Nella, poposind la poezia lui Marius Robu

Surori de anotimp

Bună dimineaţa, îngheţată floare!

Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit

S-aduci mai devreme primăvara care

A venit şi totuşi încă n-a venit?

Bună dimineaţa, floare de ce-ai fost!

Mi se pare mie sau regreţi acum

Că venişi pe lume când fu ceasul prost?

Ultimu-ţi, se pare, fu şi primu-ţi drum.

Bună dimineaţa, sora mea frumoasă!

N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;

Eu sunt iarna care s-a întors acasă

După ce plecase. Ne compătimim?

Este stralucitor, poetul M.R., o priveliste deosebita, este un poet al realitatii si ordinii cosmice, si totdeauna in stare sa cuprinda ansamblul ei si sa explice ! Natura este mai inteleapta decat omul. Exista totusi ceva pentru care noi nu avem sprijin, si daca ne gandim la garantia adusa prin realitate. Si este un lucru de o importanta capitala pentru viata sufletului. Este suficient un singur cuvant ca sa simtim imediat ca in viata exista ceva pentru care avem nevoie de o astfel de garantie. Oricat de putin am sti sa gandim, sa simtim in sensul inalt al acestor termeni sau in sensul acestei expresii "Ne compatimim ?", adevarul este mai important pentru sufletul nostru decat realitatea exterioara. Idealul nostru inseamna ceea ce hraneste interiorul si ceea ce ne face viata pretioasa si iubita. Ca oameni, zadarnic cautam ceva care sa ne dea o realitate sigura. Adesea, deja cand privim planul fizic, ne gasim sufletul, cu idealismul lui, intr-o situatie disperata. Privirea nu gaseste binele, dar nici momentul lui, pentru ca este superficiala, iar mintea ("ceasul rau") este in captivitate. Eul poetic, explica minunat aceasta ! Nu putem sa vedem si sa ne spunem ca suntem promisiunea noastra viitoare. Fiindca o astfel de garantie, cel care gandeste si simte real nu o poarta in sine. Este idealul si care, este important pentru suflet (parte din sine). La poet exista acest "tablou" al vietii si unde este "intretesuta" lumea sufletului, o explica si titlul poeziei. Natura este inteleapta, deoarece, in natura nu exista nici un fel de conflict de interese sau opozitie. In "natura" din noi, in "natura sinelui nostru" exista acest conflict interior (lumina si intunericul), si care, necesita in permanenta reconcilierea. 

"A compatimi", este a reconcilia, este de a accepta diferentele, si este empatia. Si nu inseamna deloc a-i cere celuilalt ori a-l determina sa fie ca tine. Nu ! Este de a-l intelege ca "esenta", este de a-l intelege cum este el, este de a-l intelege de ce este astfel cum este. Etapele de "anotimpuri", de "cicluri" de viata, de momente, toate, ale ei, clipa ca atare, sunt procese care necesita sa fie traite. Implica schimbarea, transformarea, intelegerea, si care, isi gasesc expresia plastica : 

"Ne compatimim ?" Natura omului ca si natura inconjuratoare sunt perfecte, sunt rodul creatiei lui Dumnezeu care este perfectiunea, si toate sunt in logica Lui. O prima cunoastere a noastra este cunoasterea senzoriala si emotionala. Iar sentimentul de bunatate, de bunavointa, de compatimire, de grija, sentimentul de iubire, sunt principalele conditii de adaptare a noastra la viata inconjuratoare, conditiile de "mediu". Am venit pe Pamant pentru suflet, am venit pentru intelegerea lui, pentru maturitatea sentimentului si a emotiei. Dar viata are o latura pe care noi o ocultam, este conditia noastra umana, este "necunoscutul", si ni se pare greu de "cunoscut". In suflet, nu exista nimic de la sine inteles, este ca schimbarea anotimpurilor, si este sa te adaptezi la circumstantele modificate. Uite, Florin, un citat, si care, mie mi-a placut foarte mult, si este la tema :

"Cand ai ajuns la capatul a ceea ce ar trebui sa stii, esti la inceputul a ceea ce ar trebui sa simti." 

(Khalil Gibran, "Nisip si spumă")