Dorința Mironei de a scrie ne dezvăluie firea ei predispusă spre interiorizare, spre romantism. La doar 19 ani, este de o maturitate și luciditate mai rar întâlnite la această vârstă. Perseverența cu care își urmărește visul de a scrie denotă identificarea autoarei cu eroina sa, multe întâmplări din viața Cellei Serghi fiind ”împrumutate” Mironei. Aceasta participă la cenacluri literare, se îndrăgostește de Ștefan, un bărbat mai mare decât ea cu 20 de ani, căsătorit.
Iubirea dintre cei doi este nefericită, Mirona fiind conștientă că nu există un viitor împreună, însă atunci când vrea să se îndepărteze de Ștefan, acesta se agață de ea cu disperarea omului slab. Oscilând între soția care îi urmărește și calculează orice mișcare, care bănuiește atracția dintre cei doi, și Mirona, adolescenta care îi completează firea înclinată spre romantism, acesta se simte prins în capcană, dorința sa fiind inutilă în fața vicleniei soției care îi hrănește orgoliile și neputința. În fond, Ștefan este un om slab. Treptat, Mirona va înțelege acest lucru.
În roman sunt evocate problemele din familie, situația părinților care se suportau reciproc, atmosfera sumbră din casă, toate converg spre concluzia că doar dorința de a evada din acest prezent monoton a făcut posibilă iubirea Mironei față de un bărbat mult mai matur și căsătorit. O evadare sperată, căutată, imaginată. Astfel a fost iubirea Mironei.
”M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul "iubire", şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire”... (Cella Serghi-Cartea Mironei)
Un personaj misterios este bunica ei, Fana, despre care membrii familiei vorbesc rar și cu reticență și față de care Mirona se simte atrasă.
Începe al doilea război mondial. Întâmplări dramatice sunt descrise cu un realism profund. Dragostea pentru Ștefan se estompează și Mirona deschide ochii asupra vieții. Această remarcabilă ”trezire” este capitolul cu cel mai puternic impact asupra cititorului. Nefericirea, suferința, neîncrederea și izolarea iau sfârșit. Mirona începe să vadă oamenii. Să audă glasuri de copii, să vadă florile, soarele, și totul îi aduce liniște și bucurie în suflet. Este o renaștere, o altă Mirona deschide ușa casei, temătoare că războiul poate a schimbat ceva, iar atmosfera, sumbră altădată, este resimțită pentru prima oară cu bucurie, cu acel sentiment de ”acasă”.
”Şi totuşi, câte lumini, câte culori nu se pot desluşi în desimea unei nopţi plumburii!” (Cella Serghi - Cartea Mironei)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu