Filip Brunea-Fox - Și spitalele (jurnalistică, anul 1927)

Brunea Fox şi fotograful Iosif Berman, supranumit şi "Omul cu o mie de ochi"

Un bătrîn scriitor și firește sărac, pe care pacostea unei boli l-a pus pentru o vreme în contact cu spitalul, ne-a evocat deunezi la redacție, cu indignare, condițiile jalnice în care funcționează aceste instituții. Destăinuirea nu ne-a surprins. Coincide cu lucruri știute de la alții, de la nevoiașii siliți să recurgă la ”binefacerile” spitalului, mijloacele nepermițîndu-le să-l ocolească pentru costisitoarele sanatorii.Mizeria e priponită între două bariere: spitalul și țintirimul. Cel de-al doilea e parcă mai accesibil. Cere mai puține jalbe, demersuri, cheltuială extra.
La pereferie se moare economic. Am întîlnit odată, într-o toamnă, un camion cu un singur cal, improvizat dric. Pe podeaua acoperită cu un peticit cearșaf de împrumut (și vehicolul era contribuția unui vecin), luase loc lîngă sicriul dulgherit rudimentar dintr-o ladă, în picioare, familia mortului. Camionul hurducat de gropile mahalalei sălta cortegiul, așa că triștii pasageri erau nevoiți să se așeze din cînd în cînd pe raclă. Moarte ieftină, inmormîntare ieftină.
Cu spitalul e ceva mai anevoios. Săracul știe asta și nu recurge la asistența lui decît în extremis. Cînd nu-l mai ajută oblojelile babelor, alifiile emperice, descîntecul, moliftele. Cred că nenumăratele anchete minuțioase m-au apropiat intim de lumea mahalalelor, de nevoile și moravurile ei – cred, zic, că acele obiceiuri doftoricești, considerate primitive nu-și au explicația numai în perspectiva prejudecăților.
Oamenii fac apel la ceea ce au la îndemînă, căci adesea nu se pot urni pînă la spital sau dispensar. De altminteri, din experiență, am constatat că în majoritatea cazurilor a recurge la Facultate e mai riscant decît a recurge la știința populară a babei Luța. Pierderea de vreme în așteptarea consultației sau a răspunsului ce vine într-u tîrziu: ”nu sînt locuri”, e mai păgubitoare pentru pacient. Baba Luța drege piciorul fracturat, sudează oasele rupte, trage un mădular umflat numaidecît.
Nu interesează rezultatele, atunci cînd operația, chiar așa stîngace, se produce la timp. Bolnavul e mulțumit cu o ameliorare vremelnică, chit ca mai tîrziu să suporte consecințele îngrijirilor simpliste. Ce să facă dacă n-are altă cale! Dacă e nevoit să se întoarcă de la spital așa cum s-a dus, dacă e purtat din spital în spital, ca o scrisoare fără adresă?
Despre lacunele acestor așezăminte bucureștene s-a scris și s-a rescris. S-au dus campanii de presă. În secțiile de chirurgie, pacienții în curs de operație zac laolaltă cu cei abea aduși din sala bisturiurilor, într-o atmosferă puțin favorabilă nervilor și sufletului. Agoniile și suferițele se împletesc într-un spectacol dramatic pentru convalescentul căruia îi trebuie liniște și alt cadru de însănătoșire. O bună parte din știința doctorului, din rezultatele ce se așteaptă de la priceperea și devotamentul lui se compromite din pricina celorlalte condiții de ordin administrativ. Pacienții sînt adesea nevoiți să părăsească spitalul ca să continuie acasă, în întunericul mahalalei și în mizeria bordeiului, un tratament iluzoriu. Care sînt urmările unori atari îngrijiri la domiciliu, fără respectarea celei mai elementare condiții de igienă, nu e greu de întrevăzut.
Vom încerca altădată să examinăm cauzele acestor triste situații. Deocamdatră să constatăm atîta: că în sumbrul angrenaj în care se zbate nevoiașul, spitalul e o etapă fatală. Omul poate scăpa de perceptor, de demagogi, de tot ce vreți, dar nu poate scăpa de boală fără asistență medicală sau spitalicească. Sănătatea publică nu e un simplu deziderat ideal, ci un imperativ categoric, așa cum e proclamat prin afișe murale, la întrunirile de propagandă. La lumina acestui imperativ să fie examinată drama nenorociților care au nevoie de o alinare.
*
Între mizerie și boală e o interdependență. Un schimb de otrăvuri, o comuniune neîntreruptă. Mai persistă, din nefericire, mentalitatea greșită de a privi omul nevoiaș ca pe un caz izolat și nu ca făcînd parte din organismul social, o rotiță în stare să zdrucine întreg organismul, în punctul lui de rezistență cel mai slab. Ajutînd omul, ajutăm societatea. Vindecînd omul, vindecăm colectivitatea.
Și să se ia aminte; periferia nu e un mădular mort; ea este organul viu al trupului metropolitan. Știința ne oferă exemple de cangrene generalizate, care încep de la degetele picioarelor. Ca și o casă, o capitală, un mare oraș, trebuie aerisit pînă în margine. Cînd vor înțelege igieniștii, sociologii noștri, aceste adevăruri elementare? Cînd vor pricepe factorii răspunzători de sănătatea publică truismul că la spital pacientul premerge săracului, că pe masa de operație toți bolnavii sînt de o seamă, fiind dezbrăcați de hainele care îi diferențiază?

1927

sursa: http://poetii-nostri.ro/filip-brunea-fox-autor-447/

Despre Vlad Țepeș - Cine este fata de 17 ani care i-a furat inima lui Vlad Țepeș pentru totdeauna

Cunoscut ca fiind un cuceritor, Vlad Țepeș, s-a îndrăgostit iremediabil de o fată de 17 ani pe care n-a putut s-o uite toată viața. A fost cât pe ce să dea foc Brașovului când a auzit că a fost bătută, iar ea a vrut să se sinucidă după moartea lui!

Ajunul Crăciunului din 1455 a fost unul memorabil pentru Vlad Țepeș. Un mare cuceritor, domnitorul, în vârstă de 24 de ani la acea vreme, s-a îndrăgostit pe loc. Două cosițe blonde și doi ochi albaștri i-au venit de hac. Numele fetei care i-a furat inima era Katharina. Avea doar 17 ani și se chinuia să tragă o sanie grea, plină de provizii pentru soldați, în Brașov.

Povestea de iubire ce a urmat a fost tumultoasă și s-a încheiat tragic.În momentul în care l-a cucerit pe Vlad Țepeș, Katharina, o săsoaică extrem de frumoasă, era însoțită de mai multe fete. Nu se gândea niciuna la cuceriri, ci se chinuiau toate să tragă sania grea cu provizii pentru soldați. Văzând scena, domnitorul le-a oferit ajutorul. Atât i-a fost!

„Când a văzut-o sus, la bastion, Vlad Dracula, care tocmai se afla atunci acolo cu ofiţerii săi, a sărit s-o ajute. Spre uimirea tuturor. Deşi era speriată din cauza grozăviilor pe care le auzise despre celebrul principe, fata a fost impresionată de gestul său. Adevărul a fost că Vlad, la vederea frumoasei tinere cu ochii ei mari şi albaştri şi cozi aurii, foarte lungi şi bogate, a fost lovit de o dragoste atît de năpraznică încît nu a mai luat în considerare sfaturile apropiaţilor săi care îl avertizau despre implicaţiile şi pericolele la care se expune prin această legătură. Se pare că, tot din acel moment, a uitat şi de toate celelalte aventuri pe care le întreţinea în cetatea Coronei“, a povestit Diana Krausser, expert în istoria medievală.

Katharina Siegel era fiica starostelui ţesătorilor din cetatea Brașovului şi a crescut la mănăstire. Când l-a cunoscut pe Vlad Țepeș, locuia cu părinţii ei, la rude, într-o casă aflată la Poarta Șchei numărul 14, după ce un incendiu a distrus locuința familiei ei. Ea și ai ei erau săraci lipiţi.Vlad Țepeș, Domnul Țării Românești în trei rânduri, 1448, 1456 – 1462 și 1476, a curtat-o mult pe Katharina. Venea să o vadă foate des şi îi comanda rochii scumpe, făcute din mătase și dantelă din Occident.Domnitorul, care a avut mai multe soții și idile, a fost cucerit definitiv de Katharina. Ea avea să îi fie amantă vreme de 20 de ani. A vrut să o ia de nevastă, dar nu s-a putut.

„Vlad Ţepeş era cunoscut ca un mare cuceritor, dar niciodată nu s-a logodit cu fetele cu care avea aventuri. Avea grijă să le căsătorească cu apropiaţi de-ai săi pentru a le avea mereu aproape. Katarina a fost însă marea sa iubire şi era în stare să facă moarte de om pentru ea“, spunea istoricul Alexandru Mihailov.

A rănit un preot cu sabia, pentru Katharina. Cronicile vremii au scris că Vlad Ţepeş era foarte gelos şi nu odată a lovit cu sabia în lucrurile din jur sau i-a ameninţat pe cei care doreau să o ia pe Katharina de soţie. Într-unul dintre aceste accese de furie a fost rănit şi un preot.Mai exact, căutând-o într-o seară pe Katharina, Vlad Țepeș s-a supărat că tânăra nu era acasă și a așteptat-o până ce și-a făcut apariția, dintr-un gang, însoțită de verișoarele sale. Se zice că a întrebat-o de ce umblă așa târziu pe stradă, iar ea a rupt-o la fugă pe gang. Țepeș a prins-o și a dat s-o sărute, moment în care a intervenit un preot ieșit să vadă cine face gălăgie.În întuneric, preotul n-a văzut chipul lui Țepeș și a sărit s-o scape pe Katharina din mâinile bărbatului care o ataca. Se pare că Țepeș l-a rănit atunci pe preot cu sabia.

A vrut să pârjolească Cetatea Brașovului pentru ea, când a auzit ce a pătimit din cauza legăturii amoroase cu el. Frumoasa Katharina avea să plătească pentru relația ei cu Vlad Țepeș, pe care a păstrat-o timp de două decenii, până la moartea lui. La 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi de intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi, şi i-a tras în ţeapă.Nevestele negustorilor din cetate au atacat casa în care se afla fata, au bătut-o, i-au tăiat părul şi au dus-o la Stâlpul Infamiei din Piaţa Sfatului. Ea era însărcinată cu cel de-al doilea copil pe care i l-a făcut lui Țepeș.Furia lui a fost grozavă când a auzit că iubita lui a fost lovită și umilită la stâlpul infamiei.

A ameninţat că va da foc Braşovului, dar, până la urmă, a reuşit să o elibereze prin negociere. I-a cruţat pe negustorii saşi pe care urma să îi execute în Bartolomeu.Legendele spun că Vlad Ţepeş ar fi recuperat una dintre cosiţele Katarinei, pe care a păstrat-o până la moarte, pe o pernuță, într-un dulap. Pentru această cosiță adorată și-ar fi lovit chiar și nevasta, după ce aceasta ar fi descoperit-o ascunsă.A făcut două încercări de a se căsători cu eaKatarina a fost singura femeie pentru care Vlad Ţepeş a vrut să divorţeze. A mers până la Papa Pius II pentru a cere anularea căsătoriei sale cu Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei, dar nu a primit aprobare.Mai târziu, după ce soția lui de la acea vreme s-a sinucis, în 1462, pentru a nu ajunge pe mâna turcilor, Vlad Țepeș a vrut să se căsătorească, în sfârșit, cu iubita lui, Katarina. Dar nu a fost să fie!

Pe 26 noiembrie în acel an, a fost arestat în Munţii Piatra Craiului, în apropiere de Castelul Bran. Conform istoricilor, Vlad Ţepeş a fost arestat de Matei Corvin, rege al Ungariei si principe al Transilvaniei, pentru a-l proteja de saşii care voiau să-l omoare, nemulţumiţi de relaţia acestuia cu Katharina Siegel.Deşi nu s-au căsătorit niciodată, Vlad Țepeș şi Katharina au avut cinci copii: Vladislav (1456), Catherina (1459), Christian (1461), Hanna (1463) şi Sigismund (1468). Domnitorul s-a îngrijit de toţi urmaşii săi, lăsându-le moştenire pământuri şi case.

După 14 ani de detenţie, întorcându-se în Ţara Românească, Vlad Țepeș a fost numit din nou domnitor al statului. Domnia sa a fost una de scurtă durată, el fiind asasinat, pe 14 decembrie 1476. A fost decapitat şi capul a fost trimis sultanului turc, care l-a aşezat într-o ţeapă. Moartea lui a însemnat sfârșitul vieții și pentru Katharina. Ajunsă la vârsta de 39 de ani, ea s-a întors la mânăstirea unde copilărise. Legenda spune că nu a mai vorbit niciodată şi că a murit de inimă rea, deşi anul în care a decedat nu este cunoscut. Se pare, însă, că a mai trăit doar doi ani după moartea domnitorului. Ar fi vrut să se sinucidă, dar a împiedicat-o credința.

sursa: https://www.jurnalulolteniei.ro/2020/10/21/iubirea-pe-viata-a-lui-vlad-tepes/