Palatul Suter este un mic palat construit în primii ani ai secolului XX, construit între 1902-1906 de către arhitectul elveţian Gustav Adolf Suter, un apropiat al Regelui Carol I al României. După război, palatul a devenit pe rând sediul Partidului Comunist, centrul de operaţiuni KGB, iar ulterior sediu pentru ICRAL sector 4, până în 2001, când a fost retrocedat. Clădirea în stil neoclasic, cu influenţe brâncovenești, renovată de moștenitori în 2007, a fost transformată în boutique-hotel de cinci stele, apoi a fost vândută și din nou renovată în 2017, redeschizându-se publicului sub denumirea Suter Palace – Heritage Boutique Hotel.
Actualmente, micul palat se înalţă cu o forţă și o eleganţă surprinzătoare, într-o locaţie extrem de discretă și de reconfortantă, aflată în cel mai înalt punct geografic natural al Bucureștiului. Interiorul Palatului reprezintă o declaraţie de design în stil atemporal, care îmbină într-un mod coerent liniile clasice cu o cromatică îndrăzneaţă, actuală, uneori chiar provocatoare. În amenajări s-au folosit materiale nobile, precum podele de marmură și granit, boiserie executată de artizani italieni din lemn de nuc și cireș, candelabre din sticlă de Murano sau tapete în mătase și foiţă de aur.
Trebuie să ne întoarcem în timp până pe la jumătatea secolului XIX, când maiorul Rudolf Artur Borroczyn a realizat un plan complex al Bucureștiului, format din 100 de planșe. Pe acesta se putea observa că terenul dintre Dealul Filaret și Podul Calicilor (parte din actualul bulevard Regina Maria) se înfățișa ca o zonă cu dealuri, vii și mlaștini, al cărui proprietar era Vicontele Louis Antoine de Grammont.
Nobilul francez a fost aghiotantul domnesc al celor trei principi care s-au succedat la domnia Țării Românești după revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821: Alexandru Dimitrie Ghica, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Îi plăcea să pescuiască, așa că lacurile și eleșteele de pe moșia sa îl bucurau peste măsură. Doar că și viconții mor ca toți oamenii, iar după ce Grammont și-a dat ultima suflare, Bucureștiul a început să-i înghită, treptat-treptat, pământurile. Azi ne mai amintește de vicontele Grammont doar numele străzii care leagă Piața Regina Maria de strada 11 Iunie.
 |
| Palatul Suter |
Spre sfârșitul secolului XIX, în București a sosit, la chemarea regelui Carol I, arhitectul elvețian Suter. A început să cumpere terenuri și să le asaneze, să traseze străzi și să construiască noi cartiere. Una dintre zonele amenajate este cea adiacentă Parcului Carol: cartierul Gramont și parcelarea Suter. Atât de tare s-a îndrăgostit arhitectul de priveliștea panoramică de pe dealul Filaret, încât a ținut morțiș să-și facă acolo o casă, în capătul Aleii Suter. De-a lungul acesteia, un colaborator al său, F. Schmidts, a proiectat vilele cu un aer pitoresc și o arhitectură cu influențe elvețiene.
În capătul Aleii Suter se află o fundătură cu aspect de lacrimă și un rond de întoarcere. Acolo se găsește fosta locuință a lui Adolf Suter, un palat discret construit în stil neoclasic cu influențe brâncovenești care a văzut multe petreceri și serate literare în vremea când primul său proprietar era în viață.
Numai că istoria avea să-i pregătească Palatului Suter un șir destul de lung de noi proprietari.
Prima a fost amanta franțuzoiacă a unui bancher grec, căruia Adolf Suter i l-a vândut după moartea regelui Carol 1. Apoi au venit comuniștii și l-au trecut pe lista imobilelor naționalizate. Prima dată l-au folosit serviciile secrete sovietice. A fost o vreme centrul de coordonare al operațiunilor locale al KGB-ului
După aceea a fost transformat în sediu al PCR și ICRAL (nu în același timp, bineînțeles).
În anii 2000 a fost retrocedat, vândut și renovat, iar în 2007 a intrat în circuitul turistic cu denumirea Carol Parc Hotel. Atunci a venit Beyonce și i s-au aprins călcâiele după micul palat. Era să întârzie la concertul programat la Cluj, pentru că nu se mai îndura să plece din hotel.
În capătul Aleii Suter se află o fundătură cu aspect de lacrimă și un rond de întoarcere. Acolo se găsește fosta locuință a lui Adolf Suter, un palat discret construit în stil neoclasic cu influențe brâncovenești care a văzut multe petreceri și serate literare în vremea când primul său proprietar era în viață.
Numai că istoria avea să-i pregătească Palatului Suter un șir destul de lung de noi proprietari.
După aceea a fost transformat în sediu al PCR și ICRAL (nu în același timp, bineînțeles).
În anii 2000 a fost retrocedat, vândut și renovat, iar în 2007 a intrat în circuitul turistic cu denumirea Carol Parc Hotel. Atunci a venit Beyonce și i s-au aprins călcâiele după micul palat. Era să întârzie la concertul programat la Cluj, pentru că nu se mai îndura să plece din hotel.
Incursiune în camera 202 a hotelului Suter - Cătălin Gruia
 |
| camera 202 de la Palatul Suter |
Ieri mai spre seară: am rugat taxiul să oprească după curbă și să mă lase fix la intrarea pe străduța Xenofon. Apoi pas cu pas, pe cele 70 de treptele de beton tot mai cariat, ridicând ochii spre tencuiala cam coșcovită (ascunsă ici și colo de iederă) de pe culoarul acestei străzi minuscule până sus, în vârful dealul Filaret, unde tronează discret Palatul Suter. Cap compas cozorocul de fier forjat de la intrare unde am pășit îndrăzneț pe covorul albastru până la recepție. Aici o domnișoară drăguță mi-a completat fișa de cazare. Și iar sus pe scări, însă de data asta din altă poveste, de lux și de marmură, străjuind unul dintre cele mai mari candelabre de Murano din lume, privindu-mă aproape neîntrerut în oglinzile mari de pe pereți până la camera 202!
Am intrat și, înainte de orice: jos hainele de oraș, garderobier, deschide-te și echiparea cu uniforma regulamentară a exploratorului de cameră: pufoșenia halatului alb!
Și explorarea poate începe!
Prima impresie: 202 nu e o cameră, ci un ditamai apartamentul alungit care m-a dus cu gândul la ce am mai văzut pe la Peleș, cuibul de vultur regal al lui Carol I, un prieten apropiat al lui Suter.
În salon – un perete îmbrăcat în lemn masiv de nuc, un perete-bibliotecă, șemineu adevărat, în fața lui o masă joasă străjuită de două scaune-fotoliu supradimensionate și vineții de invidie.
La ferestre – draperii medievale grele de mătase, cu ciucuri.
Pe jos – parchet din lemn de nuc, două covoare orientale.
Draperii grele, tapet de mătase, mobilier de lemn masiv, totul de la tăvițele de fructe la picioarele planturoase ale veiozelor sau alămurile robinetelor din baie din metal masiv – masivitatea și dimensiunile generoase mi-au evocat o lume stabilă, așezată, cu rădăcini adânci care își trag seva din valori perene pe care știi că te poți baza. Lumea aceea de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Suter a fost invitat la Bucureşti de însuși regele Carol I, pentru primele studii legate de asanarea mlaştinilor din Filaret şi transformarea locului într-un parc.
„Între 1892 și 1893 şi până la 1916, arhitectul Gustav Adolf Suter, proprietarul Dealului Filaret şi al reşedinţei ridicate în zona nordică a dealului, s-a implicat consecvent în amenajarea urbanistică şi edilitară a zonei, datorită tranzacțiilor imobiliare și antreprenoriale, pe care le tutela.
După 1870, zona Grammont, cunoscută, mai nou, sub denumirea de Grădina Filaretului, se populează şi se lotizează treptat până în preajma Dealului Filaret, mai puțin zona viitorului Parc Carol”, scrie arhitecta Ruxandra Nemțeanu în lucrarea Un cartier elvețian în Bucureşti.
De-a lungul Aleii Suter, un colaborator al său, F. Schmidts, a proiectat 24 de vile ca-n Elveția. Chiar la capătul aleii, pe o colină cu vie, un loc considerat cel mai înalt punct natural al Bucureştiului, Suter și-a construit un palat în stil neoclasic cu influențe brâncovenești.
Conform istoricului Anita Sterea, acela a fost momentul de maximă dezvoltare a stilul neoromânesc, grație regelui care dat semnalul …
După moartea regelui Carol, Suter și-a vândut palatul unui bancher grec care l-a dăruit amantei sale frunțuzoaice.
Anii au trecut, a pierit însăși monarhia din România, au venit comuniștii și naționalizările. Palatul Suter a fost o vreme cuibul local al KGB-ului. Apoi sediu al PCR. Apoi al ICRAL (Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă).
***
Ies pe balcon cu o ceașcă aburindă de ceai de mentă marocană. Dar ce zic eu balcon sau terasă, ca un chiriaș la bloc? La acest heritage boutique-hotel balconul e o adevărată pasarelă marmorată de vreo 20 m lungime, cu vedere în stânga la felul cum par să se înfrunte Casa Poporului cu Catedrala Mântuirii Neamului. Nu pot zice că mă omor după panorama Bucureștiului văzut de sus. În depărtare, falanga monotonă a blocurilor comuniste. În plan apropiat, cartierul pitoresc de case unde pe cât de plăcută e preumblarea ca prin burta dragonului, într-o zi frumoasă, pe atât de neplăcut e să vezi de sus haosul pestriț al acoperișurilor – noi și vechi, țiglă și tablă, cărămiziu, argintiu sau rugină. Mă întorc în cameră …
Palatul Suter s-a trezit la viață și gloria de demult în timpurile noastre.
Retrocedat în 2001, a fost cumpărat în 2003 de Adrian Petre, fost angajat al unui un hotel de lux din New York. În următorii 4 ani, cu un buget de peste 6 milioane de euro, Palatul Suter a fost consolidat și renovarat cu concursul unor arhitecți și designeri renumiți din România, Italia, Austria și Germania, coordonați de arhitectul Călin Irimescu. În anul 2007, lucrarea a primit distincția de „cel mai bun proiect de restaurare și design interior” din partea Uniunii Naționale a Arhitecților.
În 2007 imobilul a fost lansat pe piaţa hotelieră sub numele de Carol Parc și afiliat la Small Luxury Hotel, singurul din România inclus în topul unităților de lux al revistei Condé Nast Traveler.
Tarifele de cazare erau și ele la înălțime – 450 de euro pe noapte, mai scumpe decât la oricare alt hotel din București.
În 2015 imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri timişorean Vasile Albulescu, care l-a rebranduit cu numele său iniţial, Palatul Suter.
***
Trebuie totuși să mă ridic din pat. Aștept un oaspete. Răzvan Pîrjol, directorul hotelului Suter redeschis la finele anului trecut. Un prieten bun, zgârcit cu vorbele mari, care îl știe de când lumea, mi l-a lăudat peste măsură.
Așa că am dorit să-l cunosc, rugându-l însă să mă viziteze el (punându-l la curent cu proiectul meu și explicând-i motivele pentru care prefer să nu îmi părăsesc camera).
M-am uitat în primul rând la cum era îmbracat (elegant, totuși casual) și mi-a mai venit inima la loc văzând-l motociclist, sportiv și relaxat.
– Sper că nu forțez mâna umorului dumneavoastră primindu-vă în halat. Aceasta e uniforma standard a exploratorului de cameră. Vă rog să nu vedeți în ea o lipsă de respect la adresa dumneavoastră, cât o măsură a dedicării față de proiectul meu.
– Sunteți un excentric! a exclamat el privindu-mă amuzat prin ochelari minusculi, tip lornion.
Ceea ce trebuia să fie un schimb de politețuri de câteva minute s-a transformat în aproape 4 ore de conversație spumoasă în care am trecut repede de la dumneavoastră la tu, alimentându-ne unul pe altul cu argumente teoretice și cazuistică absolut concret din lumea hotelăriei, în Elveția, Italia și România.
Răzvan Pîrjol este un tip fenomenal, volubil, amuzant, cuceritor, știind când să fie profund și când să plaseze o glumă, charismatic, cosmopolit, idealist incurabil și etern dezamăgit, unul dintre cei mai buni specialiști din industria opitalității românești. Acum 10 ani a revenit din Elveția unde a studiat Turism la Institutul Hotelier de la Glion, vorbește 6 limbi și e un erudit care se ascunde în spatele imaginii de bonvivant. Viața lui e un roman pe care sper să-l scrie cândva. În acest deceniu s-a bătut cu morile de vânt românești, încercând să împingă industria ospitalității în direcția normalității.
Palatul Suter e ultimul său proiect de suflet în care încearcă să demonstreze că se poate.
„Plecând de la ideea de small is beautiful, ne propunem să completăm oferta de city retreat bucureştean cu un concept de ospitalitate contemporană, grevat pe şarmul şi tradiţia din alte timpuri ale unei clădiri de patrimoniu.”
La despărțire mi-a făcut o poză cu telefonul și recomandându-mi și comandându-mi un cappuccino special marca Suter. Când a venit, și am privit în ceașcă, nu mică mi-a fost mirarea să văd în spumă forma chipului meu din fotografie.
***
Masha Verhoogt, designer român care a lucrat la Palat în perioada 2016-2018, îl completează:
„Am optat pentru mobilier clasic, un stil atemporal, contextualizat într-o notă cromatică actuală, contemporană. Obiectivul meu a fost să generez celor care locuiesc în hotel o stare de conectare la rădăcini, forțând printr-o cromatică îndrăzneață conectarea la aici și acum. Am utilizat materiale precum lemnul de nuc, foița de aur, cristale, mătase, catifea, broderii, toate fiind elemente care simbolizează viața bună, traiul luxos … Toate acestea te conduc către o experiență în care te simți special. Mi-am propus ca acest hotel, fie chiar și pentru o noapte, să nu fie doar o destinație, ci și o călătorie în sine, ca mai apoi să rămână printre amintirile pe care vrei să le păstrezi și despre care simți nevoia să vorbești și altora.”
Hotelul Suter, al cărui interior te duce pe undeva cu gândul la Vila romană Amista de la Verona, are 17 camere, dintre care patru apartamente, diferite atât ca stil, cât şi ca suprafaţă şi arhitectură.
Restaurantul Gustav Cuisine&Wine are 34 de locuri şi este o combinaţie între modern, high tech şi arhitectură tradiţională caracteristică anilor 1900, cu terasă şi o panoramă interesantă a Palatului Parlamentului.
La nivelul inferior se află o sală de evenimente, care se deschide într-o curte interioară, transformată în urban garden. Pentru doritori există și o mică sală de fitness, o saună şi o sală de masaj.
***
Descopăr prin diverse locuri ale bibliotecii-perete zeci de cărți cu chenarul galben, atât de drag mie, al National Geographic Society. Sunt volume grele, cu coperte cartonate, de prin 1970-1990, anii de început ai diviziei de carte National Geographic. Life in Rural America, The Majestic Rocky Montains, Yellowstone Country, Montain Adventure, Exploring the Amazon, The Misterious Maya, Wild Shores, Pathways to Discovery și alte zeci și zeci de titluri, volume despre care habar nu aveam că există.
Cred că aș putea să mai rămân o săptămână în camera asta fără să mă plictisesc. Ce păcat că le-am descoperit tocmai acum când ora despărțirii se apropie.
Dar las’ că poate ne-om revedea cândva, cameră 202 a Palatului Suter!
Cătălin Gruia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu