Articole, eseuri, biografii: Ia românească, o moștenire spirituală

Ia era realizată de către femei, în timpul sezătorilor, materialele folosite fiind inul, cânepa, lâna, borangicul și mătasea, ulterior și bumbacul tors la fuior, fiind diferită în funcție de zonă, dar având elemente care-i reflectă unitatea, cum ar fi croiala în formă de cruce, simbolul solar stilizat, poziționat central. Tipul de deschidere la gât și modul de lucru al mânecilor diferă în funcție de zonă, unele fiind încrețite, altele închizându-se cu nasturi sau cu șnururi. O ie autentică nu este terminată, deoarece credința oamenilor de la sat este că perfecțiunea aparține Domnului, nu omului.
Pânza pentru ie se țese la războiul cu două ițe, urmând a fi cusută și ornamentată. Punctele de cusătură sunt transmise din generație în generație, la fel și modul de ornamentare specific fiecărei zone, folosindu-se mulineuri, fluturi și mărgele, fir de borangic sau de mătase, vopsit în mod tradițional cu plante, frunze de măr pădureț, de nuc, flori de nalbă, zeamă de varză, oțet, sare. Natura este aliat în crearea iei, ea fiind reflectată și în ornamentele bogate, de o coloristică vie. În funcție de aceste ornamente, pânza este mai subțire sau mai groasă pentru a putea susține greutatea motivelor bogate. Punctele de cusătură sunt atât de complexe și multiple încât realizarea unei ii este o adevărată artă. În Muntenia, cromatica iei este monocromă, în Dobrogea se combină roșu cu negru, motivele completându-se cu lănțișorul cusut cu fir auriu sau argintiu și fluturii așezați în solz de pește. În zona Sucevei culoarea roșie se combină cu verde, bleu și mărgeluțe viu colorate, pe când în Ilfov coloristica este caldă, realizată cu nunațe de roșu, galben și ocru, iar în zona Vlașca culorile sunt vesele, luminoase, folosindu-se alături de roșu închis, verde kaki, verde măsliniu, galbenul de culoarea ceaiului realizat din foile de ceapă. În Dolj ia este lungă, largă și elegantă, culorile fiind luminate de auriul firului metalic, iar în Gorj, culorile închise sunt armonizate cu galben, mov, roz.

Motivele ornamentale demonstrează uniunea săteanului cu natura. Fie că sunt geometrice sau florale, că reflectă animalele sau simboluri cosmice, au menirea de a feri de rele și semnifică statutul social, marital, zona de proveniență. Cel mai des întânim spirala și crucea. Spirala este semnul universal al vieții, al energiei, reprezintă eterniatea, fiind și un semn dual: masculin-feminin, întuneric-lumină. Croiala iei este realizată în formă de cruce arătând astfel credința omului în Dumnezeu. Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape, pe când cele verticale, viața. Liniile ondulate reprezintă apa și purificarea, pe când copacul și ramurile simbolizează renașterea, regenerarea, fiind totodată și liantul dintre pământ și cer. Romburile, dreptunghiurile, pătratele, liniile frânte exprimă universul în care femeia trăiește și muncește. Cele mai vechi simboluri sunt coarnele de cerb, ele reprezentând puterea, vitalitatea, iar Soarele, folosit fie prin forme stilizate, geometrice, ori prin floarea-soarelui, demonstrează legătura omului cu divinitatea. Multe motive ornamentale redau regnul vegetal, indispensabil omului înfrățit dintotdeauna cu natura: plante, frunze, flori, spicul de grâu, strugurele, afina. Se întâlnesc și motive realiste care redau forme cerești, cum ar fi stelele, soarele sau fulgerele reprezentate prin linii în zig-zag.
Frumusețea iei românești a devenit cunoscută peste tot în lume, impresionând pictori renumiți care au imortalizat-o pe pânză, cum ar fi cunoscutul tablou La blouse roumaine, pictat de Henri Matisse în 1934, ori tablourile pictate de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza. Celebri designeri internaționali au integrat ia românească în colecțiile lor, Yves Saint Laurant dedicându-i o întreagă colecție, aceasta fiind ulterior sursa de inspirație și pentru alți creatori de modă.

Iată în continuare fotografii cu ii originale din diferite zone al țării.