Fenomen ciudat, iluzie optică sau pur și simplu un ritual venit din timpuri străvechi, pe care unii încă se ambiționează să îl păstreze?
Deși nu există o explicație clară, în fiecare an, pe 28 noiembrie, zeci de oameni urcă pe Platoul Bucegilor la celebrul Sfinx. Cu toții speră să vadă, la apus, cum razele soarelui contruiesc o piramidă energetică, în jurul chipului sculptat în piatră.
Unii cercetători spun că Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. A existat și pe vremea regatelor dacice care îl venerau pe Zalmoxis. Fenomentul ciudat care adună în fiecare an în ziua de 28 noiembrie zeci de oameni în fața uriașului ar fi legat, de o legendă. Ar fi apărut în ziua în care Decebal și-a ucis fiul, chiar în acest loc, ca sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.
Poveste sau nu, după mai bine de 2000 de ani, mulți curioși încă așteaptă apusul în singura zi în care, spun ei, chipul straniu este îmbrățișat de razele soarelui care formează o piramidă magică. Unii susțin că au văzut-o de multe ori, alții...niciodată.
Un fapt uimitor este că Sfinxul egiptean de la Gizeh are aceeași înălțime cu Sfinxul din Bucegi. Pasionații de mistere găsesc o mulțime de asemănări între cele două capete monstruoase, dar Sfinxul din Bucegi rămâne un mare mister al naturii, asupra căruia omul a avut prea puțin de a face.
În mitologia egipteană, precum și în cea greacă, sfinxul era un personaj fantastic, masiv, deosebit de puternic, cu cap de femeie, trup de leu și aripi de vultur. Monstrul acesta androcefal păzea drumul către tărâmul zeilor și punea întrebări încuitoare muritorilor care ar fi încercat să treacă de el. Cei mai mulți nu reușeau să răspundă corect și își pierdeau viața.
În legendele grecești, Oedip a fost cel care a învins cu înțelepciunea lui vicleșugul Sfinxului și a reușit să îl omoare. În mitologia egipteană, Sfinxul avea un rol mult mai puternic. El era îmbinarea perfectă dintre zeul suprem și faraon. Leul cu aripi de vultur reprezenta forța brută, ferocitatea, dominația, iar capul de om înțelepciunea și luciditatea.
Format dintr-un bloc mare de piatră, Sfinxul aflat pe platoul Bucegi măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. Asemănărea lui cu un cap de luptător dac sau, după alte teorii, cu profilul unei zeități primordiale, se poate vedea numai din anumite unghiuri, dar orice turist le descoperă cu ușurință. Din laterale sau din spate, stânca Sfinxului își pierde măreția și pare o simplă stâncă bătută de vremuri și roasă de vânturile aspre ale iernilor grele din Bucegi.
Prima denumire oficialǎ, ca și Sfinxul din Bucegi, dateazǎ din anul 1935 într-un articol al publicației Buletin Alpin.
Pentru unii istorici, la Sfinxul din Bucegi cu siguranță urcau căpeteniile dacilor să se roage, monstrul fabulos având poate o legătură cu zeul Zalmoxis. Alte teorii spun că ar fi locul unde aterizau civilizații extraterestre care au vizitat Terra cu milioane de ani în urmă. Arhitectul peruan Daniel Ruzo declara la un moment dat că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit „Monumentul Omenirii”. S-au emis și teorii conform cărora Sfinxul ar ascunde intrarea spre un portal misterios, cu energii telurice fantastice.
Misterele din munții Bucegi
Reţeaua secretă de tuneluri şi „Triunghiul de aur“ al Daciei
Foto: Triunghiul de aur” al Daciei
Una dintre ipotezele care suscită cel mai mult imaginaţia amatorilor de mistere din Bucegi este cea a existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor. Teoriile merg de la o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt până la existenţa unei baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască sau tuneluri construite de civilizaţii extraterestre care monitorizează atent tot ce se întâmplă pe pământ. Tunelurile ar fi cunoscute de un număr foarte mic de persoane încă de pe vremea dacilor, când acestea aveau fie un rol strategic, fie ascundeau un tezaur. Cei care s-au ocupat de măsurători spun că există galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul, din masivul Ceahlău. Pe aceste vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care, împreună, formau „Triunghiul de aur“ al Daciei datorită energiilor impresionat de mari care s-ar regăsi în cele trei puncte.
Secretul din Tunelul Izvor care leagă Prahova de Dâmboviţa
Tunelul secret care leagă Prahova de Dâmboviţa
Construcţia celebrului Tunel „Izvor” care ar lega judeţele Prahova de Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi, a început în 1913. CFR a aprobat atunci, cu acceptul regelui Ferdinand, construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, iar varianta cea mai scurtă era prin munte. Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia. Primul Război Mondial a sistat lucrarea, în 1914, aceasta fiind reluată abia în 1938 şi abandonată din nou. În 1941, trupele naziste de ocupaţie au reluat construcţia cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul războiului a însemnat şi terminarea lucrărilor, nu şi a lucrării. În partea dâmboviţeană a tunelului au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 de metri au fost betonaţi. Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de kilometri şi ar fi fost cel mai mare tunel din România. Nu se cunoaşte nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care a fost închisă această gură de tunel. Circulă, însă, o serie de legende locale potrivit cărora siguranţa naţională ar fi fost invocată de autorităţile de atunci, dar şi faptul că nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna ruşilor.
În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea. Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că, în retragere, nemţii au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată.
Sfinxul şi Babele
foto: Sfinxul și Babele
Misterele care înconjoară ciudatele stânci
Sfinxul, stânca cu chip de om, stârneşte un interes enorm pentru pasionaţii de mistere. Un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de metri altitudine a fost numit astfel după asemănarea sa cu Sfinxul Egiptean. Geologii pun formarea sa pe seama eroziunii eoliene, dar internetul este plin şi de teorii fanteziste, care spun că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră. Teoriile îşi au originea în faptul că Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre, existând şi pe vremea regatelor dacice care îl venerau pe Zalmoxis. Alte poveşti spun că între Sfinxul din Bucegi şi Sfinxul din Egipt ar exista un tunel al timpului, tridimensional, un culoar energetic. S-au făcut inclusiv presupuneri că Atlasul din mitologia greacă este vârful Omul din Bucegi sau Prometeu înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, iar Babele, nişte altare ale unei vechi civilizaţii.
Piramida energetică
Piramida magică din Munţii Bucegi care apare o dată pe an
Un alt fenomen legat de Sfinx, care adună în fiecare an, pe 28 noiembrie, sute de persoane, este Piramida Energetică. În acea zi, pasionaţii de fenomene paranormale spun că razele soarelui „construiesc“, la apus, o piramidă energetică în jurul chipului sculptat în piatră. Condiţiile pentru piramida magică, formată de raze aurii ce luminează straniu, se formează doar în data respectivă, iar „apariţia“ are rol tămăduitor pentru cei care ajung în zonă în această zi specială. Există şi un număr de persoane care s-ar fi vindecat datorită piramidei, iar aceştia se întâlnesc în fiecare an pe 28 noiembrie, considerându-se „aleşi“.
Gura de Rai, locul magic unde oboseala dispare brusc
Diverse teorii susţin că în zona Vârfului Omu se află aşa numitul „centru al Pământului“, locul unde s-ar face legătura între Cer şi Pământ. Considerate „guri de rai“ în tradiţia românească, astfel de locuri alungă oboseala ca prin farmec, învăluiesc corpul uman în energii pozitive şi vindecă anumite boli. „Gura de Rai“ ar fi amplasată pe drumul dintre Cabana Omu spre Peştera. Un loc similar a fost identificat şi pe o pantă pe platoul Bucegilor, din apropierea Sfinxului. Aceste locuri ar fi caracterizate de o anomalie magnetică atipică, zonă care are efecte benefice asupra organismului uman.
„Apa vie“ din cascada celor 7 izvoare
Cascada celor 7 izvoare
Unul dintre miturile Bucegilor, poate unul dintre cele mai disputate, se leagă de „apa vie“, prezentă în mitologia românească prin asociere cu zâne şi feţi-frumoşi care îşi regenerau puterile după ce sorbeau din ea. Un astfel de loc ar fi la cascada celor 7 izvoare din Bucegi, aflată între lacul Bolboci şi lacul Scropoasa, pe Valea Ialomiţei. Despre apa cascadei circulă numeroase mituri. În primul rând, apa purtată de cele 7 izvoare este creditată ca fiind cea mai pură din lume, fără azotiţi şi azotaţi, titulatură neconfirmată oficial, dar atestată de studii microbiologice. Pentru puritatea apei există două teorii. Fie că şuvoiul trece printr-un câmp magnetic, care îi ordonează structura moleculară până la ideal, fie străbate un zăcământ de argint care împiedică dezvoltarea bacteriilor şi purifică apa.
În jurul apelor pure de la cele 7 izvoare s-a creat şi o adevărată mitologie. Internauţii vorbesc despre izvoarele sacre ale lui Zalmoxe, localizate chiar pe locul cascadei.
Cărarea ireală pe care oamenii dispar fără urmă
Unul dintre fenomenele paranormale care suscită interesul, dar şi groaza amatorilor de senzaţional este cărarea ireală din Bucegi. Localnicii din Buşteni, dar şi oameni ai munţilor spun că pe traseul Jepii Mici, urcând pe Valea Comorilor, în anumite condiţii meteorologice, în special vara, când pe munte se lasă o ceaţă grosă aparent fără o explicaţie, apare o cărare îngustă, de aproximativ 20 de centimetri, paralelă cu poteca principală. În realitate, această cărare blestemată nu există, iar cei care se aventurează să calce pe ea mor sau dispar pentru totdeauna. Doar norocoşii reapar după multă vreme, în alte locuri din Bucegi, dezorientaţi şi pierduţi, chiar răniţi, pe când majoritatea celor care păşesc pe cărare dispar fără urmă, în ciuda căutărilor, sau trupurile lor sunt descoperite în primăvara viitoare, zdrobite de stânci. Oamenii locului spun că zona este o poartă temporală sau o deschidere către lumea de dincolo, iar experienţele povestite de cei care s-au salvat sunt similare celor care au experimentat moartea clinică. Renumele „paranormal“ al Jepilor îşi are rădăcinile şi în numeroasele accidente grave, foarte grave sau mortale care s-au produs aici. Numeroşi turişti şi-au pierdut viaţa pe cărarea Jepilor Mici, care este recomandată doar celor bine echipaţi şi antrenaţi.
Valea Albă din Bucegi dă peste cap aparatele foto, provoacă ameţeli şi teleportări
Valea Albă este poate cel mai umblat traseu nemarcat din Bucegi, traseu care atrage ca un magnet aventurierii. Geografic, Valea Albă separă Muntele Caraiman de Muntele Coştila, fiind mărginită pe dreapta de peretele Văii Albe, un uriaş vertical, şi pe stânga de Creasta Picăturii. Una dintre cele mai cunoscute legende ale zonei vorbeşte despre un portal care ar exista în Valea Albă. Localnici şi turişti au relatat despre faptul că au întâlnit în Valea Urlătorii, la kilometri distanţă, oameni complet dezorientaţi, care fie nu ştiau deloc unde se află, fie credeau că se află în alte locuri. În Buşteni circulă numeroase poveşti despre existenţa unor portaluri care leagă Valea Urlătorii de Valea Albă sau de Valea Cerbului. O echipă de la „Lumea misterelor“, o publicaţie adresată pasionaţilor în domeniu, a organizat mai multe expediţii în Bucegi, în zone despre care sunt relatări că se manifestă fenomene paranormale sau energii absolut inexplicabile, printre care şi Valea Albă. În vale, aparatele de fotografiat digitale s-au resetat din senin pentru ca apoi să-şi revină la fel de brusc şi inexplicabil sau se declanşau brusc şi realizau fotografii foarte bune. Femeile din respectiva expediţie au experimentat şi stări de „golire de energie“, vertij şi pierderi de echilibru. Alte persoane care au ajuns în Valea Albă spun că aparatele digitale s-au declanşat din senin şi au surprins fotografii foarte bune.
Pietrele calde de la Gura Diham
Un fenomen misterios cercetat tot de echipa de la „Lumea misterelor“ este cea a pietrelor calde de la Gura Diham. Pietrele paralelipipedice care seamănă a monumente funerare se găsesc pe drumul forestier care duce la cabana Gura Diham (la aproximativ 4,2 km de Buşteni). În preajma acestora, acumulatorii aparatelor foto s-au descărcat din senin, cu toate că erau noi, la fel şi bateria de la telefonul mobil sau cea de la camera video. Aparatura şi-a revenit după ce grupul s-a îndepărtat de locul respectiv. Ceva mai sus pe traseu, membrii echipei au întâlnit un pâlc de copaci în interiorul căruia era un curent de aer inexplicabil de cald, iar pietrele erau şi ele calde, cu toate că afară era destul de răcoare, expediţia desfăşurându-se pe finalul lui octombrie 2009. Revenind ulterior în zonă, împreună cu mai multe persoane, printre care se numărau şi sceptici, cercetătorii au constatat acelaşi tip de manifestări. În plus, persoanele care au participat la expediţie au experimentat o golire de energie, iar cei care au atins pietrele funerare misterioase chiar au avut ameţeli, pierderi de echilibru şi au simţit minute bune o apăsare în piept.
Misterele sutelor de cutremure din Bucegi din 1993
În anul 1993, în perioada 4 mai – 10 iunie, s-au produs câteva zeci de cutremure - există şi mărturii că au fost câteva sute -, pentru care nu există încă explicaţii care să mulţumească pe toată lumea. Potrivit localnicilor, frecvenţa cutremurelor era zilnică şi se producea la ore fixe. Unii spun că orele erau 20.00 şi 3.00 dimineaţa, alţii spun că seismele se produceau la ora 20.30. Specificul acestora era faptul că erau precedate de un vuiet puternic, ca şi cum ceva s-ar fi prăbuşit în interiorul munţilor. Seismele aveau o intensitate destul de mică, de 3 sau 4 grade, însă se produceau la mică adâncime – 10 sau 15 kilometri, ceea ce făcea ca zgomotul din munţi să înfricoşeze localnicii. Vârful a fost reprezentat de un seism de 5,1 grade, produs în zona Buşteni-Sinaia, în seara zilei de 23 mai 1993. Seria de cutremure a ridicat multe semne de întrebare în principal din cauza faptului că Bucegii nu sunt „zguduiţi“ în general, pentru că nu sunt într-o arie seismică, dar şi pentru că seria de cutremure a încetat brusc, iar scoarţa nu s-ar mai fi manifestat de atunci. Oamenii spun că erau încărcaţi energetic atât de mult, încât orice sau pe oricine atingeau se producea o curentare care ajungea până la arsuri uşoare, aveau insomnii, iar semnalele radio fie cădeau, fie se amplificau brusc în anumite zone. De asemenea, deşi aveau insomnii, oamenii nu se simţeau niciodată obosiţi. În zonă s-au făcut studii, ulterior seriei de cutremure, dar cauzele acestora nu au fost elucidate pe deplin. „Secvenţa aceasta de cutremure din Bucegi, din 1993, este unică pe teritoriul României. Se încearcă o interpretare a studiilor făcute în zonă. Dar problemele nu sunt încă elucidate“, a spus în presa de specialitate Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului National pentru Fizica Pamântului.
sursa: adev.ro/pbbxiw
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu