La baza este cunoasterea de sine, care nu inseamna nimic daca nu exista disponibilitatea ființei pentru aceasta interogare a sinelui. In memoria sinelui nostru este inscrisa istoria sufletului si de care nu ne amintim in mod constient. Este inconstientul vast, nevazutul, intunericul in care inaintam spre lumina si extindem intelegerea fiintei noastre interioare. Daca peste acest "nimic" de "inceput" al nostru, care este sfera, cercul, este cifra zero, care este un zero mai mare, cu continuturile originii si istoriei sufletului nostru milenar, punem deasupra un zero mai mic, cel individual, personal pentru evoluția in aceasta existenta pamanteana, se formeaza cifra 8 cu simbolistica lui. Este o cifra de mare Forță spirituală. O asezi altfel, iar din aceasta pozitie se poate observa, ea semnifica infinitul. Depinde de fiecare "ce punem" acolo, cum dispunem acest "nimic" mai mic personal peste "nimicul" mai mare cel istoric de origine. De inceput, de "moarte", de dupa "moarte" care este si una fizica dar si una spirituală (cerințe pentru aceasta viata), de creștere evolutiva. In Kabala exista acest interes pentru des-cifrare si este in sensul studierii numerelor, ele sunt "vii", ne "lucreaza", ne influenteaza viata, destinul in simbolistica evolutiva. Il gasim in Tibet sub forma rotii cu 8 spite in care Energia, de natura masculina se uneste cu Forta, de esenta feminina. Astfel se regaseste legatura dintre fortele solare de evolutie si cele lunare, care se mentin in sfera incarnarilor spiritului nostru. In invatatura fundamentala a lui Buddha numarul 8 este identificat cu energia de creatie a Lumii, Energia psihică, cea mai mare dorinta, prin care mentalul, mintea si inteligenta noastra se transforma continuu pentru a-si crea propriul sau univers si de a-si realiza visele (visurile) Aceasta îmbogățire a realității de către spiritul uman constituie un fel de "păcat fundamental" al celor care locuim Pamantul. Am pierdut constiinta de lumina, nu o mai avem in "vedere", nu mai avem nici aceleasi resurse de "odinioara" pentru a ne afirma existenta, decat proiectarea dorintelor in spatiu pentru a crea devenirea personala. Natura de inertie a mentalului, a mintii noastre, conduce intotdeauna la crearea viitorului pe baza trecutului. Fara a fi interesati de dimensiunea noastra cosmica, spiritul nostru care este "rupt de originile sale", pune in miscare ciclul Eternului Inceput. Iar aceasta cifra sacra 8 simbolizeaza raporturile noastre cu viata, sexualitatea, puterea, distrugerea si transmutarea conștiinței. Este locul de suferinta unde se "moare bine", este locul lui Phoenix, in care fiinta este "arsa" de propria dorinta si care renaste fara incetare din propria cenusa. Este o cifra esoterica care este asimilata, ii este atribuita, de invatatura inalta initiatica, Vulturului. Un loc greu, de penitenta, de purificare, trait in liniste, in solitudine, unde se avanta doar forta, curajul inimii si inteligenta. Unde se atinge inaltimea Cerului prin scufundare in adancimea oceanului sinelui. M-am si exprimat astfel, exista o "nebunie" frumoasa in aceasta idee transpusă în cuvintele poetului si pe care, a manifestat-o in intreaga sa fiinta. Nichita, a avut un cap frumos, inteligent emotional, doi ochi minunati, si o "privire" impecabila îndreptată spre Cer. Dar cat ma mai minunez de fiinta lui Nichita ! Doamne, cate i-au mai trecut prin cap, dar si cate i-au mai intrat in cap prin acei "ochi ca astri", ca asimilare de cunoastere, ca transformare spirituala a fiintei sale, ca transcedere, ca inițiere. Nu este usor, dimpotriva, este un proces dureros ! Forta creatiei Cuvântului este imensa la Nichita Stanescu. Si il iubesc !! Eu am si râs, am zambit desigur la inceputul lecturarii acestei postari, Nichita incepe exemplar sa "ordoneze" si incepe cu capul : "Ia-mi creierul,, si inveleste-mi-l in osul luminii,,", in esenta "sâmburelui" :) ,, dar mi-am amintit, instantaneu, ceva similar, ceva extraordinar de dragut. Imi amintisem aceasta: Aristotel se plimba pe plaja, intr-o dimineața la rasarit, cand a întâlnit un om care avea aerul unui nebun. Facuse o gaură in nisip si cara cu lingura apă din ocean, intr-un du-te-vino neintrerupt. Filozoful s-a apropiat de el si l-a intrebat: "Ce faci aici?" La care omul i-a raspuns astfel : "M-am hotarat sa golesc tot oceanul în groapa asta". "Ai innebunit?" l-a intrebat filozoful. "Cu lingurita asta?" "In gaura asta?" "Oceanul asta imens?". Nebunul a izbucnit în râs și a spus : "Eu credeam ca tu esti nebunul, nu eu. Am inteles că vrei sa stii ce e adevărul etern. Vrei să il cuprinzi in capul asta mic? Care din noi doi e mai nebun?" Dar pe filozof chiar l-a socat intelepciunea acestui om. Dar asta este, adevarul socheaza, niciodata nu vine cand il cauti. Nu vine "cand iti alergi sinele" (Nichita a si spus asta, intr-un alt context). Vine adevarul la tine, vine informatia creatoare pentru fiinta personala, si vine in tot acest timp cu care "curgem". Pana atunci "trebuie sa te miri de tot ce ti se intampla, de tot ce vezi", desigur, astfel, "te salvezi". Înțelegi mai bine si corectezi între timp. Esti astfel si foarte atent, imbogateste mult si memoria, dar si percepția. Atunci nu vei mai fi o groapa in nisipul din apropierea oceanului ci oceanul va fi ca o mica groapa in apropierea ta.

Nella, poposind la poezia lui Marius Robu



Surori de anotimp

Bună dimineaţa, îngheţată floare!
Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit
S-aduci mai devreme primăvara care
A venit şi totuşi încă n-a venit?

Bună dimineaţa, floare de ce-ai fost!
Mi se pare mie sau regreţi acum
Că venişi pe lume când fu ceasul prost?
Ultimu-ţi, se pare, fu şi primu-ţi drum.

Bună dimineaţa, sora mea frumoasă!
N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;
Eu sunt iarna care s-a întors acasă
După ce plecase. Ne compătimim?


Este stralucitor, poetul M.R., o priveliste deosebita, este un poet al realitatii si ordinii cosmice, si totdeauna in stare sa cuprinda ansamblul ei si sa explice ! Natura este mai inteleapta decat omul. Exista totusi ceva pentru care noi nu avem sprijin, si daca ne gandim la garantia adusa prin realitate. Si este un lucru de o importanta capitala pentru viata sufletului. Este suficient un singur cuvant ca sa simtim imediat ca in viata exista ceva pentru care avem nevoie de o astfel de garantie. Oricat de putin am sti sa gandim, sa simtim in sensul inalt al acestor termeni sau in sensul acestei expresii "Ne compatimim ?", adevarul este mai important pentru sufletul nostru decat realitatea exterioara. Idealul nostru inseamna ceea ce hraneste interiorul si ceea ce ne face viata pretioasa si iubita. Ca oameni, zadarnic cautam ceva care sa ne dea o realitate sigura. Adesea, deja cand privim planul fizic, ne gasim sufletul, cu idealismul lui, intr-o situatie disperata. Privirea nu gaseste binele, dar nici momentul lui, pentru ca este superficiala, iar mintea ("ceasul rau") este in captivitate. Eul poetic, explica minunat aceasta ! Nu putem sa vedem si sa ne spunem ca suntem promisiunea noastra viitoare. Fiindca o astfel de garantie, cel care gandeste si simte real nu o poarta in sine. Este idealul si care, este important pentru suflet (parte din sine). La poet exista acest "tablou" al vietii si unde este "intretesuta" lumea sufletului, o explica si titlul poeziei. Natura este inteleapta, deoarece, in natura nu exista nici un fel de conflict de interese sau opozitie. In "natura" din noi, in "natura sinelui nostru" exista acest conflict interior (lumina si intunericul), si care, necesita in permanenta reconcilierea. 
"A compatimi", este a reconcilia, este de a accepta diferentele, si este empatia. Si nu inseamna deloc a-i cere celuilalt ori a-l determina sa fie ca tine. Nu ! Este de a-l intelege ca "esenta", este de a-l intelege cum este el, este de a-l intelege de ce este astfel cum este. Etapele de "anotimpuri", de "cicluri" de viata, de momente, toate, ale ei, clipa ca atare, sunt procese care necesita sa fie traite. Implica schimbarea, transformarea, intelegerea, si care, isi gasesc expresia plastica : 
"Ne compatimim ?" Natura omului ca si natura inconjuratoare sunt perfecte, sunt rodul creatiei lui Dumnezeu care este perfectiunea, si toate sunt in logica Lui. O prima cunoastere a noastra este cunoasterea senzoriala si emotionala. Iar sentimentul de bunatate, de bunavointa, de compatimire, de grija, sentimentul de iubire, sunt principalele conditii de adaptare a noastra la viata inconjuratoare, conditiile de "mediu". Am venit pe Pamant pentru suflet, am venit pentru intelegerea lui, pentru maturitatea sentimentului si a emotiei. Dar viata are o latura pe care noi o ocultam, este conditia noastra umana, este "necunoscutul", si ni se pare greu de "cunoscut". In suflet, nu exista nimic de la sine inteles, este ca schimbarea anotimpurilor, si este sa te adaptezi la circumstantele modificate. Uite, Florin, un citat, si care, mie mi-a placut foarte mult, si este la tema :
"Cand ai ajuns la capatul a ceea ce ar trebui sa stii, esti la inceputul a ceea ce ar trebui sa simti." 
(Khalil Gibran, "Nisip si spumă")

O scurtă incursiune în metafizică împreună cu Nella



Iti multumesc, din suflet, pentru estetica filei tale ! Adina, esti o fiinta fascinanta, cu un scris de exceptie, te prezinti cu intentia pastrarii autenticului. Esti frumoasa, cu atata sensibilitate apuci mana cititorului, eu m-am aplecat de fiecare data asupra scrisului tau cu mult respect, si iubire de tine, te simteam te vedeam aproape, nu exista "Distanta" ! Esti poezie, muzica si culoare. Povestea cu "Cercul" o cunoastem. Iti spun alta cu privire la spatiu, si lumile n-dimensionale. Daca ne facem o reprezentare, o imagine simpla, daca ar exista o lume cu doua dimensiuni, plana, atunci un cerc ar fi vazut de catre cineva, de acolo, ca o linie. Daca cineva de acolo ar reusi sa se ridice in tridimensional, abia atunci ar observa figura completa. Acea entitate ar fi numita in lumea sa ca o entitate initiata. Cine din lumea sa ar crede-o, nu poate sa demonstreze decat fiecare prin el. Dar chiar si asa, nu ar avea comparatie in lumea sa pentru a descrie ce a vazut. La fel cineva din tridimensional daca ar reusi sa treaca (si numai mental) intr-un univers cu mai multe dimensiuni, nu prea ar reusi sa descrie ce a vazut, pentru ca nu ar avea termeni de comparatie in tridimensional. Si nici nu ar putea patrunde acolo cu instrumentele specifice lumii tridimensionale. Dar omul are corpuri superioare corespunzatoare lumilor subtile, cu fiecare corp poate patrunde in lumea specifica. Metafizica patrunde in toate domeniile, ea face parte din viata noastra constienta, ar putea crea un proces, nu in mod facultativ, ci in mod necesar. S-a facut inca din vechime o paralela intre notele muzicale si numere. Astfel daca luam o "coarda" de o lungime oarecare, se obtine cu ea un sunet, iar cu jumatatea lungimii acestei coarde vom obtine un sunet cu o octava mai sus. Cu jumatatea jumatatii obtinem un sunet cu o octava mai sus, si asa mai departe. Daca notam cu "l" lungimea corzii si sunetul obtinut, astfel va fi "do de jos", atunci la l/2 din lugimea corzii vom avea sunetul "do de sus". Celelalte sunete muzicale ale gamei vor avea valori cuprinse intre acestea doua. In orice mod obtinem un sir,,, si vom observa prin calcul ca toate celelalte sunete ale gamei se pot exprima matematic in functie de nota "fa" care nu este altceva decat media armonica dintre "do de jos" si "do de sus". Nota "fa" este media aritmetica intre "do de jos" si "do de sus", numarul 3/4 asociat ei reprezinta cvarta. Daca la aceasta coarda am face sa vibreze doua treini, am obtine cvinta, deci un sunet la o cvinta superioara fata de sunetul produs de o coarda intreaga. Numerele spirituale au peste tot o tot mai mare importanta. Numerelor li se atribuie cate o litera. Literele numelui tau, vocalele si consoanele din numele si prenumele tau, au un anumit tip de vibratie.
"Tu m-ai chemat" si imi trebuie o eternitate sa o petrec cu tine !
Consideratie pentru fila ta, pentru toti prietenii tai minunati, Adina Velcea !
do :) do :)

Apariție în revista Poezia din Iași

Mulțumiri redacției revistei Poezia din Iași, revistă aflată sub egida Uniunii scriitorilor din România, pentru publicarea poeziei m...