După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde...
1931 a fost Anul Enescu, în care marele compozitor rotunjea o jumătate de secol. Sărbătorit în întreaga lume, aniversarea maestrului nu putea fi ignorată de către botoșăneni.
Nu era prima dată când George Enescu revenea pe pământul natal spre a concerta. Avea doar 13 ani când a cântat în sala Liceului Laurian, în cadrul unui recital de caritate pentru spitalul de copii din oraș.
Revine la Botoșani în martie 1912, în debutul unei serii de concerte incluse în turnee naționale. În noiembrie 1914 cântă la Dorohoi, de asemenea în cadrul unor concerte caritabile ale Crucii Roșii. Susține mai multe concerte pentru răniții de război (februarie 1915 - Botoșani, mai 1917 - Dorohoi şi Botoşani).
Și se întoarce constant: aprilie 1921 - Botoșani, aprilie 1923 - Dorohoi și Botoșani, mai 1923 - Botoșani, martie 1927 - Dorohoi și Botoșani, aprilie 1929 - Botoșani, mai 1929 - Dorohoi, noiembrie - 1931 Dorohoi și Botoșani, noiembrie 1936 - Botoșani, noiembrie 1937 - Botoșani.
Enescu era admirat, iubit, aplaudat, adulat la Botoșani. Semnificative sunt cuvintele profesorului de muzică Mihai Grigore Posluşnicu, care scria în paginile „Informatorului” din 25 aprilie 1931:
„Gândul românesc se îndreaptă, cu deplină admiraţie, cătră desăvârşita artă, trecută, de mult, în domeniul musicei universale, a lui George Enescu. Trebue să mărturisim de la ’nceput, după cum spune emeritul critic musical Emanoil Ciomac, că geniul lui Enescu ne desarmează şi, de câte-ori vorbim de el, riscăm să cădem iarăşi în laude, cari pot părea, dela o vreme, banale”.
Enescu 50 de ani: Concertul din 13 noiembrie
George Enescu împlinea 50 de ani, iar botoșănenii aveau să îl sărbătorească în mare fast și admirație.
Cu doar o zi înainte, pe 12 noiembrie, Enescu primise aplauze la Dorohoi. Marele muzician se afla într-un tur care începuse la Giurgiu, pe 22 octombrie. De la Botoșani, Enescu a trecut Prutul către Chișinău, apoi a concertat în Iași, Timișoara, Oradea, Cluj, până la Sighișoara. Nu putem trece cu vederea că marele Enescu susținea aceste evenimente în scop caritabil, după cum aflăm și din procesul-verbal al ședinței Comisiei Interimare a județului Dorohoi, în care s-a stabilit sărbătorirea lui George Enescu, cu ocazia împlinirii a 50 de ani (cf. ”Memoria Arhivelor botoșănene. George Enescu”, Muzeul Județean Botoșani, 2016):
”Dl Prefect Eduard Bubure pune chestiunea asupra marelui artist Gh. Enescu, ca fiu al acestui județ, care a împlinit etatea de 50 de ani, și de datoria cetățenilor și a întregii populațiuni a județului este de a sărbători pe marele artist, care a dus faima neamului românesc și peste Ocean și, după cum s-a hotărât de un Comitet din orașul Dorohoi ca în ziua de 12 noiembrie curent, când marele artist urmează a da un concert în orașul nostru în scop filantropic, marele artist să fie sărbătorit cu ocazia împlinirii a 50 de ani, și cum se cer unele cheltuieli, propune a se deschide un credit extraordinar din bugetul acestui județ pe anul curent, în sumă de 10.000 de lei”.
Concertul de la Botoșani era anunțat în presa botoșăneană, care consemna faptul că:
„la 13 noiembrie, marele George Enescu va da un singur concert la Teatrul „Eminescu”. Biletele s-au pus în vânzare. Nu ne îndoim de călduroasa primire ce botoşănenii vor şti să o facă maestrului Enescu, pe care întreaga lume îl sărbătoreşte cu ocazia aniversării sale de 50 de ani”.
Iar așteptările au fost pe măsura celebrității și a talentului celui ce devenise deja cel mai mare muzician al țării.
Dintr-un alt număr al ziarului „Informatorul” aflăm că:
“o sală aproape plină a aplaudat cu frenezie copiosul program executat de Enescu, acompaniat la piano de N. Caravia. Aplauzele şi entuziasmul publicului au făcut pe maestru să cânte o bucată peste program. La ora 12, în sala Primăriei a avut loc banchetul oferit de Primărie, la care, d. primar Missir a rostit cuvinte de omagiu şi recunoştinţă din partea botoşănenilor pentru marele Enescu, la împlinirea a 50 de ani de viață. Maestrul Enescu a locuit, ca întotdeauna când vine la Botoşani, la dl. Ciomac”.
În acei ani, în Botoșaniul interbelic trăia și Corneliu Gheorghiu, fiul farmacistului Gheorghiu. Intuindu-i talentul, părinții l-au încredințat spre șlefuire profesoarei Marița Goilav, fostă elevă a lui George Enescu. La 6 ani, copilul Corneliu susținuse primul concert pe scena Teatrului Mihai Eminescu, un eveniment despre care presa vremii scrisese elogios. Cezar Crețeanu consemna în ”Știrea” o recenzie despre copilul-minune, însă visul copilului depășea cu mult notorietatea locală, chiar dacă Botoșanii erau atunci un oraș care mustea de cultură și de genii.
Și ca să ne facem o idee despre Botoșanii acelor ani, ne întoarcem la o mărturisire pe care o face – în ultimii ani ai vieții - însuși Corneliu Gheorghiu:
“Botoșanii anilor 30 însemnau pentru mine o intelectualitate culturală de înalt nivel: la o populație de 33.0000 de locuitori aveam familii unde se făcea muzică de cameră. Aveam Teatrul Eminescu (copie a lui Burgtheater – Viena) unde se produceau ansambluri serioase și distractive (Constantin Tănase), Cinema Popovici, aveam mari personalități: Enescu, Iorga, poeți: Pillat, Artur Enășescu, scriitori (Tiberiu Crudu), ziariști (Cezar Rețeanu, cu prima recenzie în “Știrea” despre „copilul minune”), erau chiar trei ziare, profesori renumiți: Iacobeanu (Franceză), Poslușnicu (Muzică: Istoria Muzicii la Români), Blebea (Matemateci), prof. Gheorghiu (Istorie). Corul excelent al Liceului Laurian, condus de Poslușnicu, ne vizita casele de Crăciun (făcea parte din el și fratele meu, care lua lecții de vioară cu prof. Poch)”.
Întâlnirea micului pianist cu marele Enescu
1931, noiembrie. Se duce vestea că George Enescu va susține la Botoșani un concert. Marița Goilav, profitând poate și de relația cu fostul său profesor, îl roagă pe compozitor să îl asculte pe micul artist.
Enescu, asaltat de ”copiii-minune”, nu privește cu mare încredere această cerere, însă din respect pentru eleva sa de odinioară acceptă să îl asculte pe copil doar 10 minute și doar compoziții proprii.
Elevul minune i-a cântat lui George Enescu, dar nu 10 minute, ci o oră și jumătate! Nouă valsuri compoziții proprii, două fantezii, un Andante Cantabile. Enescu se minuna de ceea ce auzea, pentru că nimeni nu îl învățase pe copilul de numai 7 ani să compună.
Uimit de talentul copilului, George Enescu le recomandă părinților să îl ducă pe micul Corneliu la Paris. Farmacistul Gheorghiu nu își permitea Parisul, dar l-a dus pe Corneliu la București. Dovada că Enescu intuise geniul copilului s-a adeverit: la numai 9 ani, Corneliu Gheorghiu este admis la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică. Legăturile nevăzute se îmbină în chip minunat. La București, Corneliu Gheorghiu îl întâlnește pe finul lui George Enescu, Dinu Lipatti, între cei doi întremându-se o minunată prietenie.
Corneliu Gheorghiu a devenit la rândul său un pianist recunoscut în țară și în străinătate. S-a stins pe 8 octombrie 2019, la Bruxelles, la vârsta de 95 de ani.
Astăzi, la 90 de ani de la acel concert aniversar, Botoșaniul își plânge propria neputință. Teatrul pe scena căruia a cântat Enescu, locul în care au răsunat aplauzele pentru zeci și zeci de mari artiști, zace astăzi în ruină. Actorii se nevoiesc într-o spațiu impropriu actului teatral, artiștii Filarmonicii își risipesc muzica pe o scenă improvizată și departe de idealul simfonic al unei orchestre. Cinematograful pedalează între instituții, împărțit administrativ și despărțit de publicul său.
Războaiele, comunismul, nici măcar atât de clamata pandemie nu au distrus mai mult decât au făcut-o indiferența și nepăsarea, lipsa viziunii culturale postdecembriste fiind de departe un fenomen care nu pare să dispară prea curând în Orașul Geniilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu