Nella discutând despre Nichita

Nichita, a explicat, aici, intr-o "viziune a sentimentelor" sale. Si este normal, la constiinta sinelui sau, si mult extinsa in constiinta sinelui altuia, Nichita, sa ne surprinda pe toti. El a lucrat cu simbolurile. Nichita a fost "şamanul". Samanul vede spiritul, si devine spirit, "devin ceea ce sunt." Te vezi pe tine, si ceea ce vezi vei deveni. Cand iti vezi asemanarea, si te percepi astfel, este cea mai mare fericire. Dar cand iti vezi imaginile tale, care au luat fiinta inaintea ta, si care nici nu mor, nici nu devin reale, cat de mult vei avea de indurat. Dar Nichita a inteles altceva. Ca de la el a pornit totul si in el s-a largit totul. Despica un bustean, si sunt acolo. Ridica piatra, si sunt acolo. Despica piatra si sunt acolo. Cu acestea toate, ne-a atras atentia. Nu numai cu "coasta". Stii cum este ? Ceea ce avem ne va mantui, doar daca o "scoatem" din interiorul nostru. Ceea ce nu avem in interiorul nostru nu ne va mantui, ne va distruge. Noi am venit la viata, si suntem intr-un exercitiu continuu de transformare, totul se schimba in permanenta trebuie sa fim adaptati in fiecare clipa, secunda, pregatiti pentru tot. Dar si pentru Tot ca Întregul fiintei. Dar avem o Inimă, "sa o intoarcem pe toate fetele", si sa ii primim in ea, pe toti care nu sunt langa noi, "îi pastram" astfel, îi "respiram" mai bine, si ii simtim mai aproape. Nu este tot una, si e greu, dar este ToT Unul, acum, sa "ma joc", si eu, cu cuvintele,,
Scumpa mea, ti-am lasat, pentru maine, de citit, Liviuta, si pana ne facem si noi mai "destepte". Ne fixam ceasul, si repetam in Gând pe Nichita, si ne aplecam asupra intelesului nostru. Inteles greu, un concentrat de Dumnezeu. Nichita, ne-a lasat Cuvantul, ca sa avem intuitia si despre "natura" lui Dumnezeu. Nu de alta, dar sa Îl intelegem si pe EL, si nu doar pe noi.

La mine, odata cu El, a venit si poezia. Dar la mine de micuta a venit Credinta. Poezia, am avut-o, ca stare, si nu preocupare de a crea arta ei. Livia, scumpa mea, similitudini, afinitati ale sinelui, ca preocupari, evident acestea le exprimam impreuna. Sa ne accesam "amintirea" care suntem de demult. Sa Îl aducem si pe Dumnezeu in existenta prezenta, in fiecare clipa, si in inima noastra. Aducandu-L, ne vindeca rana, "umbra" aceea pe care o aducem si nu mai stim de cand ni se trage. Ma refer ca aspect psihologic, si memoria stratificata a sinelui, spiritului, acea parte de "umbra", exista in fiecare. Nu stim nici de unde ne vine, ca timp, si cream astfel iluziile noastre. Si implicam egoul, el se apara. De voalul egoului, trebuie sa scapam noi. Sa fim simpli si normali ! Este starea noastra, este sinceritatea cu sinele. Cand ajungi sa iti cunosti sinele, intelegi, si elimini acea umbra. Anormalul este egoul. Doar o persoana inzestrata cu inteligenta emotionala poseda o buna perceptie, dar si o astfel de elasticitate a mintii. Cei care l-au cunoscut, pe Nichita, au realizat ca, "el fiind el" tot timpul si un om de spirit, nu mai stiau cand era "normal", cand rostea platitudinile cu care ei isi umpleau viata. Un om inteligent, spiritual, dotat si cu minte elastica, nu doar ca stie savura o gluma, dar o creeaza instant incat, sa o savureze ceilalti. Aici este frumusetea lui. Ceilalti rad, si este o deosebire mare, de "nuanta cenusie". Pe noi, ne diferentiaza felul "rasului", si care, nu ne este la fel. Un om normal este un om bun, si poate sa dezvolte spiritualul din el. Aici este smecheria, iar Nichita era astfel, smecheros de frumos. Dar foarte modest, iar modestia o gasesti la cei evoluati care au lucrat cu sinele lor.
Uite, cat este de frumos :

"Acum vin poetii incepatori cerîndu-i sa le fie naş si el le zice :
- Dragilor, eu nu va pot face scriitori. Nici despre mine n-as zice ca sunt foarte bun. Sunt numai bunuț. De ce aveti nevoie de o recomandare care nu e o prefață ci numai un "pupi dulce ?" :)
Dar altceva, iti spun, ca sa te frapeze, cum nu se cunosc oamenii, si pana cand nu "Sunt" ei. Si cum nu poti rezona in comunicare, evident si in intelegere, decat daca te situezi pe aceleasi "coordonate" spirituale. Aceasta nu tine de Latitudinea Nordica sau Longitudinea Estica,, tine de "loc", de "acasa", de inima, de suflet, scumpa mea.

"Student fiind, s-a dus emoționat, la Ion Barbu. Marele poet i-a cerut sa-si deşerte buzunarele. "Acum hai sa ne imprietenim cu manuscriptul" a zis, citind si recitind cu glas tare poeziile palidului ploieştean. In final, s-a rostit stupefiant :
- Se vede ca iubesti poezia, dar, dragul meu, asculta-mi sfatul :
lasă-te ! N-ai nici o picătură de talent, dar ştii, niciuna,,"
(Gheorghe Tomozei - "Album memorial Nichita Stănescu" Ediție. Bucureşti - Dec. 1984 )


,,, Si era cand marele matematician, poet, încă nu se descoperise ca Sine, era in timpul primelor sale poezii pitagoreic hermetizante din ciclul "Joc secund", si diferite mult de limbajul ultimilor poezii, si cand, marele poet, Ion Barbu a cunoscut "emoția", termia, sentimentul, caldura inimii,, si nu se mai tinea "după melci"
,,, studentul Nichita, cand a intrat la el, "emotionat", avea deja emotia estetica, profunda, pura, si care, vine din sentiment, si vine de foarte "de departe",,, vezi cate conexiuni putem lega daca suntem atenti la fiecare cuvant, eu atenta fiind, acum, la exprimarea poetului Gh.Tomozei. Sa fim atenti la cuvinte, conteaza enorm ca exprimare, si ca patrundere. Astfel ca, noi, de Sine, de Dumnezeu trebuie sa ascultam, in primul rand, sa Îl iubim din toata inima, astfel ne cunoastem sinele, pe noi, dar si pe ceilalti. De la Nichita, cu valoare de autenticitate, invatam enorm, invatam sinele nostru, si invatam sa ne exprimam frumos.
Nichita este un mare initiat, a patruns taina inaltei Stiinte Initiatice.
Este un mare vizionar!