 |
| Geo Bogza |
Interesat de literatură mai mult decât de orice altceva, m-am dus cu entuziasm la întâlnire, nu înainte de a lua din biblioteca familiei o carte a lui Geo Bogza, pentru a-i cere un autograf. Scriitorul (primul pe care îl vedeam în viaţa mea) mi s-a părut dezamăgitor de urât, în comparaţie cu… Eminescu. Înalt, deşirat, cu un cap ca de nagâţ, vorbea pe un ton umil-solemn despre "fraţii noştri din Răsărit", prosternându- se parcă în faţa unor zei.După terminarea prelegerii, m-am înghesuit şi eu să capăt un autograf şi l-am obţinut. Pe prima pagină a cărţii, Geo Bogza scrisese cu litere lăbărţate "Trăiască lupta pentru pace!" N-am înţeles deloc, cu mintea mea de atunci, cum poate să trăiască o luptă. Dar şi mai mare a fost deziluzia când, stând de vorbă cu alţi deţinători de autografe de la nepreţuitul nostru musafir, am aflat că tuturor le scrisese "Trăiască lupta pentru pace!"
*
Au trecut anii. Scriind, în calitatea mea de critic literar, despre sute de cărţi, l-am redescoperit pe Geo Bogza, care mi s-a părut un scriitor valoros, în ciuda pactului pe care îl făcuse cu autorităţile comuniste. În opera sa era nu numai grandilocvenţă, ci şi grandoare.
În 1980, după ce i-am dedicat un articol, Geo Bogza m-a invitat la el acasă. Acolo m-a tratat cu mandarine, pe care mi le-a cojit una după alta şi mi le-a oferit ceremonios, gest delicat şi tandru, greu de uitat.
Apoi mi-a povestit că şi în acel an, la 15 ianuarie, reuşise să-l sărbătorească pe Eminescu împodobindu- i statuia din faţa Ateneului (operă a sculptorului Gheorghe Anghel) cu o ghirlandă de flori. Mi-am zis, în sinea mea, că nu e de bun gust să agăţi de gâtul unei statui, teoretic veşnică, o podoabă efemeră. Era ca şi cum i-ai fi pus pe cap o pălărie.
Ce mult m-am înşelat! După ce am ieşit de la Geo Bogza, m-am dus să văd şi eu monumentul (era pe 17 ianuarie) şi m-am simţit fermecat. Statuia lui Eminescu, cu largul colier de flori, încă neofilite, petrecut în jurul gâtului, şi având drept fundal – privită de jos în sus – cerul, ilustra ideea însăşi de geniu, atras de depărtări astrale şi sărbătorit de oameni.
*
După întâlnirea noastră Geo Bogza şi-a făcut obiceiul să-mi trimită din când în când (aşa cum le trimitea şi altora) câte o scrisoare pe care desena la "destinatar", din linii simple, un plop înalt şi perfect vertical. Era, cred, un simbol al simplităţii solemne şi al demnităţii intratabile (de mai mulţi ani scriitorul luase o distanţă critică faţă de partidul comunist).
Într-o bună zi, m-am întâlnit cu Geo Bogza pe stradă şi am simţit o strângere de inimă văzând că poartă un baston. Omul care făcuse din plopul semeţ un simbol ajunsese să se sprijine într-o cârjă ca un bătrân oarecare. Geo Bogza a înţeles, probabil, ce simţeam. M-a întrebat: – Ce crezi? Îmi stă bine cu chestia asta? – Nu. Fără nicio ezitare, el şi-a agăţat bastonul de un gard de fier forjat şi l-a abandonat acolo. S-a îndreptat de spate şi, înainte de a-şi relua mersul, s-a uitat la cer. Semăna cu unul din plopii desenaţi de el.
Alex Ștefănescu
Ce frumos!❤
RăspundețiȘtergereMii de mulțumiri pentru popas! ❤
Ștergere