duminică, 21 noiembrie 2021

Povestea Castelului Calendar din Zau de Câmpie



Moşia din Zău de Câmpie a intrat în posesia familiei Ugron în a doua jumătate a secolului 18., prin căsătoria lui István Ugron cu baronesa Anna Bánffy. Posesiunea din Zau a făcut parte din zestrea baronesei, astfel că soţii s-au stabilit pe moşie şi au fondat „ramura din Zău de Câmpie” a familiei nobiliare Ugron. Moşia a intrat pe rând în posesia succesorilor, iar în anii 1860 Sándor Ugron (1826–1901) s-a instalat în moşie împreună cu soţia sa, Rozália Kendeffy din Râu de Mori (1836–1898). Dintre cei patru copii ai cuplului, Miklós (1858–1899) a fost moştenitorul averii, dar după moartea lui prematură, fratele său István a primit moşia. Pe vremea respectivă István Ugron a fost angajat ca și consul în Tbilisi, iar pe domeniul din Zău a existat un conac vechi, o casă de oaspeţi, un parc şi o criptă familială. Ugron a iniţiat construirea unui nou castel în 1908, la 9 ani după ce a moştenit proprietatea.

Construit pe un deal de lângă localitatea Zău de Câmpie, în anul 1911, Castelul-Calendar nu este doar o legendă.  Vechile înscrisuri spun că acest castel a fost contruit între 1909 şi 1911 sau 1912 de către baronul Istvan Ugron. La prima vedere nimic deosebit, însă ciudăţenia apare la o privire mai atentă. Castelul are 4 turnuri, 7 terase, 12 intrări, 52 de camere, 365 de ferestre. Toate îmbină perfect durata timpului „închis” între cărămizi şi mortar. Cele 4 turnuri semnifică cele 4 anotimpuri, cele 7 terase sunt cele 7 zile ale săptămânii, cele 12 intrări reprezintă cele 12 luni ale anului, cele 52 de camere amintesc de cele 52 de săptămâni dintr-un an, iar cele 365 de ferestre simbolizează cele 365 de zile ale anului.


Istvan Ugron

Lucrările de execuţie ale castelului au fost demarate în 1908, în lipsa lui Ugron. Supravegherea execuţiei a fost asigurată de un inginer clujean, György Koncz, căruia i-a fost atribuit greşit şi elaborarea proiectelor de construcţii de către o revistă de specialitate din epocă (Vállalkozók Lapja). Execuţia lucrărilor i-a revenit antreprenorului Dániel Handler: el a administrat suma pentru construcţie (mai mult de 160.000 de coroane) şi el a subcontractat anumite lucrări unor specialişti. Cei mai importanţi meşteri, care au participat la lucrările edificiului, au fost István Németh (cioplirea blazonului de pe faţadă), Imre Kapcza (scara în spirală) şi sculptorul Lajos Brósz.
Castelul are planul în formă de L, o lungime de 50 de metri.



Istvan Ugron, pe atunci ambasadorul Austro-Ungariei în Rusia,  a cerut să fie ridicat ca mărturie a iubirii veşnice pe care o purta pentru una dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Legendele vechi spun despre baronul Ugron că a fost ambasadorul Imperiului Austro-Ungar la curtea ţarului Rusiei. Aici, baronul s-a îndrăgostit de una din fiicele ţarului, şi anume de ducesa Olga Romanov. 


ducesa Olga Romanov

Ducesa l-ar fi acceptat, dar pretențiile ei au fost mult prea mari. Aceasta i-a cerut baronului să paveze drumul către castel cu bani de aur. Și baronul s-a apucat de treabă. Ambasadorul îndrăgostit a dat poruncă muncitorilor pentru a-i îndeplini hatârul iubitei. Doar că pe la jumătatea drumului prințesa a cerut ca banii de aur să fie puși în cant, pentru ca nimeni să nu pășească pe coroana împăratului, potrivit acesteia reprezenta o lipsă de respect și loialitate față de împărat. Ugron a dat din nou poruncă pentru refacerea drumului, doar că de data aceasta nu i-au ajuns banii pentru întreaga porțiune de drum. Văzându-se neputincios și incapabil să îndeplinească cerințele femeii iubite, baronul Istvan Ugron a încetat o vreme să îi mai facă curte prințesei. Baronul a rămas fără bani.
Familia ţaristă a fost detronată în 1917 de revoluţia bolşevică, iar din ordinul lui Lenin toţi membrii familiei imperiale au fost executaţi. Vestea a venit ca un trăsnet în castelul de la Zau al baronului, care, după acest tragic eveniment s-a retras definitiv din viaţa publică. Veşnic neconsolat, baronul a trecut în nefiinţă în 1945 la Turda, nu înainte de a dona măreaţa construcţie, în care urma să îşi petreacă restul zilelor cu frumoasa prinţesă din Rusia. Castelul a fost dat uitării.


La parter, fostele încăperi reprezentative sunt grupate în jurul holului mare central, care cuprinde şi scara principală. Ca plan, în stânga holului erau Salonul Oriental, Salonul de turn hexagonal, sufrageria şi un salon mic; în spatele holului era un bufet; în dreapta erau: Salonul de Pipe, încăperea turnului rotund. În aripa mai scurtă, perpendiculară, au fost amenajate sala de luat micul dejun şi camere de dormit. La etaj s-au construit camere numai în partea din stânga holului, aici fiind înşirate camerele de oaspeţi, un salon pentru oaspeţi şi camera învăţătorului, iar în turnul mic circular a fost plasat grupul sanitar pentru oaspeţi.
Din amenajarea interioară iniţială au rămas numai câteva uşi neogotice şi structura holului central, conceput într-un stil eclectic, care îmbină elemente decorative preponderent neoromanice şi neogotice.
István Ugron a avut o mare pasiune: aceea de a colecţiona tablouri şi alte opere de artă. Avea o colecţie de piese cumpărate în timpul misiunilor sale diplomatice şi a excursiilor sale în străinătate: operele unor pictori contemporani polonezi, sârbi şi orientali, dar şi preţioase obiecte de artă, covoare orientale şi arme. Toate acestea, împreună cu mobilierul, au fost risipite după naţionalizare.
După însemnările proprietarului, construcţia s-a avansat cu greu, castelul fiind finalizat doar în anul 1912, dar mobilierul a fost executat în 1918. 


Masa cu două scaune și dulapul-vitrină, singurele piese de mobilier din Castelul-calendar, care au scăpat de distrugere, se află la Muzeul de Istorie din Turda




Bătrânul Ugron a cedat castelul în 1925 lui István Bánffy, fiul lui János Bánffy, rezervând pentru sine numai câteva camere. István Ugron a locuit mai degrabă la Cluj, unde în 1948 a şi murit într-un azil de bătrâni. Peste un an proprietatea din Zau de Câmpie a fost naţionalizată, iar piesele de mobilier au fost luate de oficiali. Până în 1954 în castel a funcţionat un centru de colectare de cereale, apoi între 1954–1959 şcoala locală cu clasele VI–VII., iar între 1959–1962 şcoală profesională agricolă. În 1963 castelul a fost transformat în centru de plasament pentru copii, administrat de Consiliul Judeţean Mureş. În iulie 2012 centrul a fost desfiinţat şi încă nu se ştie viitoarea funcţie a clădirii golite.

Timp de trei ani oamenii locului au fost obligaţi să muncească acolo, gratuit, cu uneltele şi cu animalele lor. Castelul de la Zău de Câmpie nu a fost vizitat foarte des de baron. Cu toate acestea a fost ridicat din ambiţia lui de a construi o reşedinţă de vară cu totul şi cu totul deosebită, diferită de orice altă reşedinţă. În perioada comunismului a fost preluat de stat şi a primit mai multe destinaţii în timp. Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă şi transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de judeţ.

În anul 1925, Ugron a cedat castelul lui István Bánffy, rezervând pentru sine numai câteva camere, iar ulterior, în anul 1948 baronul avea să moară la Cluj, într-un azil de bătrâni. După un an, în 1949, proprietatea a fost naţionalizată, iar piesele de mobilier au fost luate de oficiali. Până în 1954 în castel a funcţionat un centru de colectare de cereale, apoi între 1954–1959 şcoala locală cu clasele VI–VII., iar între 1959–1962 şcoală profesională agricolă. În 1963 castelul a fost transformat în centru de plasament pentru copii, administrat de Consiliul Judeţean Mureş.
Din păcate, starea construcţiei se agravează însă pe zi ce trece.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Miron Radu Paraschivescu și Jurnalul unui cobai

Dacă ați citit pe vremuri celebrul roman „Torente”, de Marie-Anne Desmarest, să știți că el l-a tradus în română. Și-a câștigat pâinea scri...