Fotografie din ziua nunții |
Din iubirea lor s-a născut o fată, Oana Pellea, care este și ea actriță.
Cum a cucerit-o Amza Pellea pe Domnica, marea dragoste a vieții lui.
Amza Pellea a fost, fără nicio îndoială, unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut țara noastră. Actorul arăta incredibil în tinerețe, și deși avea extrem de multe admiratoare, o singură femeie a fost marea lui dragoste. Este vorba despre Domnica Mihaela Policrat, care i-a și devenit soție, în fața lui Dumnezeu, în septembrie 1958.
13 septembrie – Ziua logodnei lor.
Și primul sărut a fost totul unul pe care l-au ținut minte întreaga viață
„Pe Podul din Parcul Bibescu a sărutat-o și a condus-o acasă. Doamna și domnul Policrat tremurau de groază, că fata lor nu se întorsese până la două noaptea. Iar Amza n-a fost erou că le-a adus fata? N-a fost deloc erou, pentru că în curte, i-a sărutat mâna, tot artistic, iar Domnica s-a emoționat îngrozitor, a uitat că are de trecut un prag și a căzut.
S-a julit pe genunchi, și-a rupt rochia și a intrat în casă plină de sânge, toată ciufulită și disperată, plângând în hohote în fata familiei Policrat. Părinții au întrebat-o ce i s-a întâmplat. Iar ea, în hohote de plâns, atât a spus ” M-am în-dră-gos-tiiit”. Ce întâlnire! Dar așa a fost toată viața lor. Au trăit una dintre cele mai frumoase povești de iubire. A fost mai mult decât o iubire: a fost și o prietenie extraordinară! S-au logodit la Craiova, pe 13 septembrie 1958 și s-au unit în fata Domnului în 28 septembrie, tot la Craiova.”, a încheiat Oana Pellea.
13 septembrie – Ziua logodnei lor.
Multe emoții și multă, multă, multă iubire! Amza s-a dus cu trupa de actori la Craiova, cu Rauțchi, cu Cozorici, la ștrand. Și a apărut Domnica, o superbitate de femeie, cu ochii verzi, foarte sportivă, fusese și campioană la gimnastică, la juniori. Făcea o grămadă de nebunii. Mergea în picioare pe motocicletă, dansa Rock’n Roll extraordinar! Și Amza când a văzut-o a zis „Mamă, ce frumusețe!” Dar toată lumea i-a spus sa stea liniștit, că nu era de nasul lui. Dar ce-a făcut la ștrand cu Domnica ?
S-a aruncat după ea în bazin. Spre surprinderea colegilor săi, care știau ca Amza nu învățase să înoate. Era când pe fundul bazinului, când la suprafață, dar tot încerca să-i vorbească Domnicăi. Iar ea nu-l băga în seamă. Amza era doar unul din miliardele de băieți care-i făceau curte. După ce a scăpat cu viață din bazin, i-a dat întâlnire, în aceeași seară, în parcul mare din Craiova.
„Mama s-a dus acasă și nici nu-i trecea prin cap să se duca la întâlnire. Dar… destinul! Cu zece minute mai înainte de ora fixată de Amza, Domnica s-a îmbrăcat și a plecat în parc. Și dusă a fost! Până-n zori. Ca să ajungă în parc, trebuia să treacă prin cimitir. A sosit la locul stabilit și a așteptat. Trece o jumătate de oră, mai trece o oră, și încă una, iar Amza tot nu apare…”, a povesit Oana Pellea.

Actrița a povestit cum a decurs prima întâlnire a părinților ei, o întâmplare care ar putea fi demnă de scena unui film. Oana Pellea spune că mamei sale i-a fost teamă se se întoarcă înapoi acasă prin cimitir, așa că s-a urcat într-un copac pentru a fi la adăpost. În acest timp, Amza trecea prin parc fără să se gândească la faptul că ar putea să o revadă pe Domnica.„La ora 23:30, pe aleea parcului, foarte melancolic și singuratic, cine-mi venea cu mâinile în buzunar? Amza! Care nu spera s-o mai găsească pe Domnica, așa că trecea artistic pe acolo, fluierând „Je suis seul ce soir…” Domnica nici nu știa cum îl cheamă și, din copac, i-a făcut: „Pâs-Pâs!”. Lui i s-a părut ceva incredibil. Cred și eu! Să găsești o fată superbă într-un copac… A ajutat-o sa coboare și i-a recitat din Minulescu ” Și ai să mă uiți, căci și uitarea e scrisă-n legile omenești ” Cu asta a cucerit-o.”, a continuat ea.
Și primul sărut a fost totul unul pe care l-au ținut minte întreaga viață
„Pe Podul din Parcul Bibescu a sărutat-o și a condus-o acasă. Doamna și domnul Policrat tremurau de groază, că fata lor nu se întorsese până la două noaptea. Iar Amza n-a fost erou că le-a adus fata? N-a fost deloc erou, pentru că în curte, i-a sărutat mâna, tot artistic, iar Domnica s-a emoționat îngrozitor, a uitat că are de trecut un prag și a căzut.
S-a julit pe genunchi, și-a rupt rochia și a intrat în casă plină de sânge, toată ciufulită și disperată, plângând în hohote în fata familiei Policrat. Părinții au întrebat-o ce i s-a întâmplat. Iar ea, în hohote de plâns, atât a spus ” M-am în-dră-gos-tiiit”. Ce întâlnire! Dar așa a fost toată viața lor. Au trăit una dintre cele mai frumoase povești de iubire. A fost mai mult decât o iubire: a fost și o prietenie extraordinară! S-au logodit la Craiova, pe 13 septembrie 1958 și s-au unit în fata Domnului în 28 septembrie, tot la Craiova.”, a încheiat Oana Pellea.
Fiica celor doi a dezvăluit că tatăl și mama ei au avut parte de momente atât fericite, dar au trecut împreună și prin greutăție vieții. Important este că au avut o relație de prietenie și s-au iubit enorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu