Regii blestemați este o trilogie bine structurată care te ține cu sufletul la gură, în care istoria Franței se îmbină cu fantezia. Istoria devine un pretext, este acel ”cui de care e agățat tabloul”. Maurice Druon se ridică deasupra datelor exacte pentru a face un salt din istorie în poezie. Reînvie o epocă frământată cu tablouri de curte, manifestări în piețe, în semiobscuritatea catedralelor, în temnițe. Decadența, opulența sunt caracteristicile vremurilor în care politica se bazează pe intrigă, pe comploturi bine uneltite. Bărbații poartă mai multe bijuterii ca femeile, costul unui turneu este echivalent cu necesarul unui întreg comitat pe un an de zile. Toate categoriile sociale sunt întâlnite, regii și conții se amestecă printre meșteșugari, mușterii, zarafi. Palatele somptuoase deservite de un număr impresionant de slugi se învecinează cu cocioabe cu pereți înnegriți, cu străzi murdare unde se întâlnesc femei cu poveri în spinare, copii zdrențăroși și oșteni cu înfățișare jalnică. Șarlatanii sunt peste tot, curioșii sunt păcăliți cu previziuni astrologice. În acest furnicar pestriț, bine descris de Druon, marea tagmă a templierilor este dominantă. Puternici, cu averi colosale, puseseră în umbră regalitatea. Filip cel Frumos, dorind să refacă tezaurul secătuit de războaie, molimile de ciumă, de seceta care a condus la o perioadă lungă de foamete, va confisca averile templierilor și îi va arde pe rug.
Blestemul marelui Templier, Jacques de Molay va urmări timp de 13 generații pe cei care au ordonat uciderea templierilor și interzicerea ordinului. Totodată, îi blesteamă pe rege, pe cavalerul Guillaume de Nogaret și pe Papă ca în decurs de un an să se înfățișeze la judecata divină. (Fapt istoric de necontestat).
Regele Filip cel Frumos, numit și Regele de Fier va muri înainte de a se împlini anul. Asemeni, și Papa Clement, de Nogaret. Urmează o tornadă de evenimente care arată decadența acelui secol în care poporul suferă în timp ce Leii Franței se sfâșie între ei. Cruzimea, complotul, desfrănarea, întemnițările nenumărate, chiar și a capetelor încoronate, contribuie la imaginea unei Franțe devastate interior de lupte pentru putere.
Este istoria Franței, întrepătrunsă cu cea a Angliei condusă de un rege nevolnic dedat plăcerilor trupești, dar nu cu femei, ci cu bărbați. Căsătoriile se stabileau între rude, familiile regești nedorind astfel să piardă controlul. Edificator este răspunsul regelui Filip cel Frumos dat fiicei sale, Isabela a Angliei, când aceasta se plânge că este nefericită din cauza soțului său mai receptiv la farmecele bărbaților decât la ale ei: ”Fiica mea, eu nu te-am măritat cu un bărbat, ci cu un rege”.
Sper că v-am trezit interesul pentru această cronică a Franței scrisă de Maurice Druon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu