"Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă"
Nichita Stănescu
A fost Îngerul ! A fost vartejul dintre doua lumi. Un flux gigantic de informatii l-a asaltat prin ochii lui atat de frumosi. A functionat cu al saselea simt care le reuneste pe toate celelalte. Este experienta unei perceptii senzoriale nefiltrate de minte. Suntem pregatiti sa ne-o asumam fara a fi puternic afectati ? Nu ! Atunci, din cand in cand, trebuie sa plangem. Nichita ramane magul care ne-a oferit bagheta cu care sa simtim, si sa intelegem durerea existentei pe Pamant. A fost o tesatura fina "de ochi si limba romana" ! A intruchipat zborul, interactiunea ideala intre tiparul celest si cel personal intr-o fiinta umana suspendata intre Cer si Pamant. O personalitate care actioneaza ca un intermediar intre doua realitati ale existentei. La modul ideal, intr-o persoana perfect echilibrata, aceasta ar trebui sa rezoneze ca raspuns, ca opozitie, reactie la divinitate. Nichita a venit pe Pamant cu misiunea de a fi creator. Nu a fost creat pentru munca de rutina, aceasta abrutizeaza si distruge sufletul si sensibilitatea. Subconstientul, tiparele celeste si energiile personale sunt in afara timpului. Individualul este constiinta fiintei umane, neatente la fortele subconstiente care determina viata, si care, se poate modifica in fiecare moment. Personalitatea, fiinta noastra, este reprezentata de Soare, este stralucirea, lumina, caldura, arsita, este efemera, asa cum sunt toate momentele pe care le percepem ca timp liniar :
"Lumina soarelui este orbitoare, dar atat. Adevarata lumina nu este nici macar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-si mai aduce aminte de sursa ei. N-ai cum sa te feresti de ea."
N.S. "Testament"
Experienta de viata este reprezentata de Luna, este intunericul, si este vastul Inconstient, cu Subconstientul sau, iar el va avea intotdeauna ceva de spus, de comunicat. Iar Sufletul este stapanul care isi permite astfel sa functioneze "natural" :
"Nu se face niciodata seara decat pentru prosti. Rasaritul stelelor este mult mai maret dacat rasaritul soarelui !"
N.S. "Testament"
Noaptea, este datatoare de lumina ! Cel care patrunde intunericul, interiorul, este vazatorul, el intra in esenta fiintei. In Noapte, cand privesti stelele privirea se intoarce in interior. Lumea dispare iar daca aceasta este moartea, cand tu te afli in starea calma, beatifica, cu gandul, cu visul si speranta, sau frica cu raceala, frigul, inghetul indus de incertitudine, si nesiguranta, dar si intr-o inspiratie creatoare, inseamna ca moartea valoreaza cat mii de vieti :
"Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă ;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă !"
Poetul a trait asemenea experiente, iar faptul ca nu a pierdut contactul cu realitatea, este ca in toata aceasta "ardere" a sa nu a suferit de lipsa emotiilor si a motivatiei. Limbajul este neputincios atunci cand se patrunde in lumea unicitatii si a unitatii. Limbajul are sens doar cand te afli in lumea dualitatii. Ceea ce poate fi spus nu poate fi adevarat, ceea ce este adevarat nu poate fi spus. Si Nichita a gasit astfel "Necuvintele". Mintea si Gandul, este partea cea mai fina si subtila a corpului, corpul este partea cea mai grosiera a mintii. Subconstientul, sau taramul memoriei personale, este construit din reactii la momentele pe care le numim experienta. De acolo reverbereaza trecutul si ofera impresii, emotii care se repeta, si este dificil sa creezi experiente. Dar cand esti constient de sine, iar Nichita avea aceasta constienta a sinelui, ai o stare de fiintare, te cunosti, stii perfect ce iti doresti, si nu de nemanifestare sa astepti ca totul sa se intample, esti lucid, atunci, te poti observa perfect :
"Deodata, am simtit nevoia sa-mi iau viata de la inceput. Un ceas greoi si butucanos, cu sonerie, batea familiar si indepartat langa patul meu tare de azbest. Se intunecase in ferestrele camerei mele, se intunecase pe dupa plopii canadieni ai blocului nici nou nici vechi, se lasase seara la etajul patru si ma intindeam linistit si indiferent ca intr-o gara in care coborasem tocmai si din care in egala masura as fi putut pleca spre mare sau, as fi putut pleca spre munte sau as fi putut ramane locului. Eram neobisnuit de linistit, nedator nimanuia cu nimic, nici chiar mie insumi, pana intr-acolo incat, de vroiam sa-mi misc mana, mi-as fi putut-o misca, daca n-as fi vrut ca sa mi-o misc nu mi-as fi miscat-o si in genere de-as fi vrut sa adorm as fi putut adormi si in genere, in afara de mine insumi care-mi eram mai mult sau mai putin indiferent, nu aveam nimic altceva,, Era in toamna lui noiembrie 1979 cand ,,"
Nichita Stănescu "Capitolul I", comunicat de Dora Stănescu.
Este foarte important sa cunosti fortele unui moment si sa creezi cu viata. Daca fiecare moment este diferit, pentru ca asa este, o parte din capacitatea de a ramane in echilibru depinde de adaptabilitate. Adaptabilitatea este abilitatea de a raspunde inspiratiei si de a utiliza aceasta inspiratie. Universul sau interior descrie intensitatea trairilor emotionale, afective, ratiunea, logica, inteligenta, nivelul sensibilitatii, instinctul-temperamentul, energia, dar si calitatea acestor trairi. Forta mentala, gandul, talentul, intuitia i-au fost extraordinare incat a creat Cuvantul ! Exista expresia, se mai spune, ca nu este nimic nou sub Soare. Defapt nimic vechi nu este sub Soare. Doar ochii se obisnuiesc cu lucrurile, atunci nu mai este nimic nou. Sufletul frumos care a fost, Nichita, s-a putut mira, deoarece ochii lui au fost mereu proaspeti si noi, totul era o lume noua, o dimensiune noua. Daca ai ochi, priveste. Acestei insistente, Nichita, i-a permis sa devina o atitudine permanenta. Sa vezi bine, si sa fii eliberat de povara, de mizeria, de intunericul si suferinta experientelor acumulate in trecut. Sa il arunci in fiecare moment, sa te afli in afinitate cu prezentul. Sa te uiti intotdeauna de doua ori, a doua oara vezi corect, scapi de "orbire", intelegi atunci si ca, "Nu poti pasi de doua ori in acelasi râu" (Heraclit), pentru ca Viata este un flux in permanenta curgere. Nimic nu este static. Cuvintele sunt clare, logica este clara, dar nu si viata. Inima atinge realitatea intr-un mod intim, si pierdem realitatea deoarece alegem claritatea telului nostru. Trebuie sa ai niste ochi inocenti, sa fii plin de candoare, sa fii pregatit sa patrunzi ceea ce nu cunosti. Iar ochiul nu se poate uita in acelasi timp in exterior si in interior, dar privirea se poate indrepta, concentra, si este atenta alternand, astfel. Poti vedea "zidul" si "Construcția" cum arata din exteriorul tau dar poti vedea cum este atunci cand te situezi in interiorul "zidului" :
"- Dar tu, dar tu ce faci ? zise Îngerul
- Ce sa fac,,, trec !" Si te intorci mereu, la Centrul tau, si astfel cunosti. Cand esti inradacinat in tine, cand stii cine esti, cand iti cunosti fiinta si iti cunosti Sinele, nu te mai poti agata de nimeni. Aceasta nu inseamna ca nu iubesti. Impartasesti ceea ce ai din abundenta, si doar atunci este posibila daruirea iubirii inimii. Atunci reusesti sa comprimi Timpul, Timpul este Iubire, Iubirea este Eternitate.
"Ideea" lui Nichita despre Iubire, l-a facut Frumos. Era defapt starea iubitoare a mintii, Iubea Iubirea, iar aceasta era ca o respiratie elevata a sufletului. Si nu constituia niciun efort, totul era de la sine natural. Aceasta da prospetime privirii, iar ochii devin inocenti. Acesti ochi inocenti pot vedea cu adevarat. Doar acesti ochi pot patrunde in lumea interioara. Si doar aceasta privire poate observa prezentul si atunci va intra in existenta. Aceasta patrundere, de geniu, a fost dubla : a patruns in totul, in "Natura lucrurilor", in esenta oricarui lucru, a patruns si in Sinele sau, deoarece prezentul era deschiderea, era "Fereastra", ea era Aripa !
",,,Caci frumusetea lui Nichita venea de departe, de foarte departe. De aceea nu se lasa adumbrita de nimic,,, umbre - umbre de mahnire treceau peste zambetul lui mirat, dar zambetul lui nu intelegea sa se spulbere, pentru ca deschiderea larga a fapturii lui nativ generoase nu era, pur si simplu nu era facuta pentru inchidere. Adica pentru refuz. Caci masura lui era o masura de inger, careia masura noastra omeneasca nu are cum i se potrivi ,,," ~ Mihai Şora
Te imbratisez, din suflet, Adina, cu Îngerul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu