Când Virgil a murit, el a lăsat instrucțiuni ca manuscrisul Eneidei să fie ars, deoarece era o variantă plină de greșeli necorectate și nu o variantă finală ce urma să fie publicată. Cu toate acestea, această instrucțiune a fost ignorată. Faima lui Virgil se datorează, în principal, Eneidei, publicate în această formă „imperfectă” și considerate una dintre cele mai mari capodopere ale literaturii clasice.
Înainte de moartea sa, Franz Kafka i-a scris prietenului și executorului său testamentar Max Brod: „Dragul meu Max, ultima mea cerere: Tot ce las în urma mea... jurnale, manuscrise, scrisori (ale mele și ale altora), schițe și așa mai departe, să fie arse necitite”. Brod nu i-a respectat dorința lui Kafka, crezând că Kafka i-a dat aceste instrucțiuni, în mod specific, pentru că Kafka știa că el nu le va îndeplini – Brod îi spusese deja acest lucru. Dacă Brod ar fi respectat instrucțiunile lui Kafka, întreaga operă a lui Kafka – cu excepția câtorva povestiri publicate în timpul vieții sale – ar fi fost pierdută pentru totdeauna. Mulți critici din acea vreme și până în prezent încearcă să explice decizia lui Brod.
Un caz similar se referă la poeta americană Emily Dickinson, care a murit în 1886 și i-a lăsat surorii sale, Lavinia, instrucțiunea de a-i arde toate documentele. Lavinia Dickinson a ars aproape toată corespondența surorii sale, dar a interpretat că testamentul nu se referă la cele patruzeci de caiete și foi volante, ce conțineau aproape 1800 de poezii; acestea au fost salvate de Lavinia și publicate încă din acel an. În situația că Lavinia Dickinson ar fi fost mai strictă în îndeplinirea ultimei dorințe a surorii sale, o mare parte din opera poetică a lui Emily Dickinson ar fi fost pierdută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu