Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre William Shakespeare

S-a născut pe 22 sau 23aprilie 1564 în Stratford-upon-Avon și a murit în 1616, de ziua sa. Tânăr fiind, acesta a devenit actor și a început să colaboreze cu dramaturgi, iar mai târziu a început să scrie și să-și regizeze propriile piese. Astfel, Shakespeare câștigase bani cât să-și cumpere o proprietate în Londra și o casă mare, dar și o bucată de pământ în Stratford. Între timp, celebritatea scriitorului a crescut datorită pieselor „Macbeth”, „Regele Lear”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Cum vă place” și „Romeo și Julieta”, dar și a sonetelor ce au fost publicate fără consimțământul acestuia. Vocabularul lui Shakespeare a conținut mai mult de 30 000 de cuvinte.

A produs unele dintre cele mai bune și memorabile opere de literatură, dar cu cât le citim mai atent, cu atât mai mult observăm originile lor. „Venus și Adonis”, de exemplu, este inspirată din „Metamorfozele” lui Ovidiu. De fapt, influența „Metamorfozelor” lui Ovidiu poate fi observată și de-a lungul vieții lui Shakespeare. Acesta a împrumutat, de asemenea, idei și personaje din cărți precum „Viețile paralele” de Plutarh, „Decameronul” lui Boccacio, sau din piese ale unor scriitori contemporani cu el.

Este foarte posibil ca numele lui Shakespeare să fie şi până în ziua de astăzi scris şi pronunţat total greşit. Din menţiunile păstrate în istorie există variante diferite ale numelui dramaturgului englez, de la Shakspere la Shappere sau Shaxberd. Cert este că Marele Will nu s-a prezentat niciodată sub numele de Shakespeare.

Deşi Shakespeare s-a bucurat de un renume care i-a adus şi facilităţi materiale în timpul vieţii, el nu a fost totuşi venerat în epoca sa aşa cum este astăzi. Dramaturgul, care a scris 37 de piese în aproximativ 24 de ani, a devenit faimos în timpul vieţii mai ales datorită poemului erotic „Venus şi Adonis”.

Este binecunoscut portretul lui Shakespeare, aşa cum apare în general pe operele care îi poartă numele. Însă dramaturgul englez chiar aşa arata? Acest lucru nu poate fi ştiut cu certitudine, datorită faptului că nu a existat niciun portret al bardului din Avon realizat în timpul vieţii sale. Chipul lui Shakespeare așa cum îl cunoaștem noi astăzi a fost pictat de Martin Droeshout, care avea doar 15 ani atunci când dramaturgul a încetat din viaţă.

Nimeni nu ştie ce a făcut Shakespeare între anii 1585 şi 1592, iar oamenii de ştiinţă se referă la această perioadă numind-o „anii pierduţi”. Aceşti şapte ani urmează căsătoriei dramaturgului cu Anne Hathaway, o femeie cu 8 ani mai mare decât el şi naşterii gemenilor săi. Istoricii speculează că în această perioadă scriitorul a studiat dreptul, a călătorit prin Europa, s-a alăturat unei trupe de teatru (având grijă de caii patronilor, într-o primă fază) sau a fost obligat să fugă de acasă după ce a fost acuzat de braconaj. Sau poate a fost învăţător, susţin alţi cercetători, bazându-se pe faptul că Alexander Hoghton, un proprietar de pământuri catolic din Lancashire, a menţionat în testamentul său o persoană numită William Shakeshafte. 

William Shakespeare a avut 3 copii, o fată (Susana) şi un cuplu de gemeni băiat (Hamnet) – fată (Judith), dar băiatul a murit la vârsta de 11 ani.

De la marile scene teatrale ale lumii până la peliculele cinematografice, de la Hollywood, Bollywood şi până la teatrele de păpuşi, Shakespeare este astăzi dramaturgul cu cele mai multe piese jucate. A fost tradus în mai mult de 100 de limbi şi interpretat în 24 de ţări numai în ultimul deceniu.

În vremea lui Shakespeare, femeile nu aveau voie să joace în piesele de teatru, iar rolurile de femeie erau interpretate tot de bărbaţi care erau fardaţi sau purtau măşti. Acest lucru s-a întâmplat până în anul 1660 când li s-a permis şi femeilor să joace în piese. Prima receptare a operelor lui Shakespeare nu a fost una pozitivă. Voltaire afirma că Shakespeare este înzestrat cu „geniul creaţiei”, dar operele nu respectă niciunul dintre principiile artei. În vremea lui Shakespeare, teatrul semănă mai degrabă cu un circ, deoarece se muta dintr-un loc într-altul. Pentru a intra la un spectacol trebuia să plăteşti un penny în cutia de la intrare numită “Box Office”, costumele spectacolelor din perioada elisabetană trebuiau aprobate prin lege. Teatrul pe care Shakespeare îl conducea, The Globe, a ars în 1613, în timpul reprezentaţiei piesei Henry al VIII-lea, dându-i-se foc la acoperiş, ca mai apoi clădirea să ardă în totalitate.

Locul de veci al dramaturgului englez din biserica „Holy Trinity” din Avon nu poartă numele lui Shakespeare. Pe piatra fără nume este înscris însă un blestem: 

„Prieteni buni, în numele Mântuitorului feriţi-vă

Să săpaţi în pulberea ce-aici s-a ferecat

Căci binecuvântat vei fi, tu, om ce treci pe lângă pietre în tăcere

Şi blestemat să fie omul care mişcă fără minte-aceste oase ale mele”. 

Însă bardul din Avon nu s-a odihnit în pace, pentru că şi mormântul său a fost ţinta unor speculaţii şi chiar pradă a vânătorilor de comori. Mormântul a fost măsurat şi cercetat de oamenii de ştiinţă, care au ajuns la concluzia că este prea mic pentru a adăposti trupul unui adult. Există însă şi dovezi că, la un moment dat în istorie, locul de veci al lui Shakespeare a fost profanat şi prădat.

Oare Shakespeare a scris într-adevăr piesele care îi poartă numele sau în spatele lui se ascund operele altor scriitori? Cum a putut fiul unui negustor de mănuşi, probabil analfabet, să scrie opere de un astfel de rafinament? Şi cum de a reuşit Shakespeare, care în tinereţile sale nici măcar nu şi-a părăsit zona natală, să descrie oraşe europene, atmosfera preţioasă de la curţile regale, din înalta societate şi să scrie opere de inspiraţie istorică, pentru că nu absolvise nicio şcoală înaltă? La două secole şi jumătate de la moartea Marelui Will, biografii au început să-şi pună toate aceste întrebări, iar până la urmă au bănuit că Edward De Vere, Francis Bacon, Christopher Marlowe şi Mary Sidney Herbert au scris unele dintre piesele semnate de Shakespeare. Întrebarea pare însă de prisos pentru milioanele de oameni de pe toate continentele, îndrăgostiţi de lumea creată de Shakespeare „în doar şapte zile”, după cum spune Marin Sorescu. Şi, inspiraţi de poetul român, poate că ar trebui să-l lăsăm pe Shakespeare ca, „după atâta trudă” să se odihnească puţin.