O casă veche, cu geamuri sparte, ale cărei ziduri spun povestea mai multor decenii. Aşa arată acum imobilul de pe strada Parfumului, nr 20, în care a trăit poetul Ilarie Voronca, prieten bun cu George Călinescu. Din 1946, când poetul şi-a luat zilele la Paris, în jurul casei din centrul Capitalei s-au ţesut tot felul de poveşti.
Povestea nălucii poetului din casa de pe Parfumului era foarte cunoscută în Bucureştii anilor ’60 şi, deşi de la naşterea ei s-a scurs mai bine de jumătate de secol, localnicii nu au uitat-o.
Legenda transmisă din generaţie în generaţie spune că, după ce s-a sinucis, sufletul poetului s-ar fi întors în această casă pentru a-şi găsi liniştea. La cât de faimos este acest mit urban în zonă nu-i de mirare că a fost alimentat constant cu zvonuri care de care mai fantastice.
„Un băiat de vreo 20 de ani, care locuieşte la noi pe stradă a zărit cu multă vreme în urmă, pe geamul acelei case, care are ferestrele la un nivel destul de jos, o siluetă ca o stafie. Poate nu l-am fi crezut, dar ştim că acest copil are nişte calităţi paranormale”, ne-a spus Cătălina Marin.
Scufundat într-o tăcere sfidătoare, actual proprietar al casei, George, un om cât un munte şi cu privirea tăioasă, a refuzat să vorbească despre aceste zvonuri, însă a ţinut totuşi să facă nişte precizări din pragul casei.
„Am cumpărat-o de la nişte ţigani, pe care i-am despăgubit. Voronca nu a locuit decât trei ani în ea, el nu a murit aici, ci la Paris. Soţia lui a umblat cu vrăji, şi de-aici au pornit zvonurile că această casă ar fi blestemată. Nu e adevărat, eu locuiesc aici de 15 ani şi nu am văzut nicio stafie, nimic!”, explică cu vocea ridicată bărbatul.
O altă vecină spune că și următorii proprietari ai casei, de după Voronca, au fost tot oameni ciudaţi: un cuplu care nu a schimbat, ani buni, două vorbe cu nimeni, iar apoi o femeie care se ocupa cu vrăjitoria.
„Aici a locuit o vreme bună un dogar pe nume Marin, împreună cu soţia sa, Ştefania, o femeie rece, fără copii, în care am avut încredere, într-un moment de nebunie, să-mi las fetiţa la ea pentru câteva ore. Când mi s-a întors copilul era şocat şi de-abia putea vorbi. Mi-a spus că Ştefania îi arătase un borcan cu un animal mic, cu coarne, pe care îl închisese înăuntru. La început nu am crezut nimic, dar apoi mi-au zis şi alţi vecini că femeia se ocupă cu acte de magie”, îşi aduce aminte doamna Adriana, o femeie de 52 de ani care locuieşte la trei case distanţă de casă.
Parcă pentru a o „curăţa” de faima nedorită, de-o parte şi de alta a clădirii au apărut două biserici:una a Martorilor lui Iehova şi o alta, Franciscană.
„Pe strada Parfumului sunt case boiereşti şi negustoreşti, un loc seducător pentru călători şi artişti. Un cartier specific Bucureştilor anilor interbelici, aflată la intersecţia unor străzi vechi, pe caldarâmul cărora mai poţi ghici paşii artiştilor care au locuit-o: Ilarie Voronca şi Silvia Kerim, cea care a şi scris o carte despre casa ei, aflată pe această stradă”, spune istoricul Dan Falcan.
Poetul Ilarie Voronca (numele real Eduard Marcus) s-a născut la 31 decembrie 1903 la Brăila. A fost un poet evreu român de avangardă. A debutat la cenaclul Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, poeziile sale fiind influenţate de George Bacovia şi Camil Baltazar. A devenit cetăţean francez în 1938. În ianuarie 1946 a făcut o vizită în România, unde a fost întâmpinat cu entuziasm, iar câteva luni mai târziu s-a sinucis, la Paris, în timp ce lucra la „Manualul perfectei fericiri”.
De ce s-a sinucis Voronca?
Douăsprezece scrisori inedite adresate de Ilarie Voronca prietenului său medicul Saul Axelrud, în perioada 1943 – 1946 au fost puse la dispoziţie de istoricul Carol Iancu, profesor la Universitatea din Montpellier, care le-a primit din mâna destinatarului. În acelaşi număr al revostei, profesorul Iancu semnează şi articolul „Ilarie Voronca, poet al modernităţii şi al iubirii”:
„Acum vreo treizeci de ani un doctor pe nume Saul Axelrud – originar din Cetatea Albă şi stabilit în Franţa după primul război mondial, când a venit să studieze medicina la Montpellier – îmi scria că a citit scrierile mele despre istoria evreilor din România şi voia să mă cunoască. Ne-am întâlnit, ne-am împrietenit şi, discutând anumite chestiuni despre istoria evreilor din România, a venit vorba şi de Ilarie Voronca. Doctorul Axelrud mi-a povestit că posedă scrisori inedite ale lui Ilarie Voronca. Nu-mi venea să cred! Am aflat că în timpul războiului Axelrud îl cunoscuse şi se împrietenise cu Ilarie Voronca într-un sat din sudul Franţei, unde amândoi se ascundeau de prigoana antievreiască. Doctorul mi-a oferit scrisorile cu rugămintea de a le publica doar după dispariţia Colombei Voronca, întrucât ultimele se refereau la episoade din viaţa sentimentală, legate direct de motivul sinuciderii poetului” – a relatat Carol Iancu.
Scriitoarea Marta Petreu, profesor universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi redactor şef al revistei Apostrof, a fost de părere că publicarea în premieră a acestor scrisori „Este un moment important pentru istoria avangardismului românesc, pentru istoricii literari care studiază cazul Voronca. În toate dicţionarele literare de până acum sinuciderea acestui mare poet a fost un mister. Faptul că profesorul Carol Iancu a păstrat scrisorile şi că misterul este în sfârşit dezlegat este un lucru absolut extraordinar. O taină mai puţin, o cunoaştere a umanului în plus.
„Acum vreo treizeci de ani un doctor pe nume Saul Axelrud – originar din Cetatea Albă şi stabilit în Franţa după primul război mondial, când a venit să studieze medicina la Montpellier – îmi scria că a citit scrierile mele despre istoria evreilor din România şi voia să mă cunoască. Ne-am întâlnit, ne-am împrietenit şi, discutând anumite chestiuni despre istoria evreilor din România, a venit vorba şi de Ilarie Voronca. Doctorul Axelrud mi-a povestit că posedă scrisori inedite ale lui Ilarie Voronca. Nu-mi venea să cred! Am aflat că în timpul războiului Axelrud îl cunoscuse şi se împrietenise cu Ilarie Voronca într-un sat din sudul Franţei, unde amândoi se ascundeau de prigoana antievreiască. Doctorul mi-a oferit scrisorile cu rugămintea de a le publica doar după dispariţia Colombei Voronca, întrucât ultimele se refereau la episoade din viaţa sentimentală, legate direct de motivul sinuciderii poetului” – a relatat Carol Iancu.
Scriitoarea Marta Petreu, profesor universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi redactor şef al revistei Apostrof, a fost de părere că publicarea în premieră a acestor scrisori „Este un moment important pentru istoria avangardismului românesc, pentru istoricii literari care studiază cazul Voronca. În toate dicţionarele literare de până acum sinuciderea acestui mare poet a fost un mister. Faptul că profesorul Carol Iancu a păstrat scrisorile şi că misterul este în sfârşit dezlegat este un lucru absolut extraordinar. O taină mai puţin, o cunoaştere a umanului în plus.
Voronca s-a sinucis în timp ce scria o carte despre fericire O iubire neîmpărtăşită care i-a alimentat dorinţa pentru moarte. Astfel că, la scurt timp după ce se întoarce dintr-o călătorie în România, unde ţinuse o conferinţă la Cercul Militar, Voronca, care în acel timp lucra la „Manualul perfect al fericirii” și-a pus ştreangul de gât, din cauza unei actriţe.
Poetul Ilarie Voronca şi-a lăsat casa din Bucureşti, de pe strada Parfumului, pentru a merge la Paris, acolo unde de altfel a şi cunoscut-o pe Colomba, căruia i-a jurat dragoste eternă. Asta până a întâlnit o actriţă franţuzoaică „fatală” care i-a furat minţile. Legenda urbană spune că poetul s-a sinucis după ce a aflat că iubita sa l-a părăsit.
Casa în care și-a trăit viața și a compus operele care l-au făcut celebru, impozanta vila de pe strada Parfumului, este acum învăluită în mister, iar fațada degradată îi accentuează și mai mult aura de mister. Se pare că spiritul poetului nu și-ar fi găsit liniștea nici în lumea celor drepți, iar după zeci de ani fantoma sa bântuie imobilul. Vecinii spun că în miez de noapte se aud pași în podul casei, iar mulți spun că ar fi poetul care încă își caută marea dragoste.
Ilarie Voronca și-a încheiat socotelile cu viață în 1946, când iubita sa, Colomba, a plecat fără să dea nicio explicație. Chiar dacă au trecut peste 60 de ani de atunci, sufletul poetului încă vine în casa în care a locuit pentru a căuta răspunsuri.
Criticul literar Ion Pop, profesor universitar la Facultatea de Litere, care și-a dedicat o mare parte din viață cercetării operei lui Ilarie Voronca, îl caracterizează pe acesta drept “Unul dintre poeții cei mai inspirați din cea mai înnoitoare mișcare literară care s-a desfășurat în anii 1930, în special. Era în primul rând un imagist, care asocia foarte inspirat cuvintele, pentru el poezia era un flux continuu de imagini, un fel de reportaj liric întors spre actualitatea imediată și mobilizat de mari energii sufletești.
Ilarie Voronca și-a încheiat socotelile cu viață în 1946, când iubita sa, Colomba, a plecat fără să dea nicio explicație. Chiar dacă au trecut peste 60 de ani de atunci, sufletul poetului încă vine în casa în care a locuit pentru a căuta răspunsuri.
Criticul literar Ion Pop, profesor universitar la Facultatea de Litere, care și-a dedicat o mare parte din viață cercetării operei lui Ilarie Voronca, îl caracterizează pe acesta drept “Unul dintre poeții cei mai inspirați din cea mai înnoitoare mișcare literară care s-a desfășurat în anii 1930, în special. Era în primul rând un imagist, care asocia foarte inspirat cuvintele, pentru el poezia era un flux continuu de imagini, un fel de reportaj liric întors spre actualitatea imediată și mobilizat de mari energii sufletești.
Profesorul Carol Iancu a dat citire unor fragmente din scrisorile adresate doctorului Saul Axelrud, din poeziile dedicate de Voronca atât „divinei și diabolicei Rovena” (expresie utilizată de poetul însuși) cât și iubirii dintâi, soția sa Colomba. Lectura a fost ilustrată cu proiecția unor fotografii și documente referitoare la viata poetului. Astfel demersul de identificare a cauzei sinuciderii poetului a fost completat cu o serie de informații valoroase.
„Aceste scrisori au o triplă importantă: în primul rând clarifică viața lui Ilarie Voronca în perioada când se ascundea în sudul Franței, arătându-ne că în ciuda dificultăților el continua să scrie. Inițial Voronca a fost în armata franceză, dar după ce Franța a fost înfrântă a fost demobilizat și a trebuit să se ascundă, fiind un evreu hărțuit. Totuși, în anii 1941, 1942, ’43, ’44 a avut o activitate importantă, scriind o serie de cărți publicate postum. În al doilea rând, aceste scrisori explică drama lui Ilarie Voronca păstrând o tandrețe pentru Colomba Voronca, dar fiind pasionat pentru misterioasa Rovena. În al treilea rând, aceste scrisori, în special ultima, ne explică motivul sinuciderii sale".
Printre rândurile acestor scrisori se întrevede un om foarte tulburat, foarte singur. Se separase de Colomba și era bolnav de pleurezie.
Este un întreg complex de împrejurăricare țin de familie, de condiția biologică precară – existând o sinucidere și tentativă de sinucidere în familia sa – de cei care l-au cunoscut bine. Era văzut ca o ființă mereu neliniștită, mereu anxioasă, foarte lirică în tot ce făcea, foarte ceremonioasă.
A fost un om care a trăit acut neliniștile legate de condiția sa de evreu, de om mereu amenințat într-o societate în mare parte naționalistă și de factori care l-au dus la moartea voluntară. După ce trăise atâtea anxietăți și neliniști legate de condiția sa complexă și modul său foarte particular de a se situa în societatea românească și literatură română, s-a văzut dintr-o dată primit cu generozitate în Franța unde se stabilise de o bucată de vreme, însă s-a considerat mereu un marginal. Pe fondul acestor dezechilibre interioare a venit și momentul sinuciderii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu