Luciano Pavarotti (cca. 1962-1963)
De Pavarotti mă leagă foarte multe! În 1956 cântam „La Traviata” cu Alfredo Krauss. Şi în cor cine credeţi că era? Tatăl lui Pavarotti. A venit la mine: „Am un băiat, are 20 de ani şi o frumuseţe de voce. Vreţi să-l ascultaţi?”. Pe atunci, Pavarotti era un tânăr înalt, firav… După şase ani, a cântat cu mine în prima lui „La Traviata”.
(Virginia Zeani, soprana care l-a descoperit pe Pavarotti: „Am plecat spre Napoli cu un paşaport de la Regele Mihai“ – articol din ziarul Adevărul, 24 octombrie 2012 – autor: Ana Maria Onisei)
ÎNTÂLNIRE. Nicolae Herlea l-a cunoscut pe Pavarotti în 1965, la Galeriile Vittorio Emanuele din Milano. „Eu aveam 38 de ani, el – 29. Aveam repetiţia de scenă la opera Don Carlos. Într-o pauză de o oră mi-am zis să mă duc să beau un capuccino, să mă relaxez, pentru că Don Carlos e o operă foarte grea, iar eu făceam un rol solicitant şi vocal, şi scenic. Debutasem la Scala în 1963, acum eram la a doua stagiune.” Galeriile Vittorio Emanuele sunt renumite ca fiind loc de întâlnire pentru artişti; „Beau acolo un capuccino, o cafea, şi nu prea mult alcool”, spune zâmbind domnul Herlea. „Stăteam la masă, iar în spatele meu am văzut o umbră. Când m-am întors, am văzut un tip foarte înalt, de peste 1,90.” Tipul începe să-i spună în italiană: „Domnule Herlea, îmi permit să vă deranjez, pentru că am mâhnirea că noi, artiştii italieni, nu mai putem cânta la Scala; numai dumneavoastră, străinii, aveţi loc acolo”, apoi s-a recomandat: „Pavarotti”. Nicolae Herlea i-a explicat frumos că a venit şi a dat audiţie pentru rolul Posa, iar pentru că baritonul titular era bolnav a primit rolul. „Atunci, Pavarotti mi-a spus că i-ar face plăcere dacă l-aş prezenta maestrului Siciliani, directorul muzical al Scalei. L-am luat, am ajuns la teatru. El n-a avut permisiunea să urce la maestru, m-am dus singur, am vorbit cu el despre Pavarotti şi mi-a spus că se va mai gândi. A doua sau a treia zi au stat de vorbă, iar Pavarotti a primit rolul din Rigoletto în 1965, cu care a avut un succes extraordinar la Scala.”
(Pietate pentru tenor – articol din ziarul Jurnalul Național, 1 octombrie 2007, autor – necunoscut, posibil Irina Munteanu cf. art. Vocatie – Nicolae Herlea: „Aveam vocea dată de la Dumnezeu” din J.N., din 21 Oct 2007)
E clar. Pavarotti nu ajungea nicăieri dacă nu erau românii. Ziarul Academia Cațavencu ținea o rubrică, pe vremuri, numită Ghinion Iliescu lovește din nou, în care erau inventariate toate catastrofele sau accidentele în care erau implicate persoane care i-au strâns mâna fostului președinte. Iată cât de mult greșeau. Dovada e clară. Există o Românie, ocultată de marile trusturi de presă, din cauza intereselor guvernului mondial, o Românie care, iată, ajută cu grație să fie recunoscute valorile. Iar oamenii minunați care l-au ajutat pe Pavarotti s-au mulțumit să rămână discreți în umbră. Cel puțin din punct de vedere al carierei internaționale. Căci altfel, adevărul iese întotdeauna la iveală. Acum e clar. Parcă văd cu ochii minții aceste culise ale lansării carierei lui Pavarotti.
Suntem la Teatro alla Scala, în biroul directorului artistic, Francesco Siciliani. Întâmplarea descrisă în Jurnalul Național trebuie să fi avut loc deci acum fix 50 de ani prin aprilie 1964. Nicolae Herlea a debutat în rolul lui Rodrigo, marchizul de Posa din opera Don Carlo, pe 5 ianuarie 1964. A mai cântat apoi pe 8 ianuarie iar ultimul său Rodrigo a fost pe 12 aprilie.
Karajan: Sunt disperat, nu găsesc nici un tenor potrivit pentru La bohème. Vreau un tânăr, dar cu voce bună. Nu sunt deloc mulțumit.
Siciliani: Nu știu, nu știu, Di Stefano nu mai e ce trebuie, nu știu. Dar am o idee, să-l întrebăm pe Herlea
Karajan: Who the fuck is Herlea?
Siciliani: Nevermind. Ești un idiot încrezut. În afară de tine nu mai știi pe nimeni. Herbert! Trezește-te! Herlea este cel mai mare bariton din lume! Aoleo…. ce mă fac cu tine…
Karajan: Cel mai mare bariton din lume… Da! Cheamă-l!
(Intră Herlea)
Herlea (încruntat, fredonând): Salva la Fiandra, o Carlo… Aaaah! Fiandra!
Siciliani: Maestre Herlea, s-a întâmplat ceva? Păreți supărat…
Herlea: No! Salva la Fiandra!
Siciliani (emoționat): Maestre, nu despre Flandra e vorba, aia se poate rezolva și se va rezolva pe 12 aprilie când veți cânta…. (se așează în genunchi)
Salvează SCALA, Herlea! SCALA!
Herlea: Scala? Ma que? Nu e în libret nici o Scala…
Siciliani: Nevermind. Concentrează-te la Don Carlo. E OK așa. Dar… (vocea începe să-i tremure) Maestre… ne puteți recomanda un tenor pentru La bohème?
Herlea: Ma certo, Spiess! Il più grande tenore del mondo! Spiess!
Siciliani: Ah! Am vorbit cu el și A REFUZAT! A zis că are de cântat Fidelio la București! Mă mir, Florestan e un rol foarte mic, dar în fine, când vine vorba de Spiess nu punem întrebări.
Altcineva… (voce tremurată)… Maestre… mai cunoașteți și pe altcineva?
Herlea: Bine, atunci voi cânta eu!
Karajan (profund emoționat): Maestre… ați putea să ne faceți această onoare?
Herlea: Sigur. Despre ce e vorba în La bohème? Flandra, ceva?
Intră Zeffirelli, furtunos.
Zeffirelli: Herbert! Siciliani! Gata, mansarda și cârciuma sunt gata. Arată în sfârșit cum am visat, sărăcie lucie!
Herlea: Aaaaa! E opera aia cu studenți săraci!
TOȚI: DAAAAAAAA!
Herlea: Bine, atunci puneți să cânte un student sărac. Știu eu un chelner simpatic, e la doi pași, în cafeneaua asta din Victor Emanuel. Pavavoto… Paravoti… Nu! Pavarato… Cum naiba? Paparato? … În fine, Lucică, tată, Lucică Paparazzo sau cam așa ceva. Luați-l pe el!
TOȚI (iluminați): MULȚUMIM! NE-AI SALVAT! (Aleargă toți spre ușă) La Cafeneaaaaa!
Și așa, Pavarotti a ajuns să cânte și el la Teatro alla Scala. Noroc cu ai noștri. Sigur, perfidul Occident nu va recunoaște asta niciodată. Wikipedia – un site notoriu pentru greșeli și inexactități vinovate, scrie așa, în articolul despre Pavarotti:
Deși s-a bucurat de succes în general, primele roluri ale lui Pavarotti nu l-au propulsat spre statutul de star de care se va bucura mai târziu. O primă lovitură a fost asocierea sa cu Joan Sutherland (și cu soțul ei, dirijorul Richard Bonynge), care, în 1963, căuta un tenor tânăr care să fie mai înalt decât ea, pentru a face împreună cu el un turneu în Australia. Cu prestanța sa fizică din acea vreme, Pavarotti s-a dovedit a fi ideal. Cei doi au cântat vreo 40 de spectacole în ceva mai mult de două luni, ulterior Pavarotti recunoscând meritele lui Sutherland pentru tehnica de respirație învățată de la ea, o tehnică pe care se va baza întreaga lui carieră.
Pavarotti a debutat la Scala în reluarea faimoasei producții a operei La bohème, a lui Franco Zeffirelli, în care a cântat alături de prietena lui din copilărie Mirella Freni (în rolul lui Mimi) și dirijat de Herbert von Karajan. Karajan a cerut angajarea artistului.
(traducere după articolul în limba engleză despre Luciano Pavarotti de pe Wikipedia)
La orele 5 ale dimineţii cea mai îndrăgită voce a lumii a încetat pentru totdeauna. Marele tenor Luciano Pavarotti s-a stins din viaţă la vârsta de 71 de ani în locuinţa sa din Modena.
„Au existat tenori şi a existat Pavarotti” declara astăzi plin de tristeţe marele regizor italian Franco Zefirelli, aflat la vârsta de 84 de ani, adăugând că Luciano Pavarotti a iubit muzica, pe care a înţeles-o ca întreg, abordând şi alte genuri muzicale pe lângă operă. O dovadă fiind concertele sale de binefacere susţinute sub motto-ul „Pavarotii & Friends”. Şi, mai spune Zefirelli, lui i se datorează faptul că opera a devenit atât de populară în rândul tinerilor.
Ministrul italian al culturii Franceso Rutelli l-a calificat pe Luciano Pavarotii drept „gigant al secolului 20”. „Big Luciano, aşa cum era surpanumit Pavaroti, va deţine mereu un loc aparte în istoria muzicii.”- a precizat demnitarul italian subliniind totodată aportul remarcabilului tenor la cultura ţării sale.
Şi directorul artistic al festivalului „George Enscu”, Ioan Holender, a deplâns moartea tenorului italian. „Pentru mine, a declarat Holender, aceasta este pierderea celei mai frumoase voci de tenor ale vremii şi în plus a unui om, care prin arta sa a dăruit foarte mult omenirii.”
Carismaticul tenorissimo, cum era adesea curtat de public, de fanii săi numeorşi, a fost, alături de diva anilor ´50-´60, Maria Callas totodată şi interpretul de operă cu cel mai mare succes comercial. Discul cu înregistrarea concertului susţinut în timpul campionatului mondial de fotbal din 1990, desfăşurat în Italia, alături de alţi mari tenori ai lumii, Placido Domingo şi Jose Carreras, a fost vândut în 11 milioane de exemplare. Succesele celor trei tenori au continuat cu aceeaşi imensă rezonanţă la public. Pe măsură au fost şi încasările celor trei şi ale lui Pavarotii în mod sepcial.
Ultima sa apriţie în publica a avut loc pe 10 februarie 2006 cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino. Şi atunci a fost aplaudat cu imens etuziasm de către public după ce a interpretat celebra arie „Nessun dorma”. Turneul de rămas bun „A night to remember”, Pavarotti a fost nevoit să-l întrerupă în 2005 din motive de sănătate. Aşa cum a trăit plin de oiptimism a încercat să înfrângă şi nemiloasa boală, un cancer agresiv de pancreas, până în ultima clipă. „Sunt optimist şi voi rămâne aşa până la moarte”, spunea cu câtva timp în urmă marele tenor.
„Au existat tenori şi a existat Pavarotti” declara astăzi plin de tristeţe marele regizor italian Franco Zefirelli, aflat la vârsta de 84 de ani, adăugând că Luciano Pavarotti a iubit muzica, pe care a înţeles-o ca întreg, abordând şi alte genuri muzicale pe lângă operă. O dovadă fiind concertele sale de binefacere susţinute sub motto-ul „Pavarotii & Friends”. Şi, mai spune Zefirelli, lui i se datorează faptul că opera a devenit atât de populară în rândul tinerilor.
Ministrul italian al culturii Franceso Rutelli l-a calificat pe Luciano Pavarotii drept „gigant al secolului 20”. „Big Luciano, aşa cum era surpanumit Pavaroti, va deţine mereu un loc aparte în istoria muzicii.”- a precizat demnitarul italian subliniind totodată aportul remarcabilului tenor la cultura ţării sale.
Şi directorul artistic al festivalului „George Enscu”, Ioan Holender, a deplâns moartea tenorului italian. „Pentru mine, a declarat Holender, aceasta este pierderea celei mai frumoase voci de tenor ale vremii şi în plus a unui om, care prin arta sa a dăruit foarte mult omenirii.”
Carismaticul tenorissimo, cum era adesea curtat de public, de fanii săi numeorşi, a fost, alături de diva anilor ´50-´60, Maria Callas totodată şi interpretul de operă cu cel mai mare succes comercial. Discul cu înregistrarea concertului susţinut în timpul campionatului mondial de fotbal din 1990, desfăşurat în Italia, alături de alţi mari tenori ai lumii, Placido Domingo şi Jose Carreras, a fost vândut în 11 milioane de exemplare. Succesele celor trei tenori au continuat cu aceeaşi imensă rezonanţă la public. Pe măsură au fost şi încasările celor trei şi ale lui Pavarotii în mod sepcial.
Ultima sa apriţie în publica a avut loc pe 10 februarie 2006 cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino. Şi atunci a fost aplaudat cu imens etuziasm de către public după ce a interpretat celebra arie „Nessun dorma”. Turneul de rămas bun „A night to remember”, Pavarotti a fost nevoit să-l întrerupă în 2005 din motive de sănătate. Aşa cum a trăit plin de oiptimism a încercat să înfrângă şi nemiloasa boală, un cancer agresiv de pancreas, până în ultima clipă. „Sunt optimist şi voi rămâne aşa până la moarte”, spunea cu câtva timp în urmă marele tenor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu