Balzac și contesa Ewelina Haska

Honoré de Balzac (1799-1850) este binecunoscut nu numai pentru moștenirea sa literară, ci și pentru tumultoasa sa viață amoroasă. La 23 de ani s-a îndrăgostit de madame Berny, o femeie aproape de două ori mai în vârstă decât el, cunoscută sub numele de "La Dilecta", a cărei influență intelectuală a avut un nemaipomenit impact asupra creativității sale în formare. În anul 1832, atunci când cei doi s-au despărțit, Balzac a intrat într-o relație de dragoste plină de peripeții cu marchiza de Castries, pe care a portretizat-o nu prea măgulitor în personajul său, ducesa de Langeais.

În același an, a primit o scrisoare plină de prețuire pentru opera sa literară de la contesa Ewelina Haska, o nobilă poloneză căsătorită, pe care scriitorul a menționat-o sub numele de "Străina". Între Balzac și Ewelina a început astfel o intensă corespondență, ce s-a închegat într-o legătură extrem de pasională, întinsă pe durata a șapte ani. Cei doi iubiți s-au întâlnit numai de două ori, o dată în Elveția în 1833, și a doua oară la Viena în anul 1835. Drept dovadă a iubirii ce și-o purtau, ei au jurat că se vor căsători după moartea soțului contesei. Deși, în cele din urmă, contele și-a dat duhul în 1842, mijloacele financiare șubrede ale lui Balzac au împiedicat această mult proiectată și visată cununie. În luna martie 1850, când Balzac era deja grav bolnav, s-a căsătorit totuși cu Ewelina, pentru ca după numai cinci luni să își dea obștescul sfârșit.

Contesa s-a îndrăgostit initial de romanele lui Balzac și a început să-i scrie scrisori anonime. Corespondența a durat ani la rând, până când cei doi au reușit să se î dentâlnească. „Ieri te-am vazut așa cum erai – frumoasă, uluitor de frumoasă! Și toată seara de ieri nu am putut să-mi spun decât E a mea! Îngerii nu sunt atât de fericiți în Rai așa cum am fost eu ieri!” mărturisea Balzac după o întâlnire cu Ewelina. Frumoasa contesă poloneză avea un efect răvășitor asupra lui Balzac. „Sunt aproape nebun după tine. Nu pot să-mi adun două idei fără ca tu să fii prezentă în ele. Nu pot să mă gândesc la nimic altceva decât la tine. În ciuda mea chiar, imaginația mă poartă mereu spre tine – te mângâi, te sărut, te alint – mii de gânduri pline de dragoste pun stăpânire pe mine. Cât despre inima mea, am un sentiment plăcut, savuros, al prezenței tale acolo. Dar, Doamne, ce-o să se aleagă de mine dacă mă privezi de toate acestea, de rațiunea mea de a trăi?”

Născut în orașul francez Tours, Balzac și-a petrecut mai tot timpul copilăriei prin internate. Familia nu este de acord cu hotărârea acestuia de a deveni scriitor. Sora acestuia a povestit că tatăl i-a spus lui Honore: ”în literatură trebuie să fii rege, ca să nu fi ordonanță”, iar tânărul Balzac, cu lacrimi în ochi i-a răspuns:”Eu voi fi rege”. Familia i-a oferit doi ani pentru a-și demonstra calitățile literare, dacă nu, urma să devină avocat. Astfel, Balzac a rămas la Paris, urmând să trăiască dintr-o rentă de 1500 de franci.
După cei doi ani petrecuți în lipsuri, familia a hotărât că nu are talent, interzocându-i întoarcerea la Paris. Succesul a venit în 1829 după publicarea operei ”Șuanii”, o scriere istorică, și ”Fiziologia căsătoriei”, un eseu comic despre infidelitatea conjugală.
În perioada următoare, scriitorul a scris un număr impresionant de romane și povestiri. Scria cu o pană de gâscă câte 14-16 ore pe zi. În anul 1834 a prins contur ideea de a-și uni romanele și astfel proiectul s-a finalizat în 1840 într-un număr de 12 volume, purtând titlul ”La Comedie humaine”.