Autoarea s-a născut în Moscova, dar astăzi trăiește în Canada, iar sursa de inspirație pentru acest roman a reprezentat-o mama ei care și-a dedicat întreaga viață susținerii carierei soțului ei, scriitorul Grogori Baklanov.
Fiica lor a considerat că acest comportament și acest devotament sunt specifice soțiilor scriitorilor ruși care și-au făcut o meserie din cultivarea geniului soților lor.
Autoarea realizează o incursiune în biografiile a șase femei extraordinare care și-au dedicat viața pentru desăvârșirea operei soților lor: Sofia Tolstoi, Anna Dostoievski, Nadejda Mandelstam, Vera Nabokov, Natalya Soljenițîn și Elena Bulgakov. Ele au trăit momente dificile alături de scriitori care au fost victimele politicii comuniste rusești. Au îndurat acțiunile represive ale guvernului, au trăit uneori la limita supraviețuirii, au dus lipsă de bani, și-au sacrificat propriile cariere promițătoare, au fost stenografe, dactilografe, traducătoare, critici, editori, redactori, cercetători, sfătuiori.
Multe dintre operele acestor scriitori au reprezentat rezultatul parteneriatelor creative realizate împreună cu soțiile lor.
Pentru aceste femei, să fii soție de scriitor a reprezentat o profesie în sine. Ele au fost dădace de talente cum o descria Tolstoi pe Sofia în Război și pace.
Sophia Tolstoi
Autorul și-a găsit sursele de inspirație în viața de familie, în jurnalele și scrisorile Sophiei atunci când a scris cele două romane de referință: Război și pace și Anna Karenina.
După publicarea romanului Anna Karenina, Tolstoi a trecut printr-o criză morală acută, a creat curentul tolstoiștilor, începând să blameze rolul și importanța banilor și averii, relațiile sexuale, implementând un fel de teroare nu numai domestică, dar și la nivel de mecenat.
Ea l-a inspirat în personajul Kitty din romanul Anna Karenina.
După 19 sarcini, 3 avorturi spontane și 5 decese infantile, Sophia avea o mulțime de guri de hrănit în momentul în care el a decis să renunțe la veniturile provenite din drepturile de autor, inclusiv la averea pe care o deținea, hotărând să își păstreze doar moșia Yasnaya Polyana.
De la ea ne-a rămas o carte de memorii intitulată Viața mea, Fragmente de jurnal.
Ea l-a inspirat în personajul Kitty din romanul Anna Karenina.
După 19 sarcini, 3 avorturi spontane și 5 decese infantile, Sophia avea o mulțime de guri de hrănit în momentul în care el a decis să renunțe la veniturile provenite din drepturile de autor, inclusiv la averea pe care o deținea, hotărând să își păstreze doar moșia Yasnaya Polyana.
De la ea ne-a rămas o carte de memorii intitulată Viața mea, Fragmente de jurnal.
La vârsta de 20 de ani, mai exact, în octombrie 1866, Anna a fost angajată ca stenografă de către Fyodor Dostoievski.
În luna următoare a cerut-o de nevastă, iar ea a acceptat imediat.
Așa cum povestește în memoriile sale, Fyodor i-a împărtășit subiectul unui nou roman solicitându-i părerea cu privire la psihologia feminină. În romanul fictiv, un pictor bătrân s-ar fi îndrăgostit de o tânără și ar fi întrebat-o dacă ar fi posibil ca o tânăra așa de frumoasă, cu o personalitate veselă, să se îndrăgostească de bătrânul artist.
Anna a răspuns fără să se gândească: orice este posibil, dar scriitorul a insistat: Pune-te în locul ei pentru un moment. Imaginează-ți că eu sunt pictorul, mă destăinui ție și te întreb dacă vrei să fii nevasta mea. Ce ai răspunde?, iar Anna a răspuns imediat: Aș spune că te iubesc și că te voi iubi întotdeauna.
În februarie s-au căsătorit și au părăsit țara.
S-au stabilit la Geneva, iar după un an s-a născut fiica lor care a murit 3 luni mai târziu.
În Dresda s-a născut cea de-a două fiică, iar după ce s-au întors la St. Petersburg, Anna a mai dat naștere la încă doi băieți.
Preluase deja toată averea familiei și gestiona cheltuielile, inclusiv negocierile cu privire la romanele ce urmau să fie publicate au căzut în sarcina ei, iar în scurt timp au scăpat de toate datoriile pe care Fyodor le făcuse la jocurile de noroc.
După moartea lui, ea a strâns toate manuscrisele, scrisorile și documentele și a construit o cameră specială dedicată marelui scriitor în incinta Muzeului de Istorie.
Anna i-a fost asistentă medicală, prietenă, tovarășă de viață, dactilografă și iubită, fiind singură persoană pe care se baza scriitorul. Ținea în mare taină un jurnal personal pe care l-a ferit de orice indiscreție posibilă, chiar și de curiozitatea soțului ei. După mulți ani, un expert a descifrat jurnalul și a făcut publică viața conjugală a celor doi. Anna apucase să șteargă toate însemnările care l-ar fi pus în ipostaze jenante pe scriitor.
Dostoievski i-a dictat ambele romane Crimă și pedeapsă și Frații Karamazov .
Ulterior, ea a publicat o carte cu Amintiri, dovedind astfel că femeia din spatele lui Dostoievski era o persoană talentată și educată.
Tolstoi și Dostoievski au fost rivali în viața literară și au evitat orice formă de contact, dar asta nu le-a împiedicat pe nevestele lor să se sfătuiască și să se încurajeze reciproc în efortul lor de a-și susține partenerii.
Un alt personaj impresionant a fost Vera Nabokov, nevasta lui Vladimir Vladimirovich Nabukov, scriitorul veșnic nemulțumit de scrierile sale și gata oricând să își arunce manuscrisele în foc.
Vera era gardianul care îi păzea scrierile și încerca din răsputeri să le salveze. Soțul ei avea o mare considerație pentru Tolstoi, dar nu îl suporta pe Dostoievski.
Nevasta lui, femeie cu capul pe umeri, cunoștea biografia celor doi titani ai literaturii și rolul pe care îl jucaseră nevestele lor în viața și opera lor.
Nabukov spunea că împreună cu femeia de lângă el formează „o singură umbră”.
Vera era un intelectual rafinat când a devenit nevasta celebrului scriitor. Cu toate astea, ea și-a făcut din statutul de nevastă, editor și translator al operelor soțului ei un crez de viață, fiind sursa de inspirație în multe din operele lui.
Femeia măritată timp de 52 de ani cu autorul celebrului roman „Lolita” a vrut să facă ceva util și măreț cu viața sa: să-și ajute bărbatul să devină unul dintre titanii literaturii rusești.
Vera era o femeie curajoasă, până acolo încât purta pistol pentru a-și apăra bărbatul în călătorii. Îl însoțea pretutindeni, chiar și la cursurile pe care acesta le ținea la Cornell, iar când acesta nu putea veni, nu ezita să îi țină locul. S-a dovedit intransigentă în negocierile contractelor de editare. Întotdeauna i-a fost primul cititor și primul critic al fiecărui roman care urma să fie tipărit, la fel cum i-a fost muză, critic și translator.
I-a corectat povestirile în limba germană, memoriile în limba franceză, poezia în limba italiană, l-a ajutat să își recalibreze stilistic proza.
Ea s-a dovedit a fi o femeie stranie, o nevastă convențională cu o splendidă inteligență neconvențională.
Nadejda Mandelstam
Nadejda a studiat pictura și a fost ucenica pictoriței Alexandra Exeter.
La 20 de ani l-a cunoscut pe Osip și nu s-a despărțit de el până când acesta a fost arestat în anul 1938. Îi era atât de devotată soțului, încât odată, fratele ei comenta că ea și talentatul poet Osip Mandelstam deveniseră atât de apropiați, încât ea părea să se contopească în existența lui, pierzându-și personalitatea. Ea și-a privit fratele cu îngăduință și i-a răspuns sec: that’s how we like it!
În plină epoca stalinistă, Nadejda a fost obligată să memoreze o bună parte din opera soțului ei.
Cea mai recunoscută este epigrama despre Stalin, scrisă în 1933, epigramă care, recitată în multe locuri de către autor, s-a dovedit a fi un act de imprudență care l-a costat libertatea.
Iată epigrama în traducerea lui Emil Iordache:
Viețuim, dar sub noi țara tace mormânt.
Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.
Iar când vorbele par să se-nchege puțin,
Pomenesc de plăieșul urcat în Kremlin.
Are degete groase și grele,
Sunt cuvintele lui de ghiulele.
Râd gândacii mustăților strâmbe
Și-i lucesc a năpastă carambii.
Are –o turmă de sfetnici cu gâturi subțiri –
Semioameni slujindu-l umili-
Care șuieră, miaună, latră căinește,
Numai el, fulgerând, hăcuiește.
Potcovar de ucazuri, forjează porunci:
Glonț în ochi, glonț în frunte și glonț în rărunchi.
Orice moarte-i desfată deplin
Pieptu-i larg de cumplit osetin.
Osip a murit în Gulag în anul 1938. Nadejda și-a dedicat restul vieții recuperării operei poetului.
Totodată, este autoarea unor memorii publicate și în România: Speranța împotriva speranței și Speranța abandonată.
Natalia Soljenițîn s-a dedicat promovării operei soțului ei, scriitorul Aleksandr Soljenițîn.
Acesta a fost înrolat în Armata Roșie și chiar a fost decorat de două ori.
Natalia l-a întâlnit pe scriitor când acesta era deja celebru, ca urmare a succesului pe care îl avusese romanul „O zi din viața lui Ivan Denisovich”. Ea avea 28 de ani și era doctorandă.
În „Iubește Revoluția” el a povestit experiențele din timpul războiului și îndoielile cu privire la fundamentele și valorile morale ale regimului sovietic. A fost arestat și trimis în lagărul de muncă vreme de 8 ani. Natalia a divorțat și a plecat în America împreună cu fiii lor.
Corespondența cu foștii deținuți politici l-au determinat să înceapă cercetarea la proiectul unui nou roman, Arhipelagul Gulag”.
I s-au confiscat mai multe manuscrise, și cu toate astea, i-au fost publicate în Occident romanele „Primul cerc”, „Pavilionul canceroșilor”, iar mai târziu, „Arhipelagul Gulag”.
Ea a efectuat ample cercetări pentru romanele lui istorice, ocupându-se de editarea operei lui.
Trăind într-un sistem politic restrictiv, ea a luptat contra cenzurii, a păstrat arhivele operelor soțului ei, ilicit, riscându-și libertatea și viața pentru ca ele să fie publicate în Occident.
După 16 ani de exil, i s-a redat cetățenia rusă în 1990, iar 4 ani mai târziu s-a întors împreună cu soția în Rusia.
A militat pentru restaurarea monarhiei și a murit în casa de la țară din Triote-Likovo.
Elena Bulgakov
Povestea Elenei și Mihail Bulgakov este una romantică.
Mihail Afanasievici Bulgakov a absolvit medicina, a fost medic în timpul Primului Război Mondial, publicând după încheierea acestuia romanul „Însemnările unui tânăr medic”. Încă din perioada studenției s-a căsătorit cu Tatiana Nikolaevna Lappa de care a divorțat după 11 ani de căsătorie ca să se însoare cu Liubov Evghenevna Beloserskaia. Deși a reușit să publice câteva romane și piese, cenzura stalinistă a oprit de la publicare multe dintre lucrările sale.
Deja se impusese drept un scriitor de excepție, iar puterea comunistă îl considera „autor antibolsevic” și „dușmănos”. Deoarece nu i se mai publica nimic, a depus numeroase cereri de emigrare, dar toate au rămas fără răspuns.
Scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o lui Stalin a rămas în istorie drept model al disidenței asumate.
A urmat un nou divorț și nu după mult timp s-a îndrăgostit de Elena Sergheevna Shilovskaia. Întâlnirea dintre cei doi protagoniști a fost un exemplu clasic de dragoste la prima vedere. Ea era măritată cu locotenentul Yury Mamontovich Neelov, iar căsnicia lor era fericită, având împreună 2 copii.
Bulgakov a murit în 1940, după o boală care l-a măcinat.
Pe patul de moarte, orb și suferind, i-a dictat soției sale ultimile modificări la romanul „Maestrul și Margareta”. Elena a transcris operele sale, iar după moartea lui, a continuat să îi promoveze și să îi publice operele în întreaga lume.
