„Focul cel mare" din martie 1847, cum a fost reconstruit Bucureștiul

“Marele Foc”, acuarelă de Mustacoff

Cel mai mare incendiu din istoria modernă a Capitalei a izbucnit la 23 martie 1847, chiar de Paşte. Oficial, flăcările au ucis 15 oameni, alţi zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri au fost făcute scrum. Joaca unui băieţel cu un pistol a provocat un adevărat dezastru:aproape 2.000 de clădiri şi 12 biserici au fost mistuite de flăcări!

Focul a izbucnit „la un ceas după amiază”, de la casa clucereseii Zoiţa Drugăneasca, de lângă metohul Episcopiei Buzăului de la Biserica. Sf. Dimitrie.Costache Băiatul în vârstă de 11 ani al cluceresei (mare dregător) Zinca Drugănescu, făcut cu Filipescu, care divorțase cu mult timp în urmă de ea, a vrut cu tot dinadinsul în acea zi să „pocnească artificii”.
Copilul ar fi descărcat un pistol spre podul plin cu fân al şopronului. Apoi a intervenit vântul. În doar câteva clipe, focul a început să se extindă spre Est, ajungând să pârjolească 20% din București.

O țigancă ar fi prevestit la nașterea lui Costache că acesta avea să își lege numele de o mare nenorocire.
Copilul a avut un destin tragic. El a mai trăit doar trei ani, după care a murit răpus de ftizie (tuberculoză pulmonară, n.r.), de care era tratat într-un sanatoriu din Genova, așa cum i se cădea unei familii bogate ca cea a Drugăneștilor. 

„Sprijinit de suflarea furtunoasă a austrului", incendiul s-a întins repede, cuprinzînd o zonă triunghiulară cu vârful în casa amintită şi o latură pe direcţia Curţii Vechi şi a Puşcăriei, iar alta a străzilor ce urcau spre Lipscani, Hanul şi Mănăstirea Sf. Gheorghe şi mai departe. In această rază focul a ars mahalale pînă la marginea oraşului, aici casele fiind răsfirate prin curţi întinse, incendiul nu s-a mai putut propaga cu aceiaşi înlesnire ca în centrul comercial al oraşului. unde prăvăliile şi casele erau foarte înghesuite. ln linii mari, au ars atunci: mahalaua Sf. Dimitrie, de la biserică la vale, uliţa Franţuzească pe partea stângă (azi strada 30 Decembrie), uliţa Nemţească, (str. Smârdan), uliţa Şelarilor, Puşcăria (Piaţa de Flori), Lipscăniilor de la Picollo încolo, Marchitaniilor, Hanul lui Zamfir (pe Bulevardul 1848, cam în dosul Bisericii Sf. Ilie Kalenderu) Bogasieriile, Braşoveniile, uliţa Bărăţiei cu biserica, a Zarzavagiilor, Hanul lui Papazoglu (în dosul Bărăţiei), Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Tîrgul Cucului, Pescăriile vechi cu cavafiile noi, mahalaua Stelei, a Udricanilor, a Sf. Vineri, a Lucacilor, a Sf. Ştefan şi altele".

Distrugerea întregului oraş a fost însă împiedicată prin acţiunea energică a pompierilor, ajutaţi de soldaţii din garnizoana oraşului. In primele zile, la 25-26 martie, se credea că au ars 13 biserici şi 1798 de case, între acestea fiind socotite şi hanurile, fiecare luate drept o unitate. Aceste cifre s-au dovedit inexacte, fiind exagerate, dar numărul victimelor omeneşti care în primul moment au fost anunţate ca fiind 13, s-au găsit a fi mai' tîrziu 15. După datele oficiale, suprafaţa oraşului bîntuită de foc a fost de 158730 klafteri (stînjeni) pătraţi, însumînd un număr de 1850 clădiri.

Victimele incendiului au fost: la biserica Stelei, 4 victime  (Agatia sora arhiereului Constantin şi Maria soţia lui Haralambie cu 2 copii); La Hanul Papazoglu, 4 victime (Dragomanul Balotă, Ana văduvă greacă, o nepoată de 8 ani Irina. un grec Dumitru venit din Grecia după milă), la Sf. Gheorghe Vechiul o victimă (Ioana preoteasa); în pivniţa lui Stan Cîrciumarul, o victimă (calfa de pantofari Ioan), în mahalaua Lucaci, 4 victime (Catinca bucătăreasa, o femeie necunoscută, Manda, femeie în casă la pitarul Ogrădeanu şi llinca fata Despii, văduva); în mahalaua Ceauş Radu, o victimă (Stan cîrciumarul).

Inainte ca oficialităţile să procedeze la măsuri de ajutorare a sinistraţilor, aceştia au pornit la reconstruirea locuinţelor şi a prăvălioarelor distruse. Reflectarea acestei iniţiative o găsim în ofisul domnesc din 26 martie, prin care se încearcă oprirea speculei asupra materialelor de construcţie. Totodată, s-au luat măsuri şi pentru împiedicarea speculei asupra alimentelor, în special în ceea ce priveşte mălaiul şi pîinea. In sfîrşit, a trebuit să se vină efectiv şi substanţial în ajutorul sinistraţilor. Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării. Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile. Astfel, Mitropolia cu episcopiile sale trebuia să dea un sfert din venitul pe an, adică 500 000 lei; Casa centrală venea cu tot disponibilul pe anul in curs în valoare de 220 000 lei. Mănăstirile închinate aduceau 700 000 lei; Casa visteriei, din paragraful rezervei; 300 000 lei; funcţionărimea şi militarii contribuiau cu leafa pe o lună (de la 300 lei în sus) ceea ce revenea la 300 000 lei; în sfîrşit, din rezerva caselor maghistraturilor (primăriilor) se mai adunau 180 000 lei; în total 2 200 000 lei. 

Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor. Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Sina, Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, a căror interese economice erau strîns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate. 

Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial 13 la ajutorarea celor loviţi atît de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceia avea să devină capitală a ţării unite. 
Dar contribuţii importante au venit şi din partea locuitorilor Capitalei însăşi, din cartierele cruţate (in total 276 357 lei, 20 parale, din care 31 500 fuseseră subcrişi de Miloş Obrenovici, primul pe listă), precum şi din judeţele ţării. Pentru a veni în ajutorul sinistraţilor şi pentru a se asigura reluarea activităţii normale a comerţului bucureştean, autorităţile au recurs la înfiinţarea unei comisii compuse din neguţători, care avea misiunea de a împărţi ajutoarele provenite din subscripţii publice din interior şi din afară, precum şi din contribuţii obligatorii puse asupra lefilor funcţionarilor, veniturilor bisericeşti etc. 

Rostul comisiei era de a aduna „ştiinţele cele mai temeinice şi nepărtinitoare" pentru a se lua „măsurile de mîngîiere ce putinţa va arăta". In mod efectiv însă, lucrările sînt semnate de Ion Otetelişanu, Mihai Califarov şi Lazăr Kalenderoglu. Această comisie a procedat la întocmirea unor catagrafii pe mahalale şi care cuprindeau numele proprietarilor şi al chiriaşilor, felul caselor arse (mari, mici, prăvălii cu un cat deasupra etc.), îndeletnicirea sinistratului, valoarea imobilului ars, valoarea lucrurilor dinlăuntru arse, greutăţile sinistratului, situarea lui in treapta 1-3 de nenorocire şi suma cu care se ajutora. Procedeul de ajutorare era următorul: se adunau informaţii asupra sinistratului şi a pagubelor avute, se apreciau greutăţile lui familiare sau profesionale şi era trecut într-una din cele „trei trepte de nenorocire", după care i se fixa ajutorul. Cu un „bilet" eliberat de comisie, sinistratul se prezenta la Visterie de unde încasa suma acordată. 

Rubricile nu sint strict respectate de toţi alcătuitorii catagrafiilor; le avem însă bine întocmite pe cele care privesc mahalalele comerciale, din care am putut trage concluziile documentare pe care le înfăţişăm. 

Astfel, din analizarea listei alcătuite la 26 iunie 1847 a celor 1559 de sinistraţi, cărora li s-a împărţit suma de 2 573 250 lei, constatăm că la împărţirea banilor, a prezidat spiritul de clasă. Cele mai importante ajutoare, acelea de 10 000 lei sînt atribuite unor boieri sau mari neguţători, ca: Anastase Polizu din mahalaua Sf. Nicolae Şelari, serdarul Atanasie Gazoti din Sf. Gheorghe Vechi, clucerul Andricu din Stelea, Enache Şalvaragiu şi Nicolae Ceauşescu din Vergu, Vasile Gheorghiu şi pitarul Nicolae Mustacov din Sf. Nicolae Şelari, Teohari Atanasiu, Chiriac Antoniu şi Petru Gheorghiu din mahalaua Ceauş Radu şi Iancu Bălăceanu din Sf. Gheorghe Nou; 90.00 lei capătă vicontele de Grammont din Răzvan, curtean a lui Bibescu, 8000 lei vameşul Iordache din Vergu, I. D. Nicolici din Răzvan, Elinea Păsculeasca din Sf. Gheorghe Vechi, Elenca Califarov, ruda acelui important membru al comisiei, Iosif Romanov din Sf. Gheorghe Nou etc. În schimb, sînt mulţi cei cu 100 şi 200 lei, pe care îi găsim prin mahalalele sărace (Sume infime în raport cu costul vieţii. căci numai o kilă de griu costa in iunie1848, 115 lei). 
La 3 mai 1847, Secretariatul Statului aproba raportul comisiei care întocmise catagrafia şi ordona visteriei să slobozească suma de 2 648 000 lei pe baza înfăţişării „biletelor" eliberate de comisie. Operaţia s-a executat, iar la 25 iulie comisia raporta domnitorului felul în care îşi îndeplinise sarcina.
Bineînţeles, conducerea statului era mulţumită de lucrările comisiei.
La 29 iunie 1847, prin ofisul nr. 424 21, Bibescu aducea mulţumiri comisiei pentru împărţirea sumelor, însărcinînd-o să urmeze mai departe cercetarea reclamaţiilor celor nemulţumiţi şi împărţirea prisosului de bani.
Prin alt ofis de peste cîteva luni 23 se dispunea să se mai împartă ,,bilcturi" asupra Visteriei pentru 490 430 lei rămaşi în casă, totalul banilor împărţiţi ridicîndu-se la 3 176 151 lei şi 10 parale.
După cum era de aşteptat, operaţiile comisiei nu au putut mulţumi, în special pe cei săraci. Jalbele individuale se aglomerau la palat şi erau trimise înapoi către comisie pentru cercetare.
Unii dintre micii meseriaşi, în general oameni săraci şi-au manifestat indignarea pentru felul cum se făcuseră repartizările (ca de pildă Petru săpunarul. trecut cu 300 lei, Bercu croitorul cu 200 lei, Maria văduva cu 100 lei, Solomon ceaprazarul cu 100 lei, Tudor pușcaşul cu 250 lei) refuzînd să vină ca să-şi ridice sumele atribuite.
Paralel cu acţiunea oficialităţilor româneşti, din diferite motive, au intervenit în acţiunea de ajutorare şi consulii străini aflaţi la Bucureşti. Astfel, Consulul general rus, dispunînd de o importantă sumă de bani, reprezentînd darul Curţii de la Petersburg pentru sinistraţii bucureşteni, precum şi rezultatul apelului pentru a se subscrie ajutoare în împărăţia vecină, a întreprins cercetări proprii şi a împărţit sumele adunate. Această acţiune era menită să întărească prestigiul Rusiei în Ţara Românească. 

Sumele totale împărţite pînă la 13 martie 1848 se urcau la. 236 800 lei. Consulul francez, de asemenea nemulţumit de felul cum s-au atrebuit ajutoarele unor protejaţi ai săi, a intervenit la domn şi a depus o listă de 12 persoane socotite de dînsul ca nedreptăţite şi pe care secretariatul statului a înaintat-o din înalt ordin comisiei. Operaţiile de ajutorare asupra cărora s-a revenit în mai multe rînduri, au continuat în tot cursul anului, la 29 noiembrie 1847 apărînd ultimele date comunicate publicului. 

Peste 5 luni, în aprilie 1848, comisia formată din Califarov, Gherasim şi Pancu raporta domnitorului Bibescu situaţia: 52 de păgubiţi tot nu se prezentaseră să-şi încaseze ajutoarele. In faţa acestei atitudini Bibescu pune o rezoluţie, la 17 aprilie 1848, prin care dă un ultim termen de 2 luni celor ce întîrziau să-şi valorifice drepturile. Socoteala definitivă a întrebuinţării banilor s-a dat într-un volum anume tipărit, din care rezultă că s-au ajutorat 2887 păgubiţi, cărora li s-a împărţit suma de 3 195 759 lei. Din sumele ce trebuia să le plătească, Mitropolia a reţinut pentru refacerea bisericelor incendiate: 12 000 lei pentru biserica Sf. Gheorghe Vechi, 8000 lei pentru biserica Vergului, 10 000 lei pentru biserica Lucaci, 6000 lei pentru biserica Sf. Ştefan, 8000 lei pentru Biserica Ceauş Radu şi 6000 lei pentru biserica Olteni. Visteria a mai eliberat din acest fond suma de 230 552 lei pentru despăgubirea expropriaţilor în vederea sistematizării părţilor din oraş distruse de foc. Numărul celor care au contribuit la ajutorarea sinistraţilor se ridica la 3 560 persoane, iar suma totală subscrisă era de 3 489 370 lei 23 parale, la care se adăugau 4 112 lei diferenţă de curs.

Din acelaşi fond s-au mai cheltuit pentru repararea azilului de la Sf. Vineri 9 000 lei, apoi s-au restituit unele sume, date bunăoară de ofiţeri şi cîrmuitorul de Prahova peste ce erau obligaţi. In sfîrşit, s-au ajutat şi victimele unui foc ce se întîmplase la Rîmnicu Vîlcea, cu 80 000 lei. 

Totuşi, au mai rămas cîţiva meseriaşi şi alţi oameni săraci care erau îndreptăţiţi să capete despăgubiri, dar nu s-au mai prezentat să-şi mai încaseze sumele, mult prea mici, ce li se repartizaseră, dînd acestui refuz caracterul unui protest împotriva spiritului părtinitor în care se făcuse împărţirea banilor. 

La sugestia unora dintre funcţionarii civili rămaşi în slujba statului din vremea administraţiei militare provizorii ruse, care au atras atenţia guvernului că nenorocirea focului era totuşi un prilej nimerit pentru a se schimba faţa acelei părţi din oraş, s-au luat măsuri importante pentru sistematizarea zonelor arse. Un rol însemnat în această acţiune de sistematizare l-a avut inginerul maior Rudolf Arthur von Borroczyn, şeful secţiei tehnice, care propune ca uliţele să rămînă cu aceeaşi direcţie, numai să se lărgească şi să se construiască pe lături în condiţiuni de siguranţă pentru viitor. Lui Borroczyn i se datoreşte înfiinţarea pieţii de pe locul fostei Puşcării şi trasarea celor cîteva străzi drepte de pe locul fostului Tîrg al Cucului care se deosebesc aşa de bine de acea veche mahala comercială. Pentru punerea în aplicare a măsurilor preconizate de comisie s-au. făcut schimbări de proporţii şi exproprieri.

De o importanţă deosebită pentru prevenirea incendiilor şi sistematizarea Capitalei este însă hotărîrea Sfatului orăşenesc, adoptată la sfîrşitul anului 1847, prin care oraşul s-a împărţit în trei ocoluri de trei „clasuri", fiecare cu alt regim de construcţii şi cu severe măsuri de pază contra incendiilor, în special în centrul oraşului (ocolui clasului I). Totuşi, măsuri eficiente în această privinţă nu se iau decît în deceniul al VI-lea al veacului al XIX-lea, cînd prefacerile şi modernizarea oraşului se accentuiază, în special după Unirea Principatelor Române.

 

Focul de la 23 martie 1847 a şters vechea înfăţişare a părţii centrale - meşteşugăreşti şi comerciale - a oraşului, moştenită din veacurile trecute. Nenorocirea aceasta a fost însă un prilej potrivit pentru negustorimea care se ridica tot mai puternică şi înţelegea să se afirme pentru a da oraşului o altă faţă, potrivită cu starea ei economică înfloritoare. Se cunoaşte din alte surse în ce timp scurt s-au refăcut casele de comerţ grav lovite, ce mers prosper au avut în anii următori. In locul centrului de dughene de lemn, întunecoase şi înghesuite, în locul bolţilor de hanuri s-au ridicat la fiecare pas casele negustoreşti clădite ca în Austria, cu prăvălii şi depozite jos şi cu locuinţe deasupra. Aspectul atîtora dintre străzile comerciale de pînă mai ieri a fost acela imprimat ·de refacerea de după „focul cel mare".

ANEXA SFATUL ORAŞENESC AL CAPITALEI BUCUREŞTI 

Nenorocita întimplare a focului de la 23 marile au silit pe Sfat a chibzui următoarele măsuri spre a se putea regularisi alinierea uliţelor cu scumpătate și a se lucra cu cerută temeinicie zidurile şi cu asigurare pe cît putiinţa va sta despre ferirea focului, să se împartă oraşul în trei ocoluri de trei clasuri. 

Ocolul clasului I. 

Din uliţa Mogoşoaiei în dreptul palatului tronului la dreapta, pe ulita ce coboară în vale pe din dosul bisericii Kreţulescului, socotindu-se amîndouă laturile dreapta şi stînga, drept în poarta clucerului Simion  Marcovici înainte pe dinaintea paharnicului Pencovici şi paharnicul Algiu pînă la podul de peste Dîmboviţa de lîngă batimentul fîntînilor şi apoi în josul Dîmboviţei pînă la podul de peste acest rîu de lingă casa Brîncovenească, înainte pînă în dreptul grădinei răposatului paharnic Constandin Bobescu prin uliţa ce de curînd se află deschisă în dreptul hanului Golescu, uliţa Caliţii şi de aici pe uliţa ce merge la Palatul de locuinţă înainte pe la Sfinta Ecaterina în uliţa cea mare la stînga pînă la casa lui Halfon şi apoi în dreapta pe la Beilic, Kreps berarul, general Mavro, la Piaţa Sfatului din dreapta bisericii Sf. Vineri pe la Stelea în Piaţa Mare în dreapta prăvăliei lui Mişu, proprietatea lui Gazoti şi de aici pe uliţă pînă la Sfinţi şi apoi pînă la Scaune, Sărăria veche, Carvasaraua Colțea, Hagi Moscu, clucerul Vasilache, Voinescul, boierii Corneşti, pe la casa logofătului Ioan Manu şi iarăşi la palatul tronului. 

Ocolul clasului al II-lea. 

Celelalte uliţi ce rămîn în ocolul II (vopseaua) roşie cu toată întinderea uliţelor celor mari şi anume Mogoşoaia, Tîrgul de Afară pînă la bariera de acum a Caliţiei şi Şerban Vodă, Podul de Pămînt pînă la barierele vechi, precum şi laturile uliţelor ce cade în linia ce desparte raioanele celeilalte văpseli de roşu, adică faţă uliţei ce se învecineşte cu vopseaua roşie. 

Ocolul clasului al III-lea. 

Toate mahalale ce rămîn în celalte vopseli. 

In ocolul întîiu orice zidire de case va face cu un cat sau două prăvălii - sau orice alte namestii, să fie de zid învelite cu olane sau fier, cu coame de zid despre vecini şi cu coşuri teminice, cu galerii şi balcoane de fier şi împrejmuirile curţilor de zid sau de fier fără a se mai ierta cîrpelile, învelişurile cu şindrilă sau la împrejmuire de uluci, să nu fie iertat a se mai afla în acest ocol de întiu clas, cherestegii şi oricîte se află astăzi, să se ridice soroc de un an. Asemenea să nu fie volnic în acest ocol de nimeni în prăvălia sa, sau între alte încăperi iarbă de puşcă pentru vînzare, volnicindu-se a o vinde numai în ocolul al II-lea şi acolo iarăşi fără de a ţine încătăţimi mari, ci atît mai precît ar trebui pentru alişveriş şi vînzare vremelnică, iar cătăţimi mai însemnătoare de vor fi avut să fie datori să le ţie şi să le păstreze sub desăvîrşită priveghere la locuri ferite în ocolul al III-iea. 

Să lipsească cu totul covăceriile, cazangeriile, fierăriile şi vărăriile, spirturile asemenea afară numai ca, cîrciumarii şi rachierii să poată ţinea în pivniţele prăvăliilor ce vor fi avînd două sau trei buţi de spirt pre cit le-ar fi de trebuinţă spre a sluji la al lor alişveriş fără de a fi volnici a avea întru acest ocol magazii de spirturi sau povarne pentru făcutul rachiului sau al spirtului, urmîndu-se pentru aceste din urmă temeiul statornicit mai dinainte de a fi adică volnici să şi le ţie şi să le aibă după modelul hotărîtei construcţii numai în ocolul al III-lea. 

În ocolul al II-lea să fie iertat a se face case şi prăvălii în paiente, însă după o construcţie solidă cu toată lemnăria să fie îngropată în zid. Să fie iertat a se face covăcerii, fierării, cazangerii, vărării, cherestegii, şi a se cîrpii vremelniceşte învelitorile de şindrilă şi împrejmuiri de scînduri şi uluci, iar toate ce se vor face din nou se va asemăna cu regulele Ocolului întîiu. 

In ocolul al III-lea să fie iertat a se face şi din nou învelişuri cu şindrilă, precum împrejmuiri de uluci şi scînduri, chipul construcţiei însă a tuturor zidirilor de case mari sau mici şi prăvălii cu desluşirile cerute pentru fiecare în parte lucrare, fiindcă această ramură se atinge de partea tehnică, săvîrşindu-se un proect statornicit la care se îndeletniceşte secsia tehnică a cinstitului Departament, se va obşti cu a doua spre ştiinţa tuturor de obşte. 

Aceste măsuri în urma jurnalului încheiat de sfat şi aprobat de Măria Sa Prea Înălţatul Domn se vor păzi cu nestrămutare de către toţi proprietarii după bileturile ce vor lua de la sfat avînd şi cunoştinţă că orice împotrivă lucrare nu se va putea ierta fiinţa ei. 

Iscălit mădulariile Sfatului."

sursa: -Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-VII-1969, lucrare alcătuită de Florian Georgescu, profesor universitar, Director al Muzeului de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti, Director al Muzeului National de Istorie a Romaniei