Despre pantofii Guban legenda spune că au fost preferații româncelor și că au cucerit diverse personalități și demnitari, aceștia fiind purtați de Sophia Loren, Charlie Chaplin, Harry Truman, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Tudor Arghezi. Confortul și eleganța pantofilor Guban au purtat ecoul acestora până în prezent, când mai auzim vorbindu-se cu nostalgie de celebra fabrică de pantofi timișoreană. Puțin știu că povestea lor începe în Bihor…
Blaziu Guban s-a născut în Bihor
În anul 1904, la Gurbediu, comuna Tinca, se naște părintele pantofilor Guban, Blaziu Guban. Duce o copilărie plină de neajunsuri și, la vârsta de patru ani, este adoptat de o familie din Oradea. Terminând doar cinci clase, muncește ca îngrijitor la porci, iar în timpul Primului Război Mondial, se angajează la o fabrică de ghete din Oradea, unde este fascinat de amestecurile de substanțe și materiale.
În 1935 apare celebra cremă de ghete Guban
Experiența anterioară i-a servit lui Blaziu Guban în crearea unei creme de ghete care a făcut istorie în România. Într-o cutiuță metalică, rotundă, produsă la fabrica Mecher din Timișoara, cu un aspect inconfundabil, crema de ghete Guban a fost revoluționară prin capacitatea sa de a îngriji pielea pantofilor, astfel încât să le prelungească perioada de purtare. În 1937 este înregistrată la Registrul Comerțului Uzinele Chimice „Guban” Timișoara, care urmează să producă și clei sau ceară, elemente necesare în producția pantofilor.
Un antreprenor cu viziune occidentală
Dorind să aducă un suflu nou și să se inspire din tendințele prezente la târgurile din Occident, Blaziu Guban călătorește și expune produse Guban la târgurile de mostre precum cele de la Budapesta, Viena, Paris, Praga sau Zurich. Scopul acestor acțiuni a fost posibilitatea de a oferi calitate românilor pentru a stopa importurile.
Guban a fost singura fabrică din România care nu a fost naționalizată în anul 1948
Instaurarea regimului comunist a presupus trecerea tuturor averilor private în proprietatea statului, iar măsurile au fost luate rapid, astfel încât toate fabricile au ajuns în posesia statului în cel mai scurt timp. Nu și Guban. Abia în 1952 Blaziu Guban cedează fabrica, cu condiția să i se permită să își conducă uzinele până la pensionare. Ceea ce s-a și întâmplat.
Prima pereche de pantofi Guban
Prima pereche de pantofi marca Guban a apărut în anul 1959. Fulminanta lor popularitate s-a datorat calității materialor folosite, eleganței și confortului, fiind lucrați manual. Nu e de mirare că nu doar românii, ci și personalitățile secolului trecut s-au îndrăgostit de încălțămintea produsă la Timișoara.
Blaziu Guban a decedat în anul 1978, iar în prezent, fabrica Guban și-a diminuat considerabil activitatea, dar continuă să producă manual modele de pantofi de damă, ducând astfel mai departe valorile stabilite de bihoreanul care a cucerit lumea cu pantofii săi.
Blaziu Guban a decedat în anul 1978, iar în prezent, fabrica Guban și-a diminuat considerabil activitatea, dar continuă să producă manual modele de pantofi de damă, ducând astfel mai departe valorile stabilite de bihoreanul care a cucerit lumea cu pantofii săi.
Povestea fabricii Guban
Apoi, dându-și seama de talentul său de chimist, Blaziu Guban s-a gândit că este momentul să își deschidă propria afacere. Astfel, în 1937 a înregistrat la Registrul Comerțului „Uzinele Chimice Guban Timișoara” și a încheiat rapid un contract cu fabrica Mecher, care îi livra cutii de tablă inscripționate cu numele Guban, pe care le folosea pentru crema de ghete pe care o fabrica. Pentru că afacerea era înfloritoare, de la crema de ghete s-a trecut la producția de ceară și diferite soluții pentru lipit ghetele.
Tiberiu Guban, fiul lui Blaziu Guban, își amintește că în anii 50, Gheorghe Gheorghiu-Dej a vizitat fabrica de la Timișoara, însoțit de mai mulți oficiali de la București.
„Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit la noi la fabrică. M-am dus la el, i-am întins mâna și i-am spus că sunt inginerul Tiberiu Guban. Nu mi-a strâns mâna, dar m-a luat în brațe și mi-a spus că eu nu trebuie să mă prezint lui”, povestește Tiberiu Guban.
Fiul lui Blaziu Guban spune că de-a lungul timpului nu a luat niciun capăt de ață din fabrică, spre deosebire de cei care l-au urmat și care aproape că au falimentat Gubanul.
„În 1957, am fost plecat la București, la ministrul de atunci al Industriei. Am avut o curea de pantaloni, el a văzut și a întrebat de unde am luat cureaua. I-am răspuns că de la fabrică, apoi a zis: «Să nu vă prind că luați un mosor de ață, chiar goală, din fabrică, nu-i voie». Atunci am scos bonul și i l-am aruncat în față spunându-i: «A costat 28 de lei, acum ești mulțumit?» Un centimetru nu am luat din fabrică”, spune Tiberiu Guban.
Cât timp a lucrat în fabrică, Tiberiu Guban a obținut 20 de brevete de invenție, iar în 1956 a creat pielea artificială.
Prima pereche de pantofi Guban a ieșit pe poarta fabricii în ’59
În anul 1954, la Guban a început producția de mase plastice. Prima pereche de pantofi marca Guban a fost lansată pe piață în anul 1959. Până în acel an, fabrica producea doar cremă de ghete, ceară și soluție de lipit ghetele.
Din 1959, de când fabrica a cunoscut dezvoltarea prin lansarea producției de pantofi, a început și dezvoltarea acesteia, an de an. Cu timpul, la Guban se fabricau și mobilă sau candelabre. Ulterior, s-a construit noua fabrică de pe Bulevardul Eroilor, iar în 1970 s-a trecut la producția pe scară industrială a încălțămintei. Producția de mobilă și candelabre s-a oprit, însă, după 1990.
În perioada comunistă, fabrica s-a numit Victoria, însă datorită brandului, cunoscut inclusiv peste hotare, toate produsele comercializate purtau marca Guban.
În anul 1978, Blaziu Guban a murit, iar fiul său, Tiberiu Guban, care i-a fost ucenic, i-a urmat la conducere tatălui său.
pantofi Guban
Tiberiu Guban s-a pensionat în 1992, cerând, totodată, să i se înapoieze fabrica. Justiția i-a dat, însă, un răspuns negativ: nu își poate recupera munca tatălui deoarece acesta a donat fabrica statului român. Tot justiția a decis să interzică folosirea numelui fără acordul celui care îl poartă.
Fiul lui Blaziu Guban a încercat toate variantele posibile pentru a recupera fabrica tatălui său. Când a văzut că justiția nu îi dă dreptate, a scris scrisori inclusiv la președintele Traian Băsescu, la Monica Macovei, pe vremea când aceasta conducea Ministerul Justiției, la Camera Deputaților și Senat. El nu a primit însă niciun răspuns.
„Mi-a venit să îi sugrum pe toți pentru că toți au fost tâlhari. Tot în țara asta s-a furat, s-a distrus. Cum e posibil să nu se găsească un vinovat?”, se întreabă Tiberiu Guban.
Elena Ceaușescu comanda pantofi de la Guban după modele din „Quelle” și „Neckermann
Pantofii de Guban au fost încălțați, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul președinte american Harry Truman, până la actrița Sophia Loren. Și Gheorghe Gheorghiu Dej și Tudor Arghezi au încălțat pantofi făcuți la Guban.
De departe, cea mai pretențioasă clientă a fost Elena Ceaușescu, chiar dacă nici ea și nici Nicolae Ceaușescu nu au fost în vizită la fabrică.
Tiberiu Guban își amintește că Elena Ceaușescu își comanda la Timișoara pantofi după modele din revistele „Quelle” și „Neckermann” din Germania.
„Pentru Elena Ceaușescu făceam la fabrică pantofi pe calapoade făcute de tatăl meu, iar eu preparam nuanța în care urmau să fie colorați: vernil, roz, ou de rață, în special culori pastelate. Ne inspiram după modele din reviste nemțești”, povestește Tiberiu Guban.
Și în perioada mai recentă, femei celebre din politică sau din televiziune au fost văzute purtând pantofi Guban.
„În anul 2012, doamna Norica Nicolai a purtat o pereche de pantofi de la Guban la un eveniment. De asemenea, Adelina Pestrițu a încălțat pantofi Guban. De exemplu, directoarea de la Medfarma a cumpărat anul trecut de la magazinul nostru de prezentare 23 de perechi de pantofi pentru dumneaei. În general, femeile de business, directoarele de multinaționale, angajatele de la tribunale și judecătorii sau de la primării sunt clientele pe care ne focusăm când creăm pantofii”, explică Eugeniu Cicoare, care este manager al fabricii de trei ani.
Perioada de glorie a fabricii a fost în comunism;
Fiul lui Blaziu Guban a încercat toate variantele posibile pentru a recupera fabrica tatălui său. Când a văzut că justiția nu îi dă dreptate, a scris scrisori inclusiv la președintele Traian Băsescu, la Monica Macovei, pe vremea când aceasta conducea Ministerul Justiției, la Camera Deputaților și Senat. El nu a primit însă niciun răspuns.
„Mi-a venit să îi sugrum pe toți pentru că toți au fost tâlhari. Tot în țara asta s-a furat, s-a distrus. Cum e posibil să nu se găsească un vinovat?”, se întreabă Tiberiu Guban.
Elena Ceaușescu comanda pantofi de la Guban după modele din „Quelle” și „Neckermann
Pantofii de Guban au fost încălțați, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul președinte american Harry Truman, până la actrița Sophia Loren. Și Gheorghe Gheorghiu Dej și Tudor Arghezi au încălțat pantofi făcuți la Guban.
De departe, cea mai pretențioasă clientă a fost Elena Ceaușescu, chiar dacă nici ea și nici Nicolae Ceaușescu nu au fost în vizită la fabrică.
Tiberiu Guban își amintește că Elena Ceaușescu își comanda la Timișoara pantofi după modele din revistele „Quelle” și „Neckermann” din Germania.
„Pentru Elena Ceaușescu făceam la fabrică pantofi pe calapoade făcute de tatăl meu, iar eu preparam nuanța în care urmau să fie colorați: vernil, roz, ou de rață, în special culori pastelate. Ne inspiram după modele din reviste nemțești”, povestește Tiberiu Guban.
Și în perioada mai recentă, femei celebre din politică sau din televiziune au fost văzute purtând pantofi Guban.
„În anul 2012, doamna Norica Nicolai a purtat o pereche de pantofi de la Guban la un eveniment. De asemenea, Adelina Pestrițu a încălțat pantofi Guban. De exemplu, directoarea de la Medfarma a cumpărat anul trecut de la magazinul nostru de prezentare 23 de perechi de pantofi pentru dumneaei. În general, femeile de business, directoarele de multinaționale, angajatele de la tribunale și judecătorii sau de la primării sunt clientele pe care ne focusăm când creăm pantofii”, explică Eugeniu Cicoare, care este manager al fabricii de trei ani.
Perioada de glorie a fabricii a fost în comunism;
În ’90, la Guban din cei 3.000 de angajați mai erau câteva sute.
Ștefan Craici lucrează în fabrica de încălțăminte de la Timișoara din 1972, fiind primul său loc de muncă, iar acum mai are doi sau trei ani până la pensie. El spune că fabrica a cunoscut o perioadă înfloritoare pe vremea comunismului.
„Sunt în fabrică din 1972. M-am angajat atunci ca necalificat. Am venit din armată, iar un vecin m-a luat și m-a adus aici. Am făcut tot ce se putea face aici. Acum fac tipar și sunt modelier. Am trecut prin toate fazele, am pregătiri pentru modelier piese, tras, tălpuit, tot ce se poate. Am trăit bine aici, în fabrică, aveam de toate în vremea comuniștilor. Am fost și mai mulți angajați atunci”, își amintește Craici.
Bărbatul spune, cu mândrie, că toate modelele de pantofi care ies din fabrică trec mai întâi prin mâna sa.
„Nu am știut niciodată dacă pantoful pe care îl țineam acum în mână va fi încălțat de cineva celebru, dar trebuie să recunosc că m-am gândit la asta, mi-am imaginat de multe ori că acel pantof va fi încălțat de o persoană importantă”, afirmă Craici.
Managerul general al fabricii spune, la rândul său, că niciodată unitatea nu a avut planuri de realizat și nici nu a confecționat un număr foarte mare de modele, deoarece era axată pe producția de încălțăminte de lux.
„Se lucra puțin și bine. Așa e și acum. Nu producem pe bandă rulantă, cum se zice, ci suntem foarte atenți cu produsele noastre”, afirmă Cicoare.
După Revoluția din 1989, din cei 3.000 de angajați mai rămăseseră doar câteva sute. Încet-încet s-a renunțat la producția de mobilier, apoi la candelabre și în final și la crema de pantofi și cea de încălțăminte de bărbați, rămânând doar producția de pantofi de damă.
„Cea mai grea perioadă a fost după Revoluție. A fost rău de tot, am crezut că ne desființează și nu știam care pe unde să apucăm. La un moment dat, noi, muncitorii din fabrică, am pus la cale un plan pentru salvarea Gubanului. Ne-am sfătuit să punem mână de la mână și să cumpărăm noi fabrica”, spune Craici.
Abia în anul 1995 s-a reușit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. și face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă folosește marca Guban pe produse.
O pereche de pantofi este confecționată în aproximativ două ore
La Guban, o pereche de pantofi este fabricată în aproximativ două ore. Mai întâi, clientul trimite comanda la fabrică, ea fiind însoțită de o foaie A4 pe care se regăsește un tabel cu toate fazele de producție. Hârtia A4 se duce mai întâi la secția de pielărie, unde se alege culoara comandată, iar după ce este semnată, însoțită de material, se duce mai departe, în secția de croitorie. Femeile angajate aici decupează din material bucățile de care au nevoie, cu ajutorul unor mașinării, pentru a avea aceleași dimensiuni, la milimetru. Aceste bucăți de material, înpreună cu coala de hârtie A4, sunt trimise mai departe în atelierul de cusătorie, apoi la potrivit pe calapoade.
Urmează lipitul tălpilor, care se face de către un singur om. După ce talpa este aplicată, pantoful se introduce într-o mașinărie unde este supus unor temperaturi foarte ridicate, apoi foarte scăzute. Faza următoare este aplicarea tocului cu ajutorul unui șurub, apoi pantoful este trecut prin alte mașinării care usucă lipiciul de pe întreaga talpă, incluzând tocul, iar ultima fază este curățarea pantofului, manual, de lipiturile de pe margini.
În final, pantofii sunt așezați în cutii și transportați celui care i-a comandat, pe tot acest traseu regăsindu-se și tabelul de pe coala de hârtie A4. Astfel, conducerea fabricii nu mai este nevoită să controleze angajații la ieșirea din fabrică, întrucât toți pantofii fabricați sunt trecuți pe tabel.
Româncele preferă încălțămintea de culoare neagră
Managerul general al fabricii spune că de când a preluat conducerea s-a străduit să aducă oameni tineri, profesioniști, care să lucreze cu materiale de cea mai bună calitate.
Dintre cei mai vechi angajați au rămas doar câți se pot număra pe degete.
„Am început să investim în această fabrică, să angajăm oameni noi, să achiziționăm aparatură nouă pentru a avea produsele de cea mai bună calitate. Pielea cu care lucrăm este vopsită printr-un procedeu special, astfel încât între cele două fețe ale bucății de piele să nu rămână un strat alb atunci când aceasta este tăiată. Avem toate culorile posibile de piele, dar din păcate, româncele preferă culoarea neagră. Este păcat pentru că noi avem culori vii, frumoase, pe care să le oferim. La același model de pantof pot folosi o gamă diversă de culori. Sunt două magazine într-un mall din București care sunt situate vizavi unul de celălalt, ambele iau marfă de la Guban, dar nu își fac concurență și au prețuri diferite. Știți de ce? Pentru că în cele două magazine nu găsiți aceeași marfă”, susține Eugeniu Cicoare.
Cele 80 de modele de pantofi de damă marca Guban se fabrică în proporție de 70 la sută manual, la Timișoara. Sunt foarte apreciați atât în România, cât și în mai multe țări din Europa unde sunt exportați, în special în Italia. Tot manual, dar la comandă, se fabrică și pantofii speciali, pentru persoane cu diferite handicapuri.
În această perioadă, în fabrică se lucrează la colecția de toamnă-iarnă a anului viitor, iar colecția de primăvară-vară a acestui an este livrată clienților aproape în întregime. Prețul de producție al unei perechi de pantofi este între 170 și 330 de lei.
Ștefan Craici lucrează în fabrica de încălțăminte de la Timișoara din 1972, fiind primul său loc de muncă, iar acum mai are doi sau trei ani până la pensie. El spune că fabrica a cunoscut o perioadă înfloritoare pe vremea comunismului.
„Sunt în fabrică din 1972. M-am angajat atunci ca necalificat. Am venit din armată, iar un vecin m-a luat și m-a adus aici. Am făcut tot ce se putea face aici. Acum fac tipar și sunt modelier. Am trecut prin toate fazele, am pregătiri pentru modelier piese, tras, tălpuit, tot ce se poate. Am trăit bine aici, în fabrică, aveam de toate în vremea comuniștilor. Am fost și mai mulți angajați atunci”, își amintește Craici.
Bărbatul spune, cu mândrie, că toate modelele de pantofi care ies din fabrică trec mai întâi prin mâna sa.
„Nu am știut niciodată dacă pantoful pe care îl țineam acum în mână va fi încălțat de cineva celebru, dar trebuie să recunosc că m-am gândit la asta, mi-am imaginat de multe ori că acel pantof va fi încălțat de o persoană importantă”, afirmă Craici.
Managerul general al fabricii spune, la rândul său, că niciodată unitatea nu a avut planuri de realizat și nici nu a confecționat un număr foarte mare de modele, deoarece era axată pe producția de încălțăminte de lux.
„Se lucra puțin și bine. Așa e și acum. Nu producem pe bandă rulantă, cum se zice, ci suntem foarte atenți cu produsele noastre”, afirmă Cicoare.
După Revoluția din 1989, din cei 3.000 de angajați mai rămăseseră doar câteva sute. Încet-încet s-a renunțat la producția de mobilier, apoi la candelabre și în final și la crema de pantofi și cea de încălțăminte de bărbați, rămânând doar producția de pantofi de damă.
„Cea mai grea perioadă a fost după Revoluție. A fost rău de tot, am crezut că ne desființează și nu știam care pe unde să apucăm. La un moment dat, noi, muncitorii din fabrică, am pus la cale un plan pentru salvarea Gubanului. Ne-am sfătuit să punem mână de la mână și să cumpărăm noi fabrica”, spune Craici.
Abia în anul 1995 s-a reușit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. și face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă folosește marca Guban pe produse.
O pereche de pantofi este confecționată în aproximativ două ore
La Guban, o pereche de pantofi este fabricată în aproximativ două ore. Mai întâi, clientul trimite comanda la fabrică, ea fiind însoțită de o foaie A4 pe care se regăsește un tabel cu toate fazele de producție. Hârtia A4 se duce mai întâi la secția de pielărie, unde se alege culoara comandată, iar după ce este semnată, însoțită de material, se duce mai departe, în secția de croitorie. Femeile angajate aici decupează din material bucățile de care au nevoie, cu ajutorul unor mașinării, pentru a avea aceleași dimensiuni, la milimetru. Aceste bucăți de material, înpreună cu coala de hârtie A4, sunt trimise mai departe în atelierul de cusătorie, apoi la potrivit pe calapoade.
Urmează lipitul tălpilor, care se face de către un singur om. După ce talpa este aplicată, pantoful se introduce într-o mașinărie unde este supus unor temperaturi foarte ridicate, apoi foarte scăzute. Faza următoare este aplicarea tocului cu ajutorul unui șurub, apoi pantoful este trecut prin alte mașinării care usucă lipiciul de pe întreaga talpă, incluzând tocul, iar ultima fază este curățarea pantofului, manual, de lipiturile de pe margini.
În final, pantofii sunt așezați în cutii și transportați celui care i-a comandat, pe tot acest traseu regăsindu-se și tabelul de pe coala de hârtie A4. Astfel, conducerea fabricii nu mai este nevoită să controleze angajații la ieșirea din fabrică, întrucât toți pantofii fabricați sunt trecuți pe tabel.
Româncele preferă încălțămintea de culoare neagră
Managerul general al fabricii spune că de când a preluat conducerea s-a străduit să aducă oameni tineri, profesioniști, care să lucreze cu materiale de cea mai bună calitate.
Dintre cei mai vechi angajați au rămas doar câți se pot număra pe degete.
„Am început să investim în această fabrică, să angajăm oameni noi, să achiziționăm aparatură nouă pentru a avea produsele de cea mai bună calitate. Pielea cu care lucrăm este vopsită printr-un procedeu special, astfel încât între cele două fețe ale bucății de piele să nu rămână un strat alb atunci când aceasta este tăiată. Avem toate culorile posibile de piele, dar din păcate, româncele preferă culoarea neagră. Este păcat pentru că noi avem culori vii, frumoase, pe care să le oferim. La același model de pantof pot folosi o gamă diversă de culori. Sunt două magazine într-un mall din București care sunt situate vizavi unul de celălalt, ambele iau marfă de la Guban, dar nu își fac concurență și au prețuri diferite. Știți de ce? Pentru că în cele două magazine nu găsiți aceeași marfă”, susține Eugeniu Cicoare.
Cele 80 de modele de pantofi de damă marca Guban se fabrică în proporție de 70 la sută manual, la Timișoara. Sunt foarte apreciați atât în România, cât și în mai multe țări din Europa unde sunt exportați, în special în Italia. Tot manual, dar la comandă, se fabrică și pantofii speciali, pentru persoane cu diferite handicapuri.
În această perioadă, în fabrică se lucrează la colecția de toamnă-iarnă a anului viitor, iar colecția de primăvară-vară a acestui an este livrată clienților aproape în întregime. Prețul de producție al unei perechi de pantofi este între 170 și 330 de lei.
Amintirile lui Tiberiu Guban
„În 1932, directorul de la fabrica Filt din Timișoara a fost la Oradea. Era prieten cu directorul de la fabrica la care lucra tatăl meu. Căuta un chimist bun.A discutat cu tata, care i-a spus directorului că dacă îi da 4.500 de lei se mută la Timișoara”, iși amintește Tiberiu Guban. Pentru a se muta la Timisoara, Blaziu Guban a negociat un salariu enorm la vremea respectiva. Tiberiu Guban explică: “Ca să vă dați seama ce însemna suma de 4500 de lei vă spun că o gâscă atunci costa 60 de lei. Ulterior a mai negociat salariul cu directorul fabricii si a obtinut o mărire la 6.000 de lei”. În perioada când era chimist la Filt, Guban a inventat crema de ghete care îi va purta numele până la căderea comunismului.
„În 1932, directorul de la fabrica Filt din Timișoara a fost la Oradea. Era prieten cu directorul de la fabrica la care lucra tatăl meu. Căuta un chimist bun.A discutat cu tata, care i-a spus directorului că dacă îi da 4.500 de lei se mută la Timișoara”, iși amintește Tiberiu Guban. Pentru a se muta la Timisoara, Blaziu Guban a negociat un salariu enorm la vremea respectiva. Tiberiu Guban explică: “Ca să vă dați seama ce însemna suma de 4500 de lei vă spun că o gâscă atunci costa 60 de lei. Ulterior a mai negociat salariul cu directorul fabricii si a obtinut o mărire la 6.000 de lei”. În perioada când era chimist la Filt, Guban a inventat crema de ghete care îi va purta numele până la căderea comunismului.
În 1935 a obţinut salariul care valora 100 de gâște lunar. În 1937, s-a înregistrat la Registrul Comerțului drept „Uzinele Chimice Guban Timișoara”, moment din care afacerea a început să crească de la un an la altul. A încheiat contractul cu fabrica Mecher pentru cutiile de tablă inscripționate cu marca ce îi purta numele. „A primit cutiile pe datorie şi apoi le-a achitat din vânzări”, spune Tiberiu Guban. De la crema de ghete s-a trecut și la diverse tipuri de ceară şi soluţii de lipit ghete.
„Tata s-a dus la o fabrică de cutii metalice, a fraţilor Mecher din Timișoara. Vroia 5.000 de cutii. I-au spus că nu se merită să creeze o matriţă pentru un număr atât de mic de ambalaje şi că ar trebui să comande 100 de mii de cutii. La început a luat cutii folosite pe care le-a frecat cu sodă caustică pentru a le curăţa de ce era scris pe ele. Când au fost curate a pus crema de ghete şi le-a dat gratuit la muncitorii din fabrică la care lucra pentru a o testa”.
„În 1953, tata a venit de la Bucureşti şi mi-a spus în maşină că a câștigat cea mai mare bătălie. Vom face o fabrica așa cum nu ai visat”, îşi amintește Tiberiu Guban. În perioada în care Guban tatăl a obţinut de la liderii comuniști permisiunea şi ajutorul pentru noua fabrica s-a produs și naţionalizarea Uzinelor Chimice Guban. În 1953 s-a început ridicarea fabricii care și azi are la intrare numele Guban, pe strada Eroilor din Timișoara.Comuniştii şi-au respectat promisiunea faţă de Guban, dar l-au ţinut sub observaţie atentă, mai ales că acesta călătorea adesea în străinătate, pentru a-şi expune produsele şi, mai târziu, după 1959, pentru a se inspira pentru modele noi de încălţăminte. Timişoreanul a bătut drumurile de-a lungul şi de-a latul Europei, a fost în Budapesta, Paris, Praga, Viena, Zürich şi Basel. Că era sub lupa comuniştilor o dovedeşte, de pildă, o călătorie în Germania, din 1958, când Blaziu şi Tiberiu Guban, împreună cu un angajat al fabricii, Dumitru Popa, specialist în cauciucuri, plecau să caute în marile fabrici nemţeşti inspiraţia pentru ultimele tendinţe în materie de pielărie şi pantofi.
Prima oprire a fost la un hotel din oraşul Krefeld, unde înaintea lor se înfăţişa un personaj al cărui nume a rămas cu litere îngroşate în istoria României: Ion Mihai Pacepa, pe atunci adjunctul Misiunii Române în Republica Federală Germania şi şeful rezidenţei de spionaj la Bonn. „Domnule Guban, mă numesc Ion Mihai Pacepa şi sunt trimis de Ministerul Industriei să vă însoţesc. Ştiu că aveţi loc în maşină. Eu sunt specialist în industria de cauciuc, la fel ca tovarăşul Popa“, s-a prezentat omul serviciilor, după cum rememora în 2014, pentru „Adevărul“, Tiberiu Guban, fiul industriaşului, fost inginer chimist.
Ajunşi în camera de hotel, fiul i-a mărturisit tatălui că avea rezerve în ceea ce-l privea pe noul tovarăş de drum, însă lui Guban senior nu-i păsa câtuşi de puţin de o asemenea părere. Dacă Pacepa era trimis de la minister, atunci putea veni. Alte discuţii nu-şi aveau sensul, zicea el.
A doua zi, temerile fiului aveau să se dovedească întemeiate. Înainte de a pleca spre Marl, unde urmau să viziteze Uzinele Hüls, una dintre valizele lăsate în faţa recepţiei a dispărut. Din hotel, Tiberiu Guban l-a surprins pe Pacepa cum se îndepărta. S-a dus glonţ la el şi l-a întrebat dacă ştia ceva. Răspunsul l-a suprins: el o luase, de teamă ca nu cumva s-o fure cineva. „Nu ştiu cine putea să o fure din faţa recepţiei, unde erau şi angajaţii hotelului. I-am spus să îmi aducă imediat bagajul, ceea ce a şi făcut. Pacepa şi Popa au dorit să rămână la Krefeld, urmând să ne revedem după vizită“, explica Tiberiu Guban.
La Marl, cei doi s-au trezit că le lipsea din nou un geamantan. Au sunat la hotelul din Krefeld de unde li s-a spus că uitaseră o geantă în cameră. Când au recuperat-o, au descoperit că bagajul fusese scormonit. „Ştiam deja că avem un hoţ cu noi“, puncta fiul lui Guban.
Ultima vizită a fost la Frankfurt, la fabrica Höchst, unde i-au însoţit şi Popa şi Pacepa şi de unde s-au întors cu o amplă documentaţie. Seara, când se cazau la un motel din Fulda, un orăşel aflat la 80 de kilometri de Frankfurt, descopereau că erau din nou pe minus cu o valiză. De data asta, fusese atins un punct sensibil: era chiar una dintre valizele lui Blaziu. În ea avea două haine noi din stofă englezească, mai multe cămăşi, două perechi de pantofi noi şi, cel mai important, materialele pe care le luaseră de la Höchst. „Era foarte supărat pe mine că nu am legat bine bagajul pe capotă şi probabil că l-am pierdut pe drum. M-am întors cu Popa la Frankfurt să căutăm peste tot valiza. Era important, pentru că erau documente pentru fabrică. Nu am găsit nimic“, mai povestea fiul industriaşului.
Pentru că era în joc prosperitatea întreprinderilor, tatăl şi fiul s-au prezentat autorităţilor germane ca să reclame dispariţia bagajului. Fără niciun rezultat. În schimb, un poliţist i-a rugat să-i transmită lui Pacepa să vină să-şi prelungească viza de şedere, expirată de multă vreme. Numai că ei nu ştiau unde ar putea fi Pacepa. Doar el ştia în permanenţă unde sunt ei. Înainte de revenirea în ţară, tatăl şi fiul vizitau un magazin Neckermann, una dintre firmele care dădeau la acea vreme tonul în modă în Europa. Aici, Tiberiu Guban îl surprinde din nou pe trimisul de la minister spionându-i. Şi-a tras tatăl de mânecă şi s-au făcut nevăzuţi pe una dintre ieşirile de urgenţă.
După acest episod, s-au întors numaidecât în ţară. Revenit în România, Blaziu Guban nu putea scăpa de sentimentul că fusese trădat. L-a sunat pe Alexandru Sencovici, ministrul Industriei de la acea vreme, cu care se ştia bine. I-a reproşat nu doar că fuseseră verificaţi, dar şi că această slujbă fusese lăsată în seama unui bandit. „Tata i-a tot repetat că e dezamăgit că nu au avut încredere în noi şi au pus spioni pe urmele noastre, deşi producem valori imense pentru ţară. A fost supărat foc“, mai povestea Tiberiu Guban. Sencovici i-a promis că va primi despăgubiri. Numai că preţioasa documentaţie de la fabrica din Germania nu putea fi compensată de nimic.
Nici până astăzi nu se ştie scopul pentru care Pacepa a fost pus pe urmele lui Guban. Cert e că alte probleme n-au mai avut, fabrica a mers ca pe roate şi laudele din partea autorităţilor s-au ţinut lanţ. Erau întemeiate, mai ales că majoritatea producţiei marca Guban mergea la export. Cu ocazia unei vizite la fabrica din Timişoara, însuşi Gheorghe Gheorghiu-Dej decreta: „Dacă cineva din ţara asta se va atinge de familia Guban, va avea de-a face cu mine!“. Cei doi timişoreni se bucurau de căldura comuniştilor – chiar şi la propriu uneori. Când fiul s-a dus să i se prezinte liderului comunist, întinzându-i mâna, acesta l-a luat în braţe. „I-am întins mâna şi i-am spus că sunt inginerul Tiberiu Guban. Nu mi-a strâns mâna, dar m-a luat în braţe şi mi-a spus că eu nu trebuie să mă prezint lui“, povestea inginerul chimist, în 2013, pentru Mediafax.
Fiul a pășit și el pe urmele tatălui, fiind cel care a produs pentru prima oară în România pielea artificială, apoi masele plastice. Dezvoltarea uriaşă a firmei s-a datorat familiei Guban, care a fost cu multi paşi înaintea pieţei. Simţul comercial deosebit, dublat de stăpânirea perfectă și dragostea pentru aceasta meserie, a facut din cei doi Guban (tatăl si fiul) o marcă de renume mondial.
În 1978 Blaziu Guban a murit, la doi ani de zile după ce s-a pensionat. Fusese acceptat director pe viaţă. Fiul lui a prins căderea comunismului. În 1992 s-a pensionat şi apoi directorul de atunci i-a interzis accesul în fabrică.
Au urmat ani de procese între Tiberiu Guban și cei care deţin fabrica întemeiată de tatăl sau. După ce Justiţia a interzis folosirea numelui fără acordul celui care îl poartă, fabrica şi-a schimbat denumirea în SC GP Company, dar foloseşte marca Guban pe unele produse.
„Tata a fost un pantofar. Făcea şi pantofi pentru diverse personalităţi”, spune Tiberiu Guban. Producţia de pantofi a demarat, dar nu în serie, în timpul războiului, când Blaziu Guban a închiriat casa avocatului Baboş de pe strada Victor Babeş din Timişoara, unde s-a extins producţia de substanţe pentru „cosmetica” pantofilor.
In 1943 fabrica lui Guban avea atunci 10 angajați. Atunci Guban s-a asociat cu Andre Kaldori. „Avea nevoie de capital pentru a se dezvolta mai repede și Kaldori a oferit capital. Era în 1943 când americanii și englezii au bombardat Timișoara”, spune Tiberiu Guban.
Astăzi nu se mai ştie foarte multe despre acest brand. Magazinele proprii s-au închis demult, dar femeile încă mai povestesc despre calitatea şi eleganţa de odinioară a pantofilor Guban. O femeie respectabilă işi afirma statutul social prin numărul perechilor de pantofi Guban pe care ii deţinea. Erau imposibil de copiat: calapodul unic, design-ul ca o promisiune să te simti sexi, unică şi cu personalitate, ştanţa în relief, aplicată delicat pe talpa pantofului, ca un veritabil certificat de garanţie al calităţii. Pingeleai pantoful până la saturaţie şi nu te îndurai să-i arunci, faţa se păstra ca nouă! Cine a avut ocazia să viziteze fabrica în perioada de glorie poate certifica faptul că majoritatea operaţiilor erau făcute manual. Pantofii de Guban erau renumiţi nu doar prin eleganţa lor, cât şi pentru faptul că erau cei mai comozi pantofi de pe piaţă. Să nu vă mire, prin urmare, faptul că femeile încă visează la pantoful elegant marca Guban. (Dr. ing. Neculai GRĂDINARU)
Tiberiu Guban s-a născut în 18 octombrie 1923. De mic a stat pe lângă tatăl său, Blazius Guban, mintea sclipitoare din spatele afacerii.
Tiberiu Guban deţine peste 20 de brevete de invenţie. A scris istorie în ceea ce priveşte materialele din care se confecţionează, de aproape un secol, pantofi, mănuşi, poşete, curele sau portofele. 1956 este cel mai important an pentru Domnul Tiberiu. Atunci lansează pielăria artificială. Numele Guban era peste tot in lume. Însă într-o clipă totul a început să se năruie.
Soarta nu a fost nici de partea angajaţilor. 3000 lucrau în fabrică pe vremea fondatorului Guban. De atunci numărul lor a scăzut în fiecare an. Timişorenii îşi amintesc de ceea ce era odată mândria capitalei Banatului. La 90 de ani, Tiberiu Guban a fost numit cetăţean de onoare al oraşului. E un omagiu adus unui om care a pus Timişoara pe harta lumii.
Fiul a pășit și el pe urmele tatălui, fiind cel care a produs pentru prima oară în România pielea artificială, apoi masele plastice. Dezvoltarea uriaşă a firmei s-a datorat familiei Guban, care a fost cu multi paşi înaintea pieţei. Simţul comercial deosebit, dublat de stăpânirea perfectă și dragostea pentru aceasta meserie, a facut din cei doi Guban (tatăl si fiul) o marcă de renume mondial.
În 1978 Blaziu Guban a murit, la doi ani de zile după ce s-a pensionat. Fusese acceptat director pe viaţă. Fiul lui a prins căderea comunismului. În 1992 s-a pensionat şi apoi directorul de atunci i-a interzis accesul în fabrică.
Au urmat ani de procese între Tiberiu Guban și cei care deţin fabrica întemeiată de tatăl sau. După ce Justiţia a interzis folosirea numelui fără acordul celui care îl poartă, fabrica şi-a schimbat denumirea în SC GP Company, dar foloseşte marca Guban pe unele produse.
Desi fabrica de pantofi şi marochinărie „Guban” nu mai există, în anii premergători Revoluţiei din 1989 s-a înregistrat o premieră naţională, fiind prima companie din România care a înregistrat la Madrid o marcă europeană. Marca Guban a fost astfel protejata pe întreg teritoriul UE.
„Tata a fost un pantofar. Făcea şi pantofi pentru diverse personalităţi”, spune Tiberiu Guban. Producţia de pantofi a demarat, dar nu în serie, în timpul războiului, când Blaziu Guban a închiriat casa avocatului Baboş de pe strada Victor Babeş din Timişoara, unde s-a extins producţia de substanţe pentru „cosmetica” pantofilor.
In 1943 fabrica lui Guban avea atunci 10 angajați. Atunci Guban s-a asociat cu Andre Kaldori. „Avea nevoie de capital pentru a se dezvolta mai repede și Kaldori a oferit capital. Era în 1943 când americanii și englezii au bombardat Timișoara”, spune Tiberiu Guban.
Membru al Partidului Socialist în tinereţe, arestat apoi la Oradea si devenit astfel „ilegalist”, Blaziu Guban s-a transformat într-un veritabil capitalist în perioada în care comunismul a naţionalizat toată industria românească. Marca Guban s-a creat în bucătăria casei în care locuia familia Guban, la Timişoara. Aici s-a născut primul atelier chimic în care s-a produs totodată şi crema de pantofi.
Crema inventată de Guban a avut un aşa mare succes încât, în acelaşi an, acesta a putut sa vândă dreptul de a fabrica noua cremă unei companii palestiniene. Tranzacţia a fost consemnată într-un ziar din 1935. În 26 mai 1935, Blaziu Guban era chimist la fabrica Filt. „Chimistul fabricii Filt, Guban Blaziu, a inventat o cremă de ghete şi a vândut apoi dreptul de a o fabrica unui grup de capital palestinian. Din banii obtinuţi din Palestina, Blaziu Guban înfiinţează în Timiţoara o fabrică de cremă de ghete”, se arăta în ziarul din 1935. Tot Tiberiu Guban povesteşte că atelierul din bucătărie a fost extins in mai multe apartamente ale clădirii în care locuiau, aceasta fiind de fapt prima fabrică de crema de ghete Guban, iar primele ambalaje ale cremei Guban au fost cutii reciclate.
Astăzi nu se mai ştie foarte multe despre acest brand. Magazinele proprii s-au închis demult, dar femeile încă mai povestesc despre calitatea şi eleganţa de odinioară a pantofilor Guban. O femeie respectabilă işi afirma statutul social prin numărul perechilor de pantofi Guban pe care ii deţinea. Erau imposibil de copiat: calapodul unic, design-ul ca o promisiune să te simti sexi, unică şi cu personalitate, ştanţa în relief, aplicată delicat pe talpa pantofului, ca un veritabil certificat de garanţie al calităţii. Pingeleai pantoful până la saturaţie şi nu te îndurai să-i arunci, faţa se păstra ca nouă! Cine a avut ocazia să viziteze fabrica în perioada de glorie poate certifica faptul că majoritatea operaţiilor erau făcute manual. Pantofii de Guban erau renumiţi nu doar prin eleganţa lor, cât şi pentru faptul că erau cei mai comozi pantofi de pe piaţă. Să nu vă mire, prin urmare, faptul că femeile încă visează la pantoful elegant marca Guban. (Dr. ing. Neculai GRĂDINARU)
Tiberiu Guban s-a născut în 18 octombrie 1923. De mic a stat pe lângă tatăl său, Blazius Guban, mintea sclipitoare din spatele afacerii.
Tiberiu Guban deţine peste 20 de brevete de invenţie. A scris istorie în ceea ce priveşte materialele din care se confecţionează, de aproape un secol, pantofi, mănuşi, poşete, curele sau portofele. 1956 este cel mai important an pentru Domnul Tiberiu. Atunci lansează pielăria artificială. Numele Guban era peste tot in lume. Însă într-o clipă totul a început să se năruie.
Soarta nu a fost nici de partea angajaţilor. 3000 lucrau în fabrică pe vremea fondatorului Guban. De atunci numărul lor a scăzut în fiecare an. Timişorenii îşi amintesc de ceea ce era odată mândria capitalei Banatului. La 90 de ani, Tiberiu Guban a fost numit cetăţean de onoare al oraşului. E un omagiu adus unui om care a pus Timişoara pe harta lumii.
Cum a fost distrusă după Revoluţie una dintre cele mai profitabile afaceri de pe vremea lui Ceauşescu
„Tata a lăsat fabrica la un nivel incredibil. După moartea lui, au fost puşi tot felul de directori care nu se pricepeau la nimic. Au fost 16 directori care nu erau interesaţi decât să jefuiască. Au furat tot timpul. Ştiţi care a fost mulţumirea după Revoluţie? În 1992, când am vrut să intru în fabrică, directorul de atunci mi-a interzis. Mi-au spus că nu mai am voie...”, spune cu amărăciune Tiberiu Guban.
După Revoluţia din 1989, din cei 3.000 de angajaţi au mai rămăses doar câteva sute. Încet-încet s-a renunţat la producţia de mobilier, apoi la candelabre şi în final şi la crema de pantofi şi cea de încălţăminte de bărbaţi, rămânând doar producţia de pantofi de damă.
Abia în anul 1995 s-a reuşit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. şi face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă foloseşte marca Guban pe produse. Tiberiu Guban nu a rămas cu nimic din imperiul ridicat de tatăl său, deşi fabrica există şi astăzi. Este drept că în acte are alt nume, dar duce mai departe marca Guban. Acum, fostul inginer are o pensie de 2.200 de lei. „Nu am primit nimic înapoi. Ne-am judecat, dar nu am avut bani să plătesc avocaţi. Cum e posibil să se folosească şi astăzi cineva de numele tău, numele familiei tale? Pot să spun că toată munca noastră a fost în zadar“, susţine cu revoltă Tiberiu Guban.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu