După ce preotul Marian a încheiat cu „Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, s-a aşternut un minut, poate mai puţin, de tăcere, tulburată mai întâi de murmure, după care au reizbucnit - altfel, mai unit, mai coerent, mai încrâncenat, mai pe acelaşi ton, parcă fără stridenţa de dinainte, dar hotărât, ameninţător, ca nişte teze, ca nişte programe – lozincile „Libertate! Libertate”, „Jos hoţii, să plece hoţii!”, „Jos Ceauşescu!”, „Vrem pâine, vrem libertate!”, „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e”, „Armata e cu noi!”. Un talmeş-balmeş!
I se părea că se încheagă o comuniune între membrii comunităţii pestriţe, aflată în preajma Casei Albe, când i-a atras atenţia un fum negru, gros, care se ridica în faţa Galeriilor Comerciale. Era pusă în pericol opera arhitectului Niţu Sever, arhitectul care a avut curajul să-i oblige pe obedienţii incompetenţi ai partidului să-i pună la dispoziţie fondurile şi materialele necesare construcţiei aşa cum a conceput-o el?
Mulţi au luat-o la fugă înspre acolo – deplasarea dintr-o parte în alta era frecventă, semn că gloata nu avea un plan comun, iar obiective comune, nici atât. El, printre ei, mânat de curiozitate.
Se ard cărţi! Au făcut-o şi alţii! Cui nu i-a mai convenit trecutul şi-a vrut să arate că-l repudiază, a ars cărţi. Au ars cărţi şi cei care au luat, şi-au arogat puterea, fără să fie aleşi de cineva – inchiziţia, extremiştii, comuniştii. Actul barbar a avut întotdeauna ca scop să distrugă opoziţia, să descurajeze. Comportare primară! Crudă. Dezgustătoare.
Se inventaseră atâtea, un alt mod de reprimare al exprimării libere, nu! E reconfortant să vezi cum cartea, purtătoarea ideilor, este simţită ca putere, ca forţă. E jalnic s-o vezi cum îşi răsuceşte trupul cuprins de flăcări şi cum filele carbonizate se caţără pe limbile de foc spre cer.
Cineva, brutal, cu un aspect de revoluţionar de meserie, l-a îmbrâncit, împreună cu panseurile lui cu tot, urlându-i surescitat în ureche: „Bine face, futu-le muma-n cur!”. Nu s-a lăsat intimidat. Şi-a îndreptat revolta asupra piromanului care-l îmbrâncise. Idiotul ăsta habar n-are că, după stingerea revoluţiilor, s-au pus de milioane de ori întrebările: Bine a făcut Inchiziţia? Bine au făcut legionarii? Bine au făcut comuniştii?
Toţi revoluţionarii încrâncenaţi au zis în focul luptei, cu creierele înecate de adrenalină, că bine au făcut că au distrus ceea ce le contrazicea ideile, ceea ce le producea teamă. După aceea, alţii au zis că rău au făcut, pentru că au dat focului înţelepciunea laolaltă cu nesăbuinţa, experienţa pusă la păstrare acolo, căci puţini sunt cei care se încumetă să trudească la cărţi, fie ele benefice sau malefice, în timp ce mulţimea îşi trăieşte viaţa, fără să lase nici o urmă. Aparent, nu face rău nimănui. Bine, nici măcar ei.
Suferea văzând că se distrug cărţi. Într-adevăr, cele puse pe foc erau operele lui Nicolae Ceauşescu, ale clasicilor marxism-leninismului, rapoarte la congresele partidului comunist, adevărate capodopere tipografice, care oricum nu le mai citea nimeni, nici obligaţi şi zăceau în inventarele librăriilor şi bibliotecilor.
Ce se câştiga prin arderea lor? Cel mult o descătuşare. Se muncise mult pentru scoaterea acestor cărţi. Este drept, fără cap şi fără prea mare folos pentru cei care au ordonat tipărirea şi fără niciun folos pentru cei cărora le erau destinate. Tirajele astronomice, calitatea deosebită n-au făcut altceva decât să scârbească.
Luate şi puse în arhivă, peste o vreme, ar spune mult despre nefericita experienţă trăită de români. Cui foloseşte scrumul?!
Năucitor! Incineratorii erau studenţii de la Institutul de Petrol şi Gaze. Să fi fost ei cei mai înverşunaţi, pentru că erau obligaţi chiar atunci să studieze aceste cărţi?!
Ceva atavic din firea oamenilor îi împinge să joace ritualul distrugerii simbolului malefic. Asemenea ritualuri şi hybrisuri, orgoliul nimicitor de a depăşi condiţia umană, au îngropat în neant importante perioade ale istoriei unui neam sau altul. Acum venise vremea unei astfel de îngropări. Cărţile, spre deosebire de clasa conducătoare a societăţii socialiste multilateral dezvoltată, nu aveau puterea să se opună cu violenţă…
(extras din Ioan Groşescu - "Trecutul continuu", Editura Karta Graphic, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu