joi, 31 ianuarie 2019

Șota Rustaveli - Viteazul în piele de tigru, recenzie Adina V.





În perioada când în Franța lua naștere Cântecul lui Roland, în Spania, Cidul, în Germania - Cântecul Nibelungilor, iar în Rusia se crea vestitul Cântec despre oastea lui Igor, Șota Rustaveli încheia epopeea Viteazul în piele de tigru, în anul 1187.
Poet gruzin care a rămas în istoria literară a lumii cu acest poem de întindere remarcabila (aproximativ 1700 de catrene), Rustaveli a transcris lumea reală din jurul său, el fiind contemporan cu eroii menționați. Sentimentele care guvernează sunt dragostea și prietenia, prezentate într-o manieră filozofică, în raport cu întâmplările vremii din țara sa, Gruzia.
Conștient de importanța poeziei, Rustaveli afirmă:
”Cine-a-mpletit vreo rimă-ntâmplător, nu e poet”.
Deci, scrisul este o meserie care cere continuitate, spirit de sacrificiu și consecvență. În toată cartea nu poate fi găsit măcar un vers scris în grabă. Poemul nu poate fi desemnat aparținând numai genului poetic, el aparținând totodată și epicului. Este ca un roman cavaleresc de dragoste, tehnica literară a surprizei nu e folosită abuziv, ci cu o finețe echilibrată, împletită cu un lirism profund.
Până la el, nimeni nu mai folosise forma prozodică aleasă de Rustaveli, și anume, strofa de patru versuri lungi, monorimate. Monorima, după cum se știe, imprimă monotonie poeziei, dar Rustaveli echilibrează cu ritm vioi. În plus, a alternat două tipuri de strofe, una cu rime masculine, alta cu rime feminine.

Iată cum începe poemul:

Cel din voia și puterea căruia lumi se născură,
Cel care-a trimis suflarea vieții-n orișice făptură,
Lume dându-ne-nflorită de a soarelui căldură -
Regilor chip dăruit-a numai sieși pe măsură.

Poemul are exact 1672 de strofe! Este Iliada poporului gruzin oferită lumii. Noi ne putem bucura de acest poem datorită tălmăcirii realizate de Victor Kernbach, tot el semnând și prefața, glossarul. 

Volumul pe care îl am eu are înscripționat pe prima pagină un mesaj de felicitare din anul 1956. Un colectiv de elevi a făcut cadou profesoarei îndrăgite această carte. Sau mai degrabă profesorului, fiind dăruită pe data de 26 octombrie, e vorba de sfântul Dumitru. Deci, Dumitra sau Dumitru, un profesor de acum 63 de ani a ținut această carte în mâini, a răsfoit-o...

luni, 28 ianuarie 2019

Adina V. - Filozofia



Schopenhauer a vorbit despre moarte.
Tendința omului spre nemurire devine o certitudine prin credința în viața de apoi. 
Iată ce au speculat toți filozofii.


adina v.

duminică, 27 ianuarie 2019

Omar Khayyam, Saadi, Hafez - recenzie Adina V.





Poezia persană

Această carte este un studiu asupra poeziei din cele mai vechi timpuri (exceptând Imnele vedice), și anume poezia lui Omar Khayyam, Saadi, Hafez, în traducerea lui Otto Stark.
Citind cartea am aflat de ce poeții persani au avut drept motiv poetic principal: băutura, femeile - iubirea, ateismul. Poetul se naște sub blestem, cel al mazdeismului și al islamismului. Amândouă religiile îi consideră pe poeți drept o castă desfrânată, fiind astfel predestinați de la început blamului general. Astfel, poetul nu va încerca să se absolve de acest ”păcat originar”, ci din contră, va slăvi exact ceea ce îi este imputat, în contradicție cu preceptele impuse de societate. Va face elogiul ateismului în locul moscheii, a cârciumii în locul predicatorului, al paharnicului, iar idolatrizarea iubitei și invitația la băutură, considerate blasfemii supreme, vor deveni trăsătura caracteristică a poeziilor persane. Astfel, poetul este revoltatul prin excelență. 

Am dorit să specific acest fapt deoarece, de multe ori, pomenind de Omar, mi s-a replicat: ”A, bețivul ăla?” 

Trei genuri de poezie sunt explicate în carte:
- rubayatul reprezentat de Omar Khayyam
- masnaviul reprezentat de Saadi
- gazelul reprezentat de Hafez.

Rubayatul este compus din patru versuri. Este greșită asemănarea lui cu un catren. 
Regulile sunt următoarele: rimele urmează schema aaba. Rimează adică versurile 1,2,4, iar al treilea nu numai că nu rimează, dar face o întoarcere de situație, acea volta cum spun italienii. Utimul vers conține concluzia, morala situației, întrebării, exprimate în cele trei versuri anterioare.

Din păcate, un singur traducător al lui Omar Khayyam a respectat aceste reguli. În rest, ele au fost traduse că niște simple catrene.

Gazelul

Este alcătuit din distihuri (două versuri). Primul distih are rima aa, al doilea va avea rimă ba, ceea ce înseamnă că pe tot parcursul gazelului, fiecare al doilea vers al distihurilor va rima cu primul distih.

O altă regulă importantă care nici ea nu este respectată în gazelurile scrise în perioada noastră se referă la menționarea autorului în ultimul distih. Este pomenit numele sau pseudonimul literar al acestuia.

Dacă regula aceasta s-a respectat la traducerile gazeurilor lui Hafez pentru că era imposibil să fie altfel, regula în ce privește rimele nu a fost respectată, decât foarte rar.

Masnaviul

Este o poezie - îndemn, cuprinde sfaturi pentru comportamentul în societate, în familie. Se scrie în distih, cu rimă aa bb cc dd ee.

Se dau drept pildă diferite situații, fie folosindu-se lumea animalelor, plantelor, fie prin adresare directă într-un dialog imaginar, ca la final să se concluzioneze cu un sfat, îndemn.

adina v.

miercuri, 23 ianuarie 2019

Cella Serghi - Cartea Mironei, recenzie Adina V.



Dorința Mironei de a scrie ne dezvăluie firea ei predispusă spre interiorizare, spre romantism. La doar 19 ani, este de o maturitate și luciditate mai rar întâlnite la această vârstă. Perseverența cu care își urmărește visul de a scrie denotă identificarea autoarei cu eroina sa, multe întâmplări din viața Cellei Serghi fiind ”împrumutate” Mironei. Aceasta participă la cenacluri literare, se îndrăgostește de Ștefan, un bărbat mai mare decât ea cu 20 de ani, căsătorit.
Iubirea dintre cei doi este nefericită, Mirona fiind conștientă că nu există un viitor împreună, însă atunci când vrea să se îndepărteze de Ștefan, acesta se agață de ea cu disperarea omului slab. Oscilând între soția care îi urmărește și calculează orice mișcare, care bănuiește atracția dintre cei doi, și Mirona, adolescenta care îi completează firea înclinată spre romantism, acesta se simte prins în capcană, dorința sa fiind inutilă în fața vicleniei soției care îi hrănește orgoliile și neputința. În fond, Ștefan este un om slab. Treptat, Mirona va înțelege acest lucru.
În roman sunt evocate problemele din familie, situația părinților care se suportau reciproc, atmosfera sumbră din casă, toate converg spre concluzia că doar dorința de a evada din acest prezent monoton a făcut posibilă iubirea Mironei față de un bărbat mult mai matur și căsătorit. O evadare sperată, căutată, imaginată. Astfel a fost iubirea Mironei.


”M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul "iubire", şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire”... (Cella Serghi-Cartea Mironei)

Un personaj misterios este bunica ei, Fana, despre care membrii familiei vorbesc rar și cu reticență și față de care Mirona se simte atrasă.
Începe al doilea război mondial. Întâmplări dramatice sunt descrise cu un realism profund. Dragostea pentru Ștefan se estompează și Mirona deschide ochii asupra vieții. Această remarcabilă ”trezire” este capitolul cu cel mai puternic impact asupra cititorului. Nefericirea, suferința, neîncrederea și izolarea iau sfârșit. Mirona începe să vadă oamenii. Să audă glasuri de copii, să vadă florile, soarele, și totul îi aduce liniște și bucurie în suflet. Este o renaștere, o altă Mirona deschide ușa casei, temătoare că războiul poate a schimbat ceva, iar atmosfera, sumbră altădată, este resimțită pentru prima oară cu bucurie, cu acel sentiment de ”acasă”.

”Şi totuşi, câte lumini, câte culori nu se pot desluşi în desimea unei nopţi plumburii!” (Cella Serghi - Cartea Mironei)

luni, 21 ianuarie 2019

Edmond About - Omul cu urechea ruptă, recenzie Adina V.



Când Leon Renault a cumpărat ceea ce credea el că este o mumie, nu bănuia câte neplăceri va avea datorită gestului său. Mumia era a unui bărbat. Actele care o însoțeau descriau intenția doctorului Meiser de a face un experiment științific în ce privește conservarea trupului uman, în 1823.
După 46 de ani, aflat în posesia ”mumiei”, Leon povestește familiei și logodnicei sale despre modul cum, văzând într-o prăvălie acel corp uscat, a fost tentat să-l cumpere. Logodnica sa este foarte impresionată de poveste, și insistă să afle mai multe detalii despre ”bietul om” față de care simte o inexplicabilă atracție. Leon cere detalii la Berlin și primește după câteva zile testamentul doctorului Meiser, cel care mumificase trupul colonelului din armata franceză, Fougas, căruia dealtfel îi lăsase toată averea sa.
În testament sunt descrise evenimentele premergătoare deshidratării severe a colonelului. Capturat de nemți, fusese găsită asupra sa o scrisoare trimisă de Napoleon către generalul Rapp. Colonelul a fost închis în temniță, ca orice spion, urmând a fi executat a doua zi. În cursul nopții temperatura a fost de - 20 de grade, iar dimineață bietul colonel a fost găsit înghețat. Doctorul a hotărât să-l deshidrateze, convins că astfel îi va salva viața. Nu a mai trăit mult, deci planul de a-l rehidrata după război a eșuat. Testamentul mai cuprindea indicațiile exacte privind modul de hidratare.
Și iată cum, datorită lui Leon care ia hotărârea de a încerca să-l readucă la viață pe Fougas, după 46 de ani, acesta se trezește din somnul provocat de deshidratare.
Un om pătrunde în viitor. El nu contemplă prezentul, ci rămâne un om al vremii sale, admiră sau dezaprobă noile instituții și moravuri, tulburând cu spiritul său cazon liniștea familiei lui Leon. Se aruncă în miezul acțiunii, o cere pe logodnica lui Leon de soție, află că este moștenitorul doctorului Meiser, merge să se înscrie în armată, dornic de luptă, plânge aflând că Napoleon murise de mult, se bucură de tot ce-l înconjoară criticând comportamentul actual al tinerilor lipsiți de vlagă și anoști. Monologul său în care își descrie viața este un moment de adâncă vibrație. Modul cum se exprimă este de o savoare uitată a vremurilor trecute când patriotismul, eroismul erau un standard de viață.
În cartea pe care o am, atât de veche, tatăl meu a subliniat câteva rânduri care lui i-au făcut o impresie aparte. Mi-aduc aminte că a venit cu această carte acasă într-o zi, acum mulți ani, și mi-a spus că este minunată. Mă uitam la el cum citea și lăcrima. M-a rugat să îi citesc cu voce tare acel monolog de care spuneam. Nu am intrat în atmosfera cărții deaorece nu citisem începutul, iar acel monolog nu era edificator pentru mine. Ulterior, când am citit-o de la cap la coadă, am fost de acord: acela era cel mai puternic moment emoțional al întregii cărți. Nu pot să nu scriu o mică parte din această poveste a colonelului Fougas, spusă de el însuși.

”Să nu vă așteptați ca eu să-mi presar povestirea cu acele flori mai mult agreabile decât solide, cu care imaginația se împodobește uneori pentru a sulemeni adevărul. Francez și soldat, eu ignor de două ori artificiul. Prietenia e cea care îmi pune întrebările, sinceritatea e cea care va răspunde.
M-am născut din părinți săraci, dar cinstiți, în pragul unui an fecund și glorios care lumină Jeu de Paumeu cu o auroră de libertate. Sudul fu patria mea, limba îndrăgită de trubaduri fu aceea pe care o bâiguii din leagăn. Nașterea mea o costă viața pe mama. Autorul zilelor mele, modest posesor al unui ogor, își uda pâinea cu sudoarea frunții. Primele mele jocuri nu fură acelea ale opulenței. Pietricelele pestrițe care se găsesc pe malul râului și acea insectă bine cunoscută pe care copilăria o face să zburătăcească liberă și captivă la capătul unui fir, îmi ținură loc de jucării.
Un bătrân slujitor al altarului, eliberat din lanțurile întunecate ale fanatismului fu Chironul și Mentorul meu. El mă nutri cu măduva viguroasă a leilor Romei și Atenei, buzele sale distilau în urechile mele mierea înmiresmată a înțelepciunii. Onoare ție, bătrâne doct și respectabil, care mi-ai dat primele lecții de știință și primele pilde de virtute.
Franța, a doua zi după vulcanul războiului civil, își înmănunchease forțele pentru a le lansa asupra Europei, iar lumea uluită, dacă nu supusă, ceda la avântul torentului dezlănțuit. Care bărbat, care francez ar fi putut privi cu indiferență la acest ecou al victoriei repercutat de milioane de inimi? Abia ieșit din copilărie, simții că onoarea este mai de preț decât viața. Cântecul războinic al tobelor smulgea ochilor mei lacrimi bărbătești și curajoase. Și eu, spuneam urmând muzica regimentelor pe străzile din Toulouse, și eu vreau să culeg laurii, de-ar fi să-i ud cu sângele meu. Palidul măslin al păcii nu-mi stârnea decît disprețul.S-ar fi zis că supsesem laptele Bellonei. Să învingi sau să mori-era deja deviza mea, și nu aveam decât șaisprezece ani!”

Sper că v-am trezit interesul pentru această minunată poveste a colonelului Fougas.

Regii blestemați - recenzie Adina V.







Regii blestemați este o trilogie bine structurată care te ține cu sufletul la gură, în care istoria Franței se îmbină cu fantezia. Istoria devine un pretext, este acel ”cui de care e agățat tabloul”. Maurice Druon se ridică deasupra datelor exacte pentru a face un salt din istorie în poezie. Reînvie o epocă frământată cu tablouri de curte, manifestări în piețe, în semiobscuritatea catedralelor, în temnițe. Decadența, opulența sunt caracteristicile vremurilor în care politica se bazează pe intrigă, pe comploturi bine uneltite. Bărbații poartă mai multe bijuterii ca femeile, costul unui turneu este echivalent cu necesarul unui întreg comitat pe un an de zile. Toate categoriile sociale sunt întâlnite, regii și conții se amestecă printre meșteșugari, mușterii, zarafi. Palatele somptuoase deservite de un număr impresionant de slugi se învecinează cu cocioabe cu pereți înnegriți, cu străzi murdare unde se întâlnesc femei cu poveri în spinare, copii zdrențăroși și oșteni cu înfățișare jalnică. Șarlatanii sunt peste tot, curioșii sunt păcăliți cu previziuni astrologice. În acest furnicar pestriț, bine descris de Druon, marea tagmă a templierilor este dominantă. Puternici, cu averi colosale, puseseră în umbră regalitatea. Filip cel Frumos, dorind să refacă tezaurul secătuit de războaie, molimile de ciumă, de seceta care a condus la o perioadă lungă de foamete, va confisca averile templierilor și îi va arde pe rug.
Blestemul marelui Templier, Jacques de Molay va urmări timp de 13 generații pe cei care au ordonat uciderea templierilor și interzicerea ordinului. Totodată, îi blesteamă pe rege, pe cavalerul Guillaume de Nogaret și pe Papă ca în decurs de un an să se înfățișeze la judecata divină. (Fapt istoric de necontestat).
Regele Filip cel Frumos, numit și Regele de Fier va muri înainte de a se împlini anul. Asemeni, și Papa Clement, de Nogaret. Urmează o tornadă de evenimente care arată decadența acelui secol în care poporul suferă în timp ce Leii Franței se sfâșie între ei. Cruzimea, complotul, desfrănarea, întemnițările nenumărate, chiar și a capetelor încoronate, contribuie la imaginea unei Franțe devastate interior de lupte pentru putere.
Este istoria Franței, întrepătrunsă cu cea a Angliei condusă de un rege nevolnic dedat plăcerilor trupești, dar nu cu femei, ci cu bărbați. Căsătoriile se stabileau între rude, familiile regești nedorind astfel să piardă controlul. Edificator este răspunsul regelui Filip cel Frumos dat fiicei sale, Isabela a Angliei, când aceasta se plânge că este nefericită din cauza soțului său mai receptiv la farmecele bărbaților decât la ale ei: ”Fiica mea, eu nu te-am măritat cu un bărbat, ci cu un rege”.

Sper că v-am trezit interesul pentru această cronică a Franței scrisă de Maurice Druon.

duminică, 20 ianuarie 2019

Procesul - Franz Kafka, recenzie Adina V.




O carte care poate părea greoaie, dar cu puțină răbdare, cititorul va fi prins în intriga romanului. Joseph K., un om lipsit de influență, un procurist lipsit de importanță, este arestat și trimis în judecată fără a i se comunica de ce anume este acuzat. În mod ciudat, este lăsat apoi în libertate, merge în continuare la serviciu, fiind însă chemat în repetate rânduri pentru a fi anchetat, în diverse locații obscure, care nu au nimic oficial în afara mormanelor de hârtii.
Romanul este o frescă a hățișului unui sistem absurd, neclar, în care un funcționar nu înseamnă nimic. După un an, Joseph K este vizitat de doi indivizi care îl duc într-o carieră de piatră și îl înjunghie. Un final neașteptat după o tărăgănare a situației timp de un an în care prin toate demersurile întreprinse, Joseph K nu a putut afla de ce anume este acuzat.
Semnificativ este faptul că acuzarea și uciderea se petrec chiar de ziua de naștere a lui Joseph.
Kafka reușește să analizeze frământările, incertitudinea, căutările unui suflet chinuit de certitudine și îndoială. Sunt momente când, totul pare atât de nefiresc, încât nu poate fi real, pe când în alte momente se simte inutilitatea oricăror demersuri de a scăpa și starea de anxietate este dusă la maxim. Absurdul și nefirescul sunt caracteristicile romanului care l-a pus pe Kafka în fruntea listei prozatorilor moderni.

adina v.

21.01.2019

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate

vineri, 18 ianuarie 2019

Adina V. - Amintiri



Dacă amintirile îți chinuie prezentul,
 înseamnă că ai lăsat ceva neterminat.

adina v.

18.01.2019

marți, 8 ianuarie 2019

Adina V. - Lumina



Lumina ne arată cât întuneric e în noi. 
Fără ea, nu am înțelege de unde venim.
Unii, nici așa nu înțeleg.

adina v.

8.01.2019

Adina V. - Așteptare



Când nu ți-a mai rămas altceva de făcut, învață să aștepți.

adina v.

8.01.2018

luni, 7 ianuarie 2019

Adina V. - Întrebări



Când nu mai ai nicio întrebare, nu înseamnă că ai ajuns la capătul drumului, 
ci doar, te-ai îndepărtat de el.

adina v.

7.01.2019

Adina V. - Cântec



Nimic nu este mai frumos decât un cântec neterminat.

adina v.

7.01.2017

Adina V. - Iubire




Iubirea este o necesitate a omului pentru a-și putea explica existența. 

adina v.

7.01.2019

Adina V. - Imaginație



Imaginația nu durează decât cel mult, o seară.

adina v.

7.01.2019

Adina V. - Libertate



Întotdeauna, libertatea este prost înțeleasă de cel care o poate controla.

adina v.

7.01.2019

Adina V. - Adevăr



Atât de ascuns este adevărul în noi, 
încât până să ajungem la el, renunțăm.

adina v.

7.01.2019

Despre Miron Radu Paraschivescu și Jurnalul unui cobai

Dacă ați citit pe vremuri celebrul roman „Torente”, de Marie-Anne Desmarest, să știți că el l-a tradus în română. Și-a câștigat pâinea scri...