O zonă verde dispărută a Bucureștiului este grădina Scufa, probabil prima grădină publică din Capitală, înființată la începutul secolului al XIX-lea. Aici petreceau marii și micii boieri ai Bucureștiului, domnitorii, dar și personalități ca Anton Pann și Nicolae Filimon.
La intersecţia Căii Plevnei cu bulevardul Regiei, se afla, din 1818, o grădină publică, probabil prima din oraș, după cum notează bibliotecarul Emanuel Bădescu, de la Cabinetul de Stampe al Academiei Române, în revista Bucureștiul Meu Drag.
Grădina Scufa avea o suprafață de circa 5 hectare și, conform unei descrieri făcute de Harta Blaremberg în 1842, avea în mijloc un rond din care porneau șase alei.
Grădina era deținută de Ioan Gheorghiu Scufa, de origine grec, care cumpărase terenul de la vornicul Radu Golescu.
Scufa a fost, timp de 30 de ani, locul în care petreceau bucureștenii, mai ales personalități ale vremii ca Anton Pann, Nicolae Filimon, dar și boieri mari și mici și domnitori, după cum adaugă Bădescu. Totodată, o litografie după un desen de Auguste Raffet, datat 16 iulie 1837, îi prezintă pe soldaţii și ofiţerii Regimentului 2 dansând în horă în frumoasa grădină.
„Domnitorul Al. Dim. Ghica a avut chiar o întrunire secretă aici, cu membrii Adunării Obștești care se opuneau actului adiţional la Regulamentul Organic, scris de ruși în numele românilor și care conferea Rusiei calitatea de Putere Protectoare”, explică Emanuel Bădeascu.
Înainte de 1852, când a apărut Harta Borroczyn în patru planșe, grădina a fost incorporată de Ion Câmpineanu la domeniul său.
Ţinând seama de aprecierile profesorilor Vintilă Mihăilescu şi C.C. Giurescu, partea vestică a oraşului era, la începutul secolului al XIX-lea, un crâmpei din falnicul Codru al Vlăsiei, prin urmare şi copacii grădinii lui Scufa trebuie să fi fost impunători. Locul aparţinuse vornicului Radu Golescu, din averea căruia Ioan Gheorghiu Scufa, grec de obârşie, se înfruptase fără odihnă încă din vremea domniei nefericitului Hangerli, când marele vornic i-a vândut 11 stânjeni din locul ce-l avea lângă vechea Curte Domnească. Documentele vorbesc răspicat despre vânzările de imobile şi pământuri către acest zaraf, care plătea repede şi se întărea cu zapise amănunţite, întocmite în limba greacă, adică pe înţelesul stăpânirii, ce-l scuteau de griji în caz de judecată.
Un om priceput acest Scufa. Partea paradoxală a râvnei boierului argeşean în înstrăinarea averii sale a constituit-o testamentul din noiembrie 1825, prin care interzicea fiilor să vândă ceva, oricât de neînsemnat, din bunurile moştenite! Oricum, de la conacul de pe deal, numit Belvedere şi până la Goleşti, unde încropise o şcoală de muzică pentru feciorii robilor de pe moşie, caleaşca mergea, cale de cinci poşte, numai pe pământurile sale…
De altfel, chiar la marginea Bucureştilor, astăzi de la statuia ce-l reprezintă pe el şi pe cei patru fii, de pe bulevardul Dinicu Golescu şi până la capătul mahalalei Crângaşi, se întindea uriaşa grădină Belvedere, fragment din Codrul Vlăsiei, micşorată mereu din 1827 şi ajunsă, prin căsătorie, în posesia familiei Grant. Prin urmare, ce obţinuse Scufa de la marele boier reprezenta un mărunţiş.
Cine a fost acest negustor, sudit rus, a reuşit să încropească din documente profesorul George Potra. Venise probabil în timpul domniei lui Mavrogheni, prietenul grecilor şi duşmanul de moarte al fanarioţilor. Aici, în Bucureşti, a legat prietenie cu poetul Righas, poet aromân favorit al voievodului. Obţinând, mulţumită înaltei protecţii, succese în afaceri, a câştigat şi încrederea unor mari boieri, precum Dinicu Golescu sau Constantin Dudescu. Profesorul Potra aprecia că se mai apropiase de Santo farmazonul şi de arhimandritul Diceu, ambii membri ai Eteriei, societatea secretă ce milita pentru reconstruirea Imperiului Bizantin. Nu-i exclus ca Scufa să fi fost iniţiat ca eterist în Odessa, unde călătorea des în interes de afaceri. Se ştie că în oraşul abia înfiinţat de ducele de Richelieu se regenerase Eteria sub conducerea lui Ioan Capodistria şi că acolo se adunau creştinii eterişti din Balcani, greci, aromâni, bulgari, sârbi şi albanezi.
Poate că şi grădina lui de la capătul oraşului, ascunsă de ochii lumii şi ai poliţiei, a servit unor întâlniri secrete a numeroşilor eterişti din Bucureşti. Sigur este că vreo trei decenii a fost un loc de petrecere pentru bucureşteni, neocolit de Anton Pann, de Nicolae Filimon, de boieri mari şi mici, de domnitori. O litografie după un desen de Auguste Raffet, datat 16 iulie 1837, îi prezintă pe soldaţii şi ofiţerii – nu muzicienii! – Regimentului 2 înlănţuiţi în horă. Taraful va fi fost al lui Ochi Albi. De faţă fiind şi Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, presupun că la hora din Grădina Scufa a participat şi tânărul prinţ Anatol Demidoff, în serviciul căruia se afla Raffet. Ion Heliade Rădulescu afirma că domnitorul Al.Dim. Ghica a avut tot acolo o întrunire secretă cu membrii Adunării Obşteşti care se opuneau actului adiţional la Regulamentul Organic, scris de ruşi în numele românilor şi care conferea Rusiei calitatea de Putere Protectoare.
Câţiva ani mai târziu, acolo vor fi ţinuţi, sub supravegherea fanaticului actor şi profesor Costache Aristia, arestaţii antipaşoptişti. Posibil ca, nu multă vreme după 1848, în orice caz înainte de anul 1852, când a apărut Harta Borroczyn în patru planşe, grădina a fost incorporată de Ion Câmpineanu la domeniul său, confirmându-se afirmaţia lui Nicolae Filimon: „grădina Scufa a fost cumpărată mai târziu de Câmpineanu”. Viitorul nu s-a sinchisit nici de marele boier, nici de proprietatea lui. În 1878 „locul Câmpineanului” a devenit „Manutanţa Armatei”, iar după canalizarea Dâmboviţei în 1880-1883, pe zona nordică a Grădinii Scufa, cât şi în locul Livezii lui Bellu de la fosta Barieră a Podului de Pământ, sibianul Ferdinand Lessel a ridicat o mare fabrică de mobilă, primele ateliere datând din anul 1874. Distrusă parţial de bombardamentele americano-britanice din aprilie 1944, ea va funcţiona, naţionalizată, lângă un mare depozit de lemne până în 1975, dacă nu mă înşeală memoria. În completare, trebuie spus că pe porţiunea sudică a fostei grădini s-a construit în epoca lui Dej complexul studenţesc Grozăveşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu