+Adina Speranța
"M-am nascut pe tarmuri de ape mari si m-am trezit ca stiu sa inot."
Vasile Voiculescu
"Cat pot descoperi eu insumi inapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, ma vad un copilas stand singur intr-o poiana, cu flori salbatice, la marginea unei garle. Nu e nici o poezie, nici o poza,,, E adevarul. Stau pe mal cu flori si ma uit in zare. Si simt si acum fericirea acelei singuratati copilaresti plina de o mare, de o nespusa, as zice de o mistica asteptare. Asteptam de atunci ceva ce astept si acum, ceva care sa-mi implineasca un dor nehotarat, si asteptam cu siguranta, atunci, ca va veni. Ce asteptam ? Ingeri, pe Dumnezeu si pe Sfantul Petre, pe Sfanta Duminica. Dar era de atunci in mine o siguranta că are sa mi se izbândeasca un vis pe care nu-l formulam si nu l-am formulat niciodata. Cred ca n-am sa pierd nici in clipa mortii acest sentiment clar si mistic despre care nu ma pot insela, sentimentul unui copil fericit pe un mal de flori, sub un cer albastru, intr-o tainica gradina, asteptand ceva inca si mai minunat."
Vasile Voiculescu
L-a ars iubirea de Dumnezeu, a descoperit viata spirituala isihasta, a facut parte din "Rugul aprins" ale carei intalniri aveau loc la Manastirea Antim din Bucuresti. Impreuna cu parintii Benedict Ghiuş, Dumitru Stăniloaie, Grigore Băluş, Felix Arsenie si in frunte cu Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), profesorul Alexandru Mironescu, parintele Anania, parintele Andrei Scrima, prea cuviosului staret Solian de la Antim, toti prinsi in grupul spiritual, si carora le-a dedicat poemele sale. Traiau credinta ca pe un act de comunicare vie cu Absolutul divin. A trecut la monahism, si-a imbracat sufletul cu emotia lui Dumnezeu, si cu o sete apriga, prin iesirea in timpul interior, "batea la poarta Cerului", asa l-a patruns", "Raza", pentru ca Dragostea intoarce Timpul inapoi ! Dar pana cand noi nu ne punem in ordine sufletul, nu putem atinge aceasta fericire. In principiu, predestinarea noastra se ascunde in dorintele noastre si visele noastre din tinerete (copilarie). Iar talentati devin aceia care nu distrug talentul. Este adevarul, iar cand stii pentru ce suferi dispare suferinta. A avut atata inteligenta, minte, sa viseze la "stralucirea razei", si s-a straduit a o capete din rasputeri.
"Cand intuind samanta de dumnezeire din el "De profundis", cand cantand cu o smerita exultanta venirea Domnului, ca Iov, care l-a lasat sa cada in dragostea Lui plin de cainta, ancorandu-se de ancora nadejdii (Spovedanie), eroul liric tasneste necontenit dupa reuniunea cu Cel din care a pornit. Isi masoara cu deznadejde distantele care-l separa de El, când cu bucurie uneltele care-l apropie : rugaciunea (Vanator, Noua Colchida, Marele Vehicul, Rugaciunea, Limba cereasca, In orice rugaciune)."
(Zoe Dumitrescu-Buşulenga)
A fost un pelerin al gandului, cautarii filozofice si artistice. El a inteles si a facut din creatia sa o jertfa. De aceea opera sa are o mare maretie, este terapia sufletului : Credinta !
"Cand l-am vazut ultima oara pe Vasile Voiculescu era in anii '50 - in acei ani si-a scris cele mai multe din poemele postumului volum "Clepsidra". Ne aflam, intr-o seara, cativa prieteni ai lui Petru Comarnescu la Apostol Apostolide. La un moment dat am vazut intrand in camera din fara un barbat cu o infatisare uimitoare. Infasurat in tacere, s-a asezat pe un scaun langa pick-up-ul la care gazda, tot fara un cuvant, i-a pus spre ascultare "Sonata pentru vioara si pian" de César Franck. Sprijinindu-se usor cu mana dreapta capul, noul venit a ramas nemiscat, lasandu-ne sa-l privim in voie, de departe. Vibra, parca, in jurul acestei figuri de mag, o aureola nevazuta. Mâna parea transparenta in lumina scazuta a camerei, iar capul christic, cu parul si barba sura, radia o liniste ciudata, ingemanata cu o concentrare dramatica, ce treceau dincolo de perceptia noastra comuna. A ascultat muzica si a plecat in aceeasi tacere in care venise."
(Zoe Dumitrescu-Buşulenga)
Scumpa mea, valoroasa Adina, l-am adus in cadru pe marele poet, marele sonetist, scriitor, Vasile Voiculescu, si marele medic,,, "dupa ce privea atent cateva momente la pacientul care intra pe usa, anunta diagnosticul care era mai totdeauna exact, si era in fond ceea ce tratatele germane numesc "Blitzdiagnostik", diagnostic la distanta, la prima vedere".
(Constantin Daniel)
"Ele (poeziile) mi-l invie pe incomparabilul poet, caruia, impreuna cu o mana de prieteni ii ridicam cuvinte osanale, dar care isi pastra smerenia ce il caracteriza, cu alte cuvinte, lipsa orgoliului legitim al faurului alchimist, simplitatea inteleptilor antici. Ii admiram , iarna, pletele si barba, lasate sa creasca in voie, carunte, iscodind ivirea primaverii, cu scrutarea lor, care il intinerea, ca si Natura ! Era insusi o "natura", paradoxal incarcata de roade in iarna vietii."
(Şerban Cioculescu)
Ravasitor cu aceste versuri, dar cat impresioneaza, Vasile Voiculescu, "in serviciul" care a insemnat misiunea de viata,,, am adus portretul, pictura, "Tabloul", care il pune in aceasta imagine de Lumina, la sonoritatea inregistrarii tale, la vocea ta sensibila, calda, si sa "acordez",,, aici, vorbesti,,,
Esti frumoasa, Adina ! Pentru sufletul tau de copil frumos, emotionabil, sensibil, atat de talentat, pentru numele tau, literele numelui tau, care canta la "coarda" sensibila, pentru acest
"Eu scriu !", al tau,
Îți multumesc !
Te iubesc, Adina Velcea ! 💙
Nella
+Adina Speranța
Iti doresc o seara frumoasa, din tot sufletul, Adina, si te imbratisez cu toata dragostea ! Voi intra in fila ta, eu iti urmaresc scrisul, imi este suport sufletului, si impartim "o raza", iar acest lucru este minunat !
Mi-e dor de tine !!
Consideratie, Adina, respect si admiratie deosebita !
Adina Speranța+1
+Nella Draga mea, frumoasa mea Nella! Mi-a fost dor de tine și când am văzut că ai revenit m-am simțit liniștită. E suficient să știu că ești, e de-ajuns pentru bucuria mea. Tu transmiți o stare pozitivă doar fiind. :) Oricând ai tu timpul necesar, eu te aștept cu același drag.
Of, Nella! La Voiculescu și acum se simte aura de sfânt, liniștea sa , nu pot defini, îl simt aproape. Simt o pace cum mă învăluie :) I se spunea Sfântul în închisoare, toți se strângeau în jurul lui și îi ascultau cuvintele. Atâta bunătate și dăruire la acest Medic fără arginți cum i se spunea ...Practica medicina naturistă în special și nu lua onorariu. Deși putea merge să profeseze într-un oraș mare, el a ales satul. Că sunt oameni și acolo care au nevoie de medic. Atâta dăruire, iubire de oameni! Când un deținut nou venit i-a luat mâncarea din față, neștiind cine este, ceilalți au vrut să-l bată și să-i ia înapoi sărăcăcioasa hrană oferită de penitenciar. Voiculescu i-a oprit și le-a spus: "Lăsa-ți-l în pace. Dacă a făcut asta înseamnă că el are mai multă nevoie decât mine de mâncare." Cum să nu te înfioare atâta bunătate? A salvat suflete acest om minunat, această rază :) Sonetele sunt o capodoperă! Care trebuie returnată iubitorilor de frumos, de lumină, de poezie. păcat că moștenitorii lui au interzis sitelor de poezie să mai publice ce a scris acest sfânt coborât printre noi.
Ce frumos ai scris de el, Nella! Ce bucurie mare simt! Mulțumesc, Nella dragă!! Cu sufletul te îmbrățișez!
Seară minunată ca tine, draga mea! :)
Nella
+Adina Speranța Iubito, tu esti un chip atat de frumos, Adina ! M-ai topit cu acel gest ! Am revenit, daca ai fi simtit, ai fi stiut ca sunt bine. Sunt bine, cu "mortii" nostri, cu ei imi asez sufletul si mai bine. Am citit anul acesta, din textele lor, sacre, si avem geniali poeti, scriitori, profesori atat de frumosi,,, Alexandru Mironescu, din tagma,,, ii traiesc, nu doar vorbesc, sunt o gaselnita buna pentru Apocalipsul pe care il trecem. Stai linistita ca zambesc, in permanenta, dar si râd, nu imi gasesc numai rând la "moaşte",,, ci la carte, avem o istorie, si mari maestri in spirit care au descoperit ca secretul invataturii exista in noi toti. Ce profesie ne alegem nu are nici o importanta !! Dar as fi vrut sa devin medic de tara,,, Of, Adina, daca m-ai fi vazut tu, pe mine, cu stetoscopul atarnat de gat, in halat alb, si cum ma priveam in oglinda, serioasa, aveam texte si exprimare adecvata, imi spuneam ca asta ma voi face cand voi fi mare, si ma vedeam frumoasa, "imi proiectam" dorinta, si am tinut-o asa, si la liceu. Nu stiam eu atunci ce semnifica "oglinda" Sinelui. Stateam cu orele la "Dispensarul Uman", intr-o tara de vis, o comuna cu oameni minunati, "faini", si o familie de medici generalisti deosebita, ca practica, aveau doi baietei frumosi. Ei locuiau in acel spatiu, in incinta dispesarului, foarte aproape de casa bunicilor, si la cativa pasi. Of, si eram foarte aproape de Lisa, de Paler, si, nu departe, mai la o azvarlitura de loc, de "distanta", de Lucian Blaga,,, si intindeam "coarda" de pe "versantul" pe care m-a plasat Dumnezeu, si m-am pozitionat astfel, sa deschid ochii, metaforic vorbind :) Uneori visul nostru nu merge spre formularea noastra. Numai ca Visul ne scoate dintr-o rutina obositoare, iar in cele din urma, sa implinim ceea ce lanseaza Soarele : "razele" sale. Si trebuie sa existe aceasta Speranta, de simtire, Adina Velcea !
O, Doamne, azi ma pipai si nu ma dumiresc
Ce vraja se petrece de la un timp cu mine?
Doamne, pe masura ce cred si Te iubesc
Imbatranesc in lume si intineresc in Tine.
,,,Trece-ne cu Tine din existenta la Viata
Sus, in minunea marei Desteptari.,,,
versul sau, rasuna ca Psalmii mantuirii crestinesti. Da, Adina, cat de frumos ai spus, un Sfant,,,
Genereaza liniste interioara, multumire de sine, satisfactie si bucurie, intelegerea firii sale si a celorlalti. Sa nu ne inchipuim ca satul romanesc nu inseamna nimic,,, dar in mod sigur "natura" intimista l-a plasat in acest cadru, si nu doar intr-un decor, ci in substanta, satul nu este un simbol al zadarniciei fiintei, intr-un ritm incetinit, are acest fundament creator, dar si cugetator. Doctorul Vasile Voiculescu practica medicatia intemeiata pe plante medicinale si pe retetele traditionale romanesti. Nu le prezenta ca si curiozitati, erau prescrise ca mijloace eficiente, "vii" si aplicabile atat la orase cat si la sate. Si spunea ca leacurile populare la sate dadeau rezultate mai bune cand erau insotite de incantatii. Descantecele, constituiau remedii psihoterapeutice actionand pe baza mecanismelor de sugestie. Doctorul Voiculescu cunoastea un mare numar de incantatii, a caror poezie speciala o admira si din a caror limba, cu lexic atat de arhaic, a preluat adeseuri. Dar nu recita niciodata, nici chiar cand era in prezenta celor mai apropiati prieteni, le considera formule ritualice "lovite de interdictii". Recita tacerea ! Dar cunostea comunicarea, el nu a separat niciodata activitatea la Radio de viata sa literara, de profesia sa. La "Radiodifuziune" i se spunea simpu : Doctorul Voiculescu. Asa era el, simplu, pur, frumos !
A fost sef al Spitalului de raniti, transformat pe urma in spitalul de contagiosi, din Barlad. "In timpul anului 1917, m-am imbolnavit de tifos exantematic, de febra tifoida si de icter, ingrijind bolnavii de aceste boli." Si nu ai cum sa nu devii astfel om, cu simtire de om,,, "Certificatul de deces mentioneaza la cauza mortii hiperazotemie. In realitate doctorul refuzase sa mai primeasca hrana. A dus o viata lipsita de distractii si de confortul asa zis normal. Soba si-a blocat-o cu carti, si nu si-a mai facut foc in ea timp de 10-11 ani. Nu inlocuia un geam spart pentru ca acolo isi tesuse panza un paianjen, hranea cu zahar un şoricel aciuat in sertarul biroului. Si-a propus sa fie vegetarian. Pana la sfarsitul vietii a pastrat cu sfintenie obiceiul de a face dus rece in fiecare dimineata.
Vasile Voiculescu a fost unul dintre putinii scriitori incredintat ca detine un rol etic, ca are ceea ce francezii numesc "charge d'ames", adica raspundere spirituala de indrumare a sufletelor. Stiu, ai mai spus despre aceasta interdictie a mostenitorilor,,,
Vasile Voiculescu nu a facut nici un fel de politica.
Adina, scumpa mea, sensibila scriitoare, si pe mine ma impresioneaza enorm, fiinta sa completa, cuprinsa in scrisul sau, in opera sa, in viata sa, care a indraznit in neputintele mintii omenesti, care a reusit "Calatoria spre locul inimii" si "Raza",,,
"O clipa inima mi se facuse cer,,,"
"Batea la poarta cerului o raza", sa construiesca Dumnezeu in noi armonia, claritatea mentala imbunatateste perceptia senzoriala si conceptia mentala bazata pe perceptie, promoveaza stapanirea mentala necesara cultivarii echilibrului emotional, intr-o respiratie profunda, controlata !
Te iubesc, Adinuța, te imbratisez din inima, esti o minune frumoasa a Lui !!
Multumesc !
Adina Speranța+1
+Nella Adiere caldă a unui zâmbet, asta ești, Nella! :) Și te văd privindu-te în oglindă, serioasă și hotărâtă :) Apoi, ai descoperind hrana interioară și apa vieții, aceste minuni lăsate nouă care de cele mai multe ori se acoperă de praful uitării. Eu îi vreau redescoperiți pe toți, încerc atât cât pot...Știi, am să iau acest comentariu și îl voi pune pe un blog special pentru Nella, zâmbet de stea :) Uite-așa mi-a venit acum să îți spun :)
Cunoști viața marelui poet Voiculescu. Am citit și eu tot ce am găsit și am căutat mereu să aflu cât mai multe. Recent, citeam și plângeam ...nu mi-e rușine să scriu asta...Bolnav fiind, in penitenciar îl consultă o doctoriță care știa cine este, ce profesie avusese. Să nu uităm că el a fost închis la 74 de ani! Doctorița îl întreabă: ce să v prescriu DOMNULE DOCTOR? ...Iar el a răspuns cu glas stins...: Un ou, doamnă doctor, un ou! ...Am simțit că mă scufund în durere. Marele poet Voiculescu ....nu mai mâncase de trei zile. nu a primit acel "medicament", nu din cauza doctoriței , ci a sistemul care umilea, distrugea.
S-a îmbolnăvit de tuberculoză în închisoare, boala l-a măcinat și da, a refuzat hrana...
Sonetele...le scria atunci când intra într-o stare anume. Susținea că nu el le scrie, ci o voce i le șoptește. Era în relație cu Universul.
Baia rece...în inchisoare se distrau gardienii intr-un mod cumplit. I-au dus la baie, iar poetul a fost ajutat să se spele. Pielea se uscase, de luni de zile nu mai făcuseră baie, era exfoliata și uscată, cu coji. A fost săpunit de ceilalți și când urma să fie clătit din duș a început să curgă apă rece ca gheața. Tremura încontinuu, cu greu l-au putut îmbrăca cu sărăcăcioasele haine, niște cârpe mai degrabă., așa cum era , cu săpun pe el. Nu a mai putut să fie convins să facă baie în pentenciar.
Mâine aș dori, dacă rezistă laptopul meu, să vorbesc despre el, la radio. Știi ce am făcut, Nella? O să râzi! :) Am provocat prietenii să recite sonetele lui :) Astfel, vor participa și ei , prin aceste recitări :) dar încă nu le-am spus , o să fie o surpriză :))
Paler, Lisa lui, Bucureștiul, zidul lângă care se retrăgea, un zid imaginar, acest mare gânditor al nostru mie-a atât de draaag și el!! Poate tristețea lui, ivită din cunoașterea lumii sale interioare, a neadaptării sale celorlalți, poate sinceritatea lui, singurătatea impusă ca o necesitate ...acestea m-au apropiat de el. Asemenea și Cioran :)
Te ador, Nella mea dragă! Fac blogul mâine, va fi dedicat în totalitate ȚIE!
Te strâng în brațe cu drag infinit :)
P.S. Nella, când ne vom întâlni, de câte zile avem nevoie ca să ne salutăm, doar? :)) o viață nu mi-ar ajunge să vorbesc cu tine! :)
Seară frumoasă, draga mea! :)
Această discuție a fost generată de postarea poeziei lui Vasile Voiculescu:
Bătea la poarta cerului, o rază
Bătea la poartă cerului o rază,
Bătea sfios şi-ncet ca o străină
Târziu, un înger a deschis să vază
Şi-a stat, uimit de palidă lumină.
Era o biata rază scăpărată
Dintr-un adânc de minte omenească,
Ce străbătuse calea-nfricoșată
De la pământ la graniţa cerească
Părea atât de tristă şi umilă,
Dar totuşi credincioasă şi curată,
Că îngerul a tresărit de milă
Şi-a prins-o blând de mâna tremurată.
Apoi, grăbit a luat-o-n cer la dânsul
Şi-a dus-o-n sfânta îngerilor horă;
I-a podidit pe toţi, privind-o, plânsul
Şi-au strâns-o-n braţe toţi că pe o soră!
Ea le-a zâmbit, ştergându-le plânsoarea
Şi s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatiseze bunului Părinte
Că să primească binecuvântarea;
„Stăpâne veşnic, dătător de viaţă,
Din ce-ntunerec mă-nălţai la Tine.
Din ce prăpăstii crâncene de gheaţă,
Din ce vârtej de patimi şi ruine!
Cât am luptat cu oarba rătăcire,
Cu nebunia surdă şi păcatul
Dar n-am putut să samăn o sclipire
În largul nopţii stăpânind de-a latul.
Şi-n van am ars un creier, neîndurată,
Că pe-o feştilă, fără de cruţare,
Învinsă, goală, stinsă, spulberată
Doar în surghiun găsesc acum scăpare.
Să pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea cătuşă ce mă strânge
Am străbătut prin veacuri de dezastre
S-apoi trecui oceane-ntregi de sânge!”
Cum stă smerită în faţă strălucirii,
Silită ochii sărbezi să şi-i plece
Sărmana rază – far al omenirii,
Părea o umbră lâncedă şi rece.
„Tu vii aicea singură şi-nvinsă?
Grăi cel veşnic nevăzutul Tată
Tu fugi de teamă de a nu fi stinsă?
Dar când s-a stins lumin-adevărată?!
De te-am trimis în lumile-nvrajbite
Nu te-am chemat cu pumnii strânşi şi goi:
Ca pe-un mănunchi de raze împletite
Eu te-aşteptam s-aduci pe toţi la noi!
Dintr-un biet sâmbur năbuşit în faşă,
Din scăpărarea unei minţi senine
Să fi crescut o mare uriaşă,
Să porţi pământul însuşi pan la Mine!
Plângând stingheră şi tremurătoare,
C-ai fost înfrântă vii să-mi dai de ştire?
Nu te primesc săracă şi datoare!
Cui ai lăsat bogata moştenire?!”
Mergând apoi spre raza-mbărbătată
I-a sărutat obrajii amândoi:
„Copila mea, fii binecuvântată,
Ia-ţi deci puteri şi-ntoarce-te-napoi!
Şi chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tină
Să-l părăsească oştile cereşti,
Tu să rămâi, că tu eşti doar lumină
Şi nu trăieşti decât când străluceşti!
