Despre Byron

Când universitatea din Cambridge l-a rugat pe Desmond Mac Carthy, pe atunci primul dintre criticii englezi, să inițieze ciclul de conferințe anuale, tradiționalele și celebrelele Clark Lectures, el a ales ca subiect Byron. În ziua sosirii lui, a primit vizita unui mic grup de studenți.
– Suntem foarte fericiți, domnule, i-au spus ei, să vă vedem printre noi câteva săptămâni. Sunteți un critic curajos pe care noi îl stimăm. Regretăm doar că un om ca dumneavoastră a ales un subiect atât de perimat… Byron! Cine îl mai citește pe Byron? Dacă n-ați vrut să vorbiți despre un poet contemporan, de ce nu l-ați ales pe Keats? Sau pe Shelley? Sau pe Donne?… Dar Byron?
Criticul și-a susținut punctul de vedere, apoi a părut să oscileze sub imperiul dorinței manifestată de vizitatorii lui și a sfârșit prin a spune:
– Poate că aveți dreptate. Iată ce vă propun. Eu îmi voi ține cursul despre Byron, pentru că așa m-am angajat față de universitate, dar seara, în apartamentul meu din Trinity College, voi primi grupul vostru și acolo vă voi vorbi despre poeți mai puțin cunoscuți, mai apropiați de inima voastră…
Zis și făcut; în prima seară el le-a prezentat un tânăr poet din care le-a citit numeroase versuri. Acestea au fost primite cu entuziasm. La sfârșitul serii, unul dintre studenți a rostit timid:
– Vă rog să mă iertați, domnule. Colegii mei și cu mine suntem încântați de tot ce ne-ați relevat, dar ați pronunțat cu o voce atât de slabă numele acestui minunat poet încât nu l-am putut înțelege. Nu l-ați putea repeta?
– Cu plăcere, îi răspunse Desmond Mac Carthy. El se numea George Gordon, Lord Byron!