Pasteur, Victor Babeș, Alexander Fleming, antibiograma și descoperirea penicilinei

Victor Babeș (1854-1926)

Alexander Fleming (1881-1955)

Alexander Fleming s-a născut pe 6 august 1881, în Scoţia, într -o familie de fermieri. S-a
remarcat în timpul studiilor prin rezultate excelente, lucrând un timp ca funcţionar. În anul
1900 se înrolează în Regimentul de Puşcaşi Voluntari Scoţieni din Londra, în războiul contra burilor. În 1909 îşi ia licenţa atât în medicină, cât şi în biologie. Renunţă apoi la practica medicală în favoarea unei cariere în cercetare. În timpul războiului, Fleming a studiat antisepticele, ajungând la concluzia că tetanosul sau cangrena provocate de obicei de răni se datorau existenţei unor microorganisme prezente pe câmpul de luptă. A publicat studii referitoare la combaterea infecţiei şi a influenţat adoptare aprocedurilor standard în dezinfectare şi tratament.

În 1928, Fleming a făcut una dintre cele mai mari observaţii din medicina de până atunci.Lucrând cu puroi din abcese sau furuncule, observă la întoarcerea dintr -o călătorie culturi de mucegai în plăcile Petri ce conţineau puroi. Studiind la microscop, observă că în jurul culturii de mucegai exista o zonă în care creşterea bacteriilor era inhibată. Mucegaiul,Penicillium notatum, producea o substanţa care distrugea bacteria odată intrată în contact cu ea.

Fleming a înregistrat ca moment al descoperirii sale dimineața zilei de vineri, 28 septembrie 1928. Versiunea clasică a poveștii descrie descoperirea ca pe un accident norocos: în laboratorul său de la subsolul spitalului St. Mary din Londra, Fleming a observat un vas Petri, conținând o cultură de Staphylococcus, care fusese uitat descoperit și era contaminat cu un mucegai albăstrui-verzui. Două elemente au concurat la îmbunătățirea stării noastre de sănătate de azi: faptul că Fleming, distrat, a uitat să sterilizeze vasele și, tot din aceleași motive, a uitat fereastra deschisă. În jurul petei de mucegai, bacteriile fuseseră distruse, iar Fleming a tras concluzia că mucegaiul elibera o substanță care inhiba dezvoltarea bacteriilor.

Fleming a denumit fenomenul “efect de penicilină”. Nerealizând importanţa acestei descoperiri, abia în 1929 o face publică, într-o lucrare care în primii ani avea săstârnească prea puţin interes. Recunoşterea potenţialului penicilinei, primul antibiotic faţă de care nici o bacterie nu avea rezistenţă, s-a produs în timpul celui de-al doilea război mondial.
În 1945, la decernarea premiului Nobel (pe care l-a împărţit cu alţi doi savanţi), Alexander Fleming declara: singurul meu merit a fost acela că nu am neglijat o observaţie şi că am urmărit subiectul în calitate de bacteriolog”. Spre sfârşitul vieţii sale, Fleming, conştient de notorietatea câştigată, a realizat un album cu tăieturi din ziare pe care l-a intitulat “mitulFleming”.

În viaţa personală, Fleming s-a căsătorit în 1915, prima dată, apoi în 1949 a doua oară. A avut un fiu cu prima soţie. Sfârşitul survine subit, în 1955, pe 11 martie, când Alexander Flemingsuferă un atac de cord, găsindu-şi odihna veşnică în catedrala Sf. Paul din Londra.



După documentele vremii (1882 - 1885) constatăm că descoperirea şi prima semnalare scrisă a concurenţei vitale din lumea microorganismelor - ca fenomen al naturii şi participant în dinamica evoluţiei - poartă semnăturile lui Louis Pasteur şi Julles Joubert (unul dintre discipolii săi).

Pasteur şi Joubert au descris antagonismul bacterian în 1877, cu 51 de ani înainte ca Alexander Fleming să-l semnaleze pe cel dintre stafilococ şi ciuperca microscopica penicillinum. Este de precizat că Pasteur şi Joubert nu au dedicat "concurenţei vitale a microorganismelor" o lucrare specială, ci doar o menţiune de câteva rânduri, cvasipierdută în "stufărişul" de cercetări şi consideraţii ce privea infecţia omului şi animalelor cu bacilul antraxului. Ca o simplă constatare, Pasteur şi Joubert semnalau un fapt ciudat: bacilii antraxului cresc şi se dezvoltă bine într-o urină sterilă; ei sunt în schimb opriţi să se multiplice într-o urină deja infectată cu alti microbi.
Pasteur este cel care a numit acest fenomen "concurenţă vitală a microorganismelor" şi a explicat-o simplist: "lucrurile se petrec ca într-o grădină unde buruienile, crescând, inhibă creşterea florilor". În fond, era o explicaţie darwinistă: lupta pentru principiile nutritive. Reieşea, extrapolând, că microbii din urina infectată, respectiv stafilococii, streptococii sau alţi germeni consumă rezervele de hrană, condamnându-i pe microbii antraxului la "moarte prin inaniţie". O atare părere a rămas în istoria ştiinţei sub numele de "Teoria mediului epuizat în substanţe nutritive".

Cele câteva rânduri din comunicarea semnată de Pasteur şi Joubert au trecut neobservate în cei şase ani care s-au scurs între 1877 şi 1883. Nimeni, din ţările dezvoltate, în care publicatiile Academiei de Ştiinte din Paris erau citite cu nesaţ, nu a sesizat ce "comoară" se ascunde în modesta şi aparent insignifianta observaţie a celor doi savanţi francezi (ciudat, niciunul nu era medic: Pasteur era chimist, iar Joubert fizician).

Confirmând o altă aserţiune a lui Pasteur, "Norocul nu surâde decât spiritelor pregătite", tânarul Victor Babeş, abia trecut de 29 de ani - deşi ocupat "până peste cap" cu diferite "ispite intelectuale" ale patologiei infecţioase şi anatomiei patologice ce aveau să constituie în 1885 tratatul Les Bactèries, scris împreună cu profesorul A. V. Cornil (primul tratat de microbiologie medicală aparut vreodată) - a reţinut şi a meditat cu sagacitate la fenomenul antagonismului dintre bacterii.

Victor Babeş a fost aşadar cel de-al doilea om de ştiinţă (după Pasteur şi Joubert, consideraţi o unitate şi cronologie de gând), care a înţeles că respectiva concurenţă poate deschide orizonturi largi în cunoaşterea biologiei microorganismelor şi mai ales în terapia antimicrobiană.
Astfel, încă din anul 1883 el s-a hotarât să modeleze în laboratorul său parizian acest fenomen. Nu a fost vorba de o simplă reproducere a observaţiilor pasteuriene, ci de un plan vast de cercetări dedicate antagonismului dintre mai multe specii de bacterii. Dacă Pasteur şi Joubert s-au referit doar la antagonismul dintre bacilul antraxului şi unii germeni comuni, Victor Babeş a inclus în investigaţiile sale, alături de B. anthracis şi alte specii bacteriene, precum Bacillus prodigiosus, Micrococcus indicus, Pasteurella avium etc.
Studiind "indiferenţa" sau dimpotriva "duşmănia" dintre diferitele specii de microorganisme, tânărul cercetător român a dovedit în premieră că antagonismul bacterian nu este doar un fenomen particular ce ţine de relaţia dintre bacilii antraxului şi microbii comuni, ubicuitari, ci este un fenomen larg răspândit în natură. Mai mult, cu peste 50 de ani înainte de descoperirea penicilinei şi 60 de ani înaintea aplicării ei în terapie, Babeş preciza că: "De tout façon, ces recherches montre qu’une bactérie donnée empêche le developpement d’une autre espèce. L’étude continuée et généralisée de cette action réciproque des bactéries, les unes vis à vis des autres, pourra conduire à des données thérapeutiques".

Victor Babeş este primul în lume care a modelat experimental antagonismul bacterian, arătând cu această ocazie că explicaţia producerii sale nu este faptul că una dintre speciile bacteriene "fură" şi epuizează mediul nutritiv, condamnând-o la pieire pe concurentă, ci faptul că una ori alta dintre speciile bacteriene secretă în mediul de cultură o anumită substanţă, care, asemenea unei toxine, inhibă dezvoltarea concurenţei. Lupta dintre speciile bacteriene ori dintre fungi şi bacterii se dă cu arme chimice. Aceste "arme chimice" au fost numite ulterior antibiotice şi nu putem decât să admirăm clarviziunea omului de ştiinţă român care aprecia atunci (1885) că "va veni o vreme când chimiştii vor reuşi să purifice aceste substanţe difuzibile (antibioticele naturale n.n.), utilizându-le cu succes în terapie".
Victor Babeş a continuat şi după stabilirea sa la Bucureşti, în 1897, cercetările dedicate antibiozei. Evident, maladia cea mai de temut în această perioadă fiind tuberculoza, investigaţiile sale terapeutice s-au îndreptat în această direcţie. Din păcate, aceste cercetări clinice şi de laborator, întreprinse între 1886 - 1888, împreună cu colegul său Emil Cavaler de Puşcariu (1859 - 1928), profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, nu au adus rezultatele scontate.
Astfel, după anul 1890, Victor Babeş a abandonat studiul antibioterapiei, în favoarea altor teme de cercetare ce păreau pe atunci deosebit de importante: profilaxia turbării, a pelagrei, a leprei, studiul unor neoplazii al unor boli parazitare la animale (Babesiozele) etc.

A doua precizare, metodologică, se referă la inventarea de către Babeş a antibiogramei difuzimetrice (1883 - 1885), metodă de lucru aproape neschimbată până în zilele noastre. Afirmaţia pare paradoxală. Cum, "antibiogramă" cu şase decenii înainte de intrarea în uz a primului antibiotic operant: penicilina?

Dacă urmărim modul în care a procedat Babeş pentru testarea stării de antagonism dintre microorganisme, înţelegem cu uşurinţă că el este cu adevărat inventatorul antibiogramei. Mai întâi, recipientul în care avea loc reacţia era o cutie rotundă de sticlă cu capac, cunoscută în prezent pretutindeni în lume sub numele de cutii sau plăci Petri. Ele poartă numele bacteriologului german Julius Richard Petri (1832 - 1921), un elev al lui Robert Koch şi care, se zice, le-ar fi inventat în 1887. În realitate, este destul să răsfoim două dintre publicaţiile pariziene ale lui Victor Babeş (articolul despre concurenţa dintre bacterii din 1885 şi mai ales ediţia a II-a a cărţii Les bactéries din 1886), pentru a găsi descrise şi desenate acele cutii de sticlă, inventate de fapt de către cercetătorul român încă din 1882, cu cinci ani înaintea descrierii lor de către J. R. Petri.

"Am comandat unui sticlar nişte cutii mari, circulare, din sticlă, închise cu capac, scria Victor Babeş în 1886. Ele au fost sterilizate şi apoi umplute cu agar-agar. Aparatul a fost apoi sterilizat de trei ori la etuvă, fiind strâns cu un inel de cauciuc, ca să se închidă bine...". Cine ar mai putea astfel contesta prioritatea acestei invenţii, făcute publice într-un tratat francez cu largă circulaţie ? Numai prestigiul enorm al şcolii lui Koch a făcut ca aceste cutii, absolut indispensabile şi azi, să poarte numele lui Petri şi nu cel al lui Babeş.

Metodologia antibiogramei, procedeu inventat de savantul român, încă din 1882 - 1883

Victor Babeş a însămânţat, cu o ansă de platină sterilizată, un anumit microb, făcând iniţial un cerc (vezi imaginea). A pus cutia de sticlă la termostat (370C) şi a aşteptat cinci - opt zile, timp în care microbii însămânţaţi în cerc s-au dezvoltat, cultura "în cerc" devenind vizibilă. "După aceea, scrie Babeş, se însămânţează în striuri puţin întinse paralele cu cercul iniţial, alte câteva specii de bacterii... Dacă primul striu, cel mai apropiat de marele cerc, se dezvoltă normal, înseamnă că acea cultură bacteriană nu este deloc stânjenită de bacteriile ce au crescut iniţial pe cercul mare. Dacă, dimpotrivă, există o influenţă nocivă a bacteriilor de pe cercul iniţial asupra culturii însămânţate în striuri, vom putea aprecia la ce distanţă se exercită această influenţă, prin numărul de striuri, a căror dezvoltare a eşuat".

Aşa cum Babeş însuşi menţionează, metoda permitea încă din anii 1884 - 1885 să se aprecieze, calitativ şi cantitativ (prin măsurarea distanţei de inhibiţie) gradul de "duşmănie" reciprocă (antagonism) la o multitudine de specii microbiene. Este clar că Babeş oferise medicinei moderne antibiograma cu 55 de ani mai înainte ca biochimistul englez N. G. Heatley, unul dintre colaboratorii lui H. W. Florey de la William Dunne Institut din Oxford să "citească", folosind exact metoda lui Babeş, antagonismul dintre penicillium notatum şi stafilococul auriu, tulpina Oxford.

Modul în care tânărul savant român de numai 29 de ani a inventat principiul antibiogramei şi a realizat-o în fapt, este metoda fără de care niciun tratament antiinfecţios nu poate fi conceput în medicina contemporană.

În ciuda faptului că laureaţii Nobel pentru penicilină din 1945, Fleming, Florey şi Chain, nu i-au citat precursorii, lăsând să se creadă că întreaga problematică a antibiozei este proprietatea lor, numeroşi alţi cercetători au recunoscut meritul lui Victor Babeş ca pionier şi inovator în domeniu şi mai ales ca valorificator al unei simple observaţii pasteuriene care, fără tânărul bănăţean de 28 de ani "avec son ésprit preparé" s-ar fi pierdut în neant.


sursa: internet