Apariție în revista Poezia din Iași

Mulțumiri redacției revistei Poezia din Iași, revistă aflată sub egida Uniunii scriitorilor din România, pentru publicarea poeziei mele. Este o onoare care mă obligă să încerc a oferi mai mult. Mulțumesc domnului Christian W. Schenkpentru cenaclul poetic creat de dânsul și unde am avut ocazia să deslușesc multe din tainele poeziei. Felicitări tuturor prietenilor care au avut bucuria de a se regăsi în paginile acestei frumoase reviste.

Haiku Column

Am onoarea de a fi membră în grupul Haiku Column, grup înființat de Universitatea Haiku din Tokio, și în care a fost apreciat acest haiku al meu de către domnul Nagata Mitunori căruia îi mulțumesc.
Deasemeni, adresez mulțumirile mele pentru traducerea în japoneză doamnei Mine Mukose.
Haiku-ul meu a fost clasat pe locul doi în clasamentul celor mai bune trei haiku din data de 8 martie.
Mulțumesc tuturor organizatorilor și îi felicit pentru munca depusă.
Felicitări tuturor participanților la actul creativ.

I have the honor to be a member of the Haiku Column group, a group created by the Haiku University in Tokyo, group in which my haiku was appreciated by Mr. Nagata Mitunori to whom i am very grateful.Also, i would like to thank Ms. Mine Mukose for translating my poem in Japanese.
My haiku was charted second in the top three selected haikuus of 8 March..
I want to thank all the organizers and congratulate them for their work.
Congratulations to all participants in this creative act.

Nagata Mitunori

Administrator · 11 martie la 17:36

〜〔daily best 3 Haikus】〜

３月８日その２

※

Marin Rada

●

de ziua femeii -

ochii lor de culoarea florilor

de la journée de la femme-

leurs yeux de la couleur des fleurs

【美音訳】

女性の日

花の色をした彼女らの目

※

Adina Velcea

●

nicio stea pe cer -

sub pături colorate copiii visează

no star in the sky -

under the colorful blankets the kids dream

κανένα αστέρι στον ουρανό -

κάτω από τις πολύχρωμες κουβέρτες τα παιδιά ονειρεύονται

pas d'étoile dans le ciel -

sous les couvertures colorées les enfants rêvent

【美音訳】

星のない空

カラフルな毛布の下に子どもたちは夢を見る

※

Angela Giordano

●

otto marzo senza mimose-

le donne in piazza con figli e mariti

eight march without mimosas

women in the streets with sons and husbands

【千秋訳】

ミモザのない三月八日

息子や夫とともに通りに女性たち

Nella și Ars poetica lui Nichita

Ars Poetica
Nichita Stănescu

"Mi-aduc aminte că mama mea tocmai făcea niște bulion într-un cazan mare de tuci pe care mai înainte niște țigani scumpi care venisera la noi pe stradă il cositoriseră folosind taina tipirigului, un fel de chimicală stranie, de epocă și migratoare. Mi-aduc aminte că i-am zis mamei că de ce scoate miezul bun și verzuliu al roșiilor și răcoros și sâmburos și că de ce tocmai pe el, care este atât de bun, îl azvârle când face bulion.
Mama a catadicsit să se uite la mine mirată, asta mai la începutul secundei, deodată, cu ochii ei albaștrii, cu sperietură, mi-a zis:
- Dacă te prind că ești poet, te rup în patru bucăți și te dau la câine de mâncare și la găini și ce mai rămâne din tine dau la cerșetori.
- Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?
- Un poet, mi-a răspuns mama, roșie pe mâini de roșii, care de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut, mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu și-l dorește să și-l nască o mamă și nici măcar acea mamă care din suferință ar vrea să-și blesteme zilele.
- Chiar da? am întrebat-o eu, speriat c-ar putea să fie vorba despre mine, iar nu despre altcineva.
- Chiar da, mi-a răspuns mama, îți spun eu că așa este, mi-a răspuns ea. Chiar da, mi-a răspuns mama, că poeții sunt liberi de parc-ar fi stelele cerului, că dac-ar fi să-i luăm în serios s-ar dubla natura.
- Care natură, mamă?
- Natura lucrurilor, mi-a răspuns prințesa."

Comentariu la Ars poetica, de Nichita Stănescu

Cum să deconspir "Ars poetica", acest proces natural, fără Nichita Stănescu ?
S-a metamorfozat în Vultur, ca să umple vidul nostru psihologic, creat de sentimentul neputinței umane în fața destinului. Ne scapă viața, ne scapă tot ce se întâmplă împotriva voinței noastre. Ne scapă înțelegerea manifestării lui Dumnezeu, ne scapă reprezentarea Lui. Ne scapă arta de a "vedea". Pentru cei ce văd ți cred, nu este necesară nici o explicație, iar pentru cei ce nu văd și nu cred, nici o explicație nu există. Fiecare trăiește în stratul său de conștiință. În plan subtil, noi suntem unificați dar, în planul exterior unitatea se poate realiza numai în stratul de graniță și pe care îl numim conștiință impersonală. Pentru ca cineva să te înțeleagă este necesar să cresti densitatea informației, de aici și a emoției, să înveți să traduci în fraze simple o receptare prin sentimente a lumii care îți este proprie ție. Poetul ne oferă o noua simțire personală, dar pentru a "vedea" lumea astfel trebuie să creezi propriile modele, noi forme în simboluri. Pentru aceasta trebuie să înveți să exiști înăuntrul tău, într-o singurătate deplină. Cu cât este mai dezvoltată în om aspirația către Unitate, cu atât este mai bogat sufletul lui. Avea pașii mult inaintea noastră, astfel, lui Nichita i-au crescut "aripi"! Sufletul le crește, ele acolo cresc, în interior. Procesul creșterii Sinelui este unul dureros, și este în natura noastră să-l realizăm.
Cât de minunat a expus :"Natura lucrurilor !" Starea aceasta, natura de "vultur", o semnificație, o imagine simbolică atunci cand implică ceva mai mult decât înțelesul său evident si imediat. Simbolul deține un aspect subconștient mai vast, care nu este niciodată precis definit sau complet explicat. Când se urcă pe vârful muntelui, o parte din ființă se află mereu pe culmea lui, iar divinitatea este informația aceluia care stă pe culme. Cunoașterea noastră, în general, este informația aceluia care se agită la poalele muntelui. Nichita, a avut Cerul în ființă și Constelațiile toate. Nu putea ajunge la ele decât fiind foarte conștient de sine. Conștiința sinelui fiecăruia ține de partea spirituală a ființei, aceasta trebuie să crească, să se dezvolte. Sinele, încorsetat în corp material și într-o existență efemeră, este expus constrângerilor și circumstanțelor vieții. Sinelui său, Nichita i-a fost fidel! Iar la el nu putea ajunge doar cu Limba română, oricât de minunată ar fi, "sunt de 7 ori apologet al limbii române",, cât zilele săptămânii, iar Duminica i-a fost sărbătoarea, așa îi era "Limba română, frumoasă ca o Duminică". A avut suportul lingvistic cu care a îmbrăcat Cuvântul, "materialul cu care lucrează poetul", pe care l-a turnat apoi în "forma" specifică poeziei sale, în simboluri. A ajuns la profunzimea cercetării și cunoașterii. Acolo nu a existat nici o inerție, acolo a existat doar Iubirea. A atins această stare a ființei, Iubirea este spațiul și timpul inscripționate în suflet și măsurate cu cantitatea de Iubire din el. Aceasta și explică de ce noi, fiecare, divinizăm sufletul. A fost Ideea lui cea mai frumoasa. Nichita trebuie înțeles ca valoare a ființei sale, a ființării sufletului cu care a amprentat poezia. Aceasta explică și perenitatea spiritului său. Este condiția de geniu, geniul poetului neînțeles. Nici nu se poate reuși înțelegerea la o așa anvergură a spiritului. Înțelegerea instantanee se produce când ne întâlnim cu alții în același timp și pe un plan identic al ființei. Ține de nivelul evolutiv, ține de conștiința sinelui fiecăruia. Poetul Walt Whitman, a spus odată : "Așa cum sunt, întreg, nu mă cuprinde spațiul dintre pantof și pălărie". Toată viața lui a fost un reporter de mâna a doua, care nu compusese niciodată versuri. Dar iată că a venit o zi, în care el a devenit poet, poet genial! (Walt Whitman). Această metamorfoză este descrisă de el astfel: "Într-o bună zi m-am intins pe iarbă, mi-am desfăcut brațele și am privit Cerul. Și dintr-o dată m-am pătruns de sentimentul că sensul existenței întregului univers este iubirea". A fost experiența întâlnirii cu sinele lui profund. Iar acest moment este când știm, când simțim că suntem noi înșine fără nici un compromis, goi din punct de vedere psihologic în fața a ceea ce se poate numi Cosmos, Absolut, Dumnezeu. Este o întâlnire tulburătoare care te face să devii conștient de natura ființei tale. De dubla ei natură : existențială, care privește eul istoric și circumstanțial și esențială, cea care privește ființa profundă legată de Ființa lui Dumnezeu. Toți o avem în decursul vieții prin evenimente fericite ori nefericite, ori ambele. Depinde ce facem fiecare din această "întâlnire".
Marele nostru poet, Nichita Stănescu, a știut, a simțit și a reușit. "Chiar, da ?" Chiar, da!
Altfel, nu ar fi existat poezia, nu ar fi existat "Ars Poetica", nu ar fi existat nici "Lauda Omului" care conține în ea toată metafizica lumii.
Ce bine că este Nichita!

Nella

Nella discutând despre Nichita

Nichita, a explicat, aici, intr-o "viziune a sentimentelor" sale. Si este normal, la constiinta sinelui sau, si mult extinsa in constiinta sinelui altuia, Nichita, sa ne surprinda pe toti. El a lucrat cu simbolurile. Nichita a fost "şamanul". Samanul vede spiritul, si devine spirit, "devin ceea ce sunt." Te vezi pe tine, si ceea ce vezi vei deveni. Cand iti vezi asemanarea, si te percepi astfel, este cea mai mare fericire. Dar cand iti vezi imaginile tale, care au luat fiinta inaintea ta, si care nici nu mor, nici nu devin reale, cat de mult vei avea de indurat. Dar Nichita a inteles altceva. Ca de la el a pornit totul si in el s-a largit totul. Despica un bustean, si sunt acolo. Ridica piatra, si sunt acolo. Despica piatra si sunt acolo. Cu acestea toate, ne-a atras atentia. Nu numai cu "coasta". Stii cum este ? Ceea ce avem ne va mantui, doar daca o "scoatem" din interiorul nostru. Ceea ce nu avem in interiorul nostru nu ne va mantui, ne va distruge. Noi am venit la viata, si suntem intr-un exercitiu continuu de transformare, totul se schimba in permanenta trebuie sa fim adaptati in fiecare clipa, secunda, pregatiti pentru tot. Dar si pentru Tot ca Întregul fiintei. Dar avem o Inimă, "sa o intoarcem pe toate fetele", si sa ii primim in ea, pe toti care nu sunt langa noi, "îi pastram" astfel, îi "respiram" mai bine, si ii simtim mai aproape. Nu este tot una, si e greu, dar este ToT Unul, acum, sa "ma joc", si eu, cu cuvintele,,
Scumpa mea, ti-am lasat, pentru maine, de citit, Liviuta, si pana ne facem si noi mai "destepte". Ne fixam ceasul, si repetam in Gând pe Nichita, si ne aplecam asupra intelesului nostru. Inteles greu, un concentrat de Dumnezeu. Nichita, ne-a lasat Cuvantul, ca sa avem intuitia si despre "natura" lui Dumnezeu. Nu de alta, dar sa Îl intelegem si pe EL, si nu doar pe noi.

La mine, odata cu El, a venit si poezia. Dar la mine de micuta a venit Credinta. Poezia, am avut-o, ca stare, si nu preocupare de a crea arta ei. Livia, scumpa mea, similitudini, afinitati ale sinelui, ca preocupari, evident acestea le exprimam impreuna. Sa ne accesam "amintirea" care suntem de demult. Sa Îl aducem si pe Dumnezeu in existenta prezenta, in fiecare clipa, si in inima noastra. Aducandu-L, ne vindeca rana, "umbra" aceea pe care o aducem si nu mai stim de cand ni se trage. Ma refer ca aspect psihologic, si memoria stratificata a sinelui, spiritului, acea parte de "umbra", exista in fiecare. Nu stim nici de unde ne vine, ca timp, si cream astfel iluziile noastre. Si implicam egoul, el se apara. De voalul egoului, trebuie sa scapam noi. Sa fim simpli si normali ! Este starea noastra, este sinceritatea cu sinele. Cand ajungi sa iti cunosti sinele, intelegi, si elimini acea umbra. Anormalul este egoul. Doar o persoana inzestrata cu inteligenta emotionala poseda o buna perceptie, dar si o astfel de elasticitate a mintii. Cei care l-au cunoscut, pe Nichita, au realizat ca, "el fiind el" tot timpul si un om de spirit, nu mai stiau cand era "normal", cand rostea platitudinile cu care ei isi umpleau viata. Un om inteligent, spiritual, dotat si cu minte elastica, nu doar ca stie savura o gluma, dar o creeaza instant incat, sa o savureze ceilalti. Aici este frumusetea lui. Ceilalti rad, si este o deosebire mare, de "nuanta cenusie". Pe noi, ne diferentiaza felul "rasului", si care, nu ne este la fel. Un om normal este un om bun, si poate sa dezvolte spiritualul din el. Aici este smecheria, iar Nichita era astfel, smecheros de frumos. Dar foarte modest, iar modestia o gasesti la cei evoluati care au lucrat cu sinele lor.
Uite, cat este de frumos :

"Acum vin poetii incepatori cerîndu-i sa le fie naş si el le zice :
- Dragilor, eu nu va pot face scriitori. Nici despre mine n-as zice ca sunt foarte bun. Sunt numai bunuț. De ce aveti nevoie de o recomandare care nu e o prefață ci numai un "pupi dulce ?" :)
Dar altceva, iti spun, ca sa te frapeze, cum nu se cunosc oamenii, si pana cand nu "Sunt" ei. Si cum nu poti rezona in comunicare, evident si in intelegere, decat daca te situezi pe aceleasi "coordonate" spirituale. Aceasta nu tine de Latitudinea Nordica sau Longitudinea Estica,, tine de "loc", de "acasa", de inima, de suflet, scumpa mea.

"Student fiind, s-a dus emoționat, la Ion Barbu. Marele poet i-a cerut sa-si deşerte buzunarele. "Acum hai sa ne imprietenim cu manuscriptul" a zis, citind si recitind cu glas tare poeziile palidului ploieştean. In final, s-a rostit stupefiant :
- Se vede ca iubesti poezia, dar, dragul meu, asculta-mi sfatul :
lasă-te ! N-ai nici o picătură de talent, dar ştii, niciuna,,"
(Gheorghe Tomozei - "Album memorial Nichita Stănescu" Ediție. Bucureşti - Dec. 1984 )


,,, Si era cand marele matematician, poet, încă nu se descoperise ca Sine, era in timpul primelor sale poezii pitagoreic hermetizante din ciclul "Joc secund", si diferite mult de limbajul ultimilor poezii, si cand, marele poet, Ion Barbu a cunoscut "emoția", termia, sentimentul, caldura inimii,, si nu se mai tinea "după melci"
,,, studentul Nichita, cand a intrat la el, "emotionat", avea deja emotia estetica, profunda, pura, si care, vine din sentiment, si vine de foarte "de departe",,, vezi cate conexiuni putem lega daca suntem atenti la fiecare cuvant, eu atenta fiind, acum, la exprimarea poetului Gh.Tomozei. Sa fim atenti la cuvinte, conteaza enorm ca exprimare, si ca patrundere. Astfel ca, noi, de Sine, de Dumnezeu trebuie sa ascultam, in primul rand, sa Îl iubim din toata inima, astfel ne cunoastem sinele, pe noi, dar si pe ceilalti. De la Nichita, cu valoare de autenticitate, invatam enorm, invatam sinele nostru, si invatam sa ne exprimam frumos.
Nichita este un mare initiat, a patruns taina inaltei Stiinte Initiatice.
Este un mare vizionar!

Nella descifrându-l pe Nichita în poezia Anatomia, fiziologia și spiritul

Anatomia, fiziologia şi spiritul 

Nichita Stănescu 

Ia-mi creierul

în mâinile tale moi

şi înveleşte-mi-l

în osul luminii.

Prima mărime peste zero este infinitul,

peste nimic, -

totul.

Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii

eu sunt zeu cu putere

vai, numai de moarte.

Desigur, eu mă închipui furnică

pentru zeul meu

pe care totuşi mi-l pot imagina prin mântuire.

Desigur, şi zeul meu îşi are zeul lui.

Cum or fi fiind zeii zeilor

şi câtă despărţire de nefiinţă

va fi fiind între zeul zeilor zeilor

şi zeu

între zeu şi furnică

şi furnica zeul cui va fi fiind ea

şi zeul zeilor cărora

va fi fiind ea.

Toată mărturia e de faţă.

Semnul este; nu-l vedem.

Stăm pe un cap de zeu fără să ştim.

Mâncăm legea timpului

spunându-i sâmbure de nucă.

Necitită, ea poate fi mâncată.

Imaginea întregului

ar putea fi o falie în stâncă, -

dar necitită, ea rămâne doar prilejul,

trist,

al ruperii copitei unui cal

scăpată în ea.

Toată mărturia e de faţă.

Ar trebui nu ochi rotund,

ci vederea ca oul.

E literă scrisă de jur împrejur

cum aerul de jur împrejurul globului,

cum carnea de zeamă a piersicii

de jur împrejurul sâmburelui creieros.

Acolo, în locul unde,

deodată, se vede totul,

când

a vedea nici nu mai înseamnă

a vedea.

Trupul este făcut să fie mic.

Sarcina ochiului e să fie mic.

Sarcina ochiului e să vadă linia.

Cifra e făcută să fie

lipită din micime, pe nefiinţă.

Dar, vai, nu există mic,

nici micime nu este.

A fi mic, a fi număr,

a avea ochi

e numai o prăbuşire din infinit.

Un infinit care cade din infinit.

Prima mărime peste zero este infinitul.

Mai mare peste nimic este

totul.

Stăm pe un cap de zeu fără să ştim.

Viruşii stau pe noi fără să ştie.

Toată mărturia e de faţă.

Strig:

Nu ochiul trebuie deschis,

ci vederea.

Strig:

nu urechea trebuie ciulită, -

muzica lumii foloseşte urechile

cum cel care a băut

zidul sau trunchiul copacului.

Mă ridic şi spun:

dacă poţi, uită şi nu-ţi aduce aminte nimic

decât numai întâmplările tale şi atât,

nu-ţi aduce aminte nimic, mai ales legea uită-o.

Miră-te de tot ce ţi se întâmplă,

miră-te de tot ce vezi,

atâta timp cât ai să te miri

eşti salvat.

Amintirea te-a părăsit

şi nimic din începuturile lumii nu te mai

cercetează.

Ţine-ţi minte numai propriile tale întâmplări

căci te-ai spulbera mai repede decât

însuşi gândul spulberării dacă ţi-ai aduce aminte.

Moartea este prima amintire,

şi cea mai veche.

Amintirea lui nimic

amintirea lui nimeni

amintirea lui zero.

Ea e memoria.

Dar se şterge, se acoperă

cu sânge

cu miros de carne arsă

cu mirarea sângelui, numită groază

cu sunetul de nisip de clepsidră

al ruperii osului.

Atât îţi zic, miră-te,

atât îţi zic, urlă de durere.

Cine strigă şi cine zbiară, cine urlă

şi cine se vaită,

cine se-ngroapă în miros şi în putoare şi în

damf, în miazmă,

cine plânge

şi cine se sărează,

cine se amărăşte

şi cine se zguduie şi se hohoteşte şi se zbate,

cine se jupoaie, se rupe, se smulge

acela nu-şi aduce aminte de nimic

acela nu are memorie,

e ocolit de lege,

este.

Între mine şi tine

numai cuvântul, acest organ fioros

şi comun amândurora,

este.

Să-l rupem pentru linişte

să-l rupem pentru linişte;

lasă-mă înspre tine

lasă-te înspre sinea sa

de care eşti legat

cu un organ fioros

şi rupe-l!

Şi treacă o pasăre printre noi doi.

Ba nu, trece o pasăre deasupra mea.

E linişte, e o tăcere

în care se aud cifrele.

Aripile ei mari şi mov şi mov

ca de mâl transparent

abia se înclină

sprijinindu-se pe stâlpii aerului.

Ba nu, eu mă clatin atârnând

de capătul privirii mele

ca un spânzurat de frânghie.

Ba nu, trece o pasăre magnetică,

leneşă, statică

În linişte, când dă din aripi

parcă se deschid ferestre.

Ba nu, se aud cum se deschid ferestre

de parcă o pasăre moale

ar zbura leneşă.

Ba nu, se deschid ferestre şi o pasăre

Ba nu, aripa păsării parcă deschide ferestre.

E linişte, trece o pasăre

de parcă ar deschide ferestre,

aripile ei sunt

ferestre.

Da. 

Exista o "nebunie" atat de frumoasa in toata acesta cercetare, in acest serviciu si exercitiu al Cuvantului ! Ideea, purtată mult spre Inalt si impinsa pana la sublim, este condusa astfel încât să isi primeasca "deschiderea" in expresia de final : Aripa ! Natura aripii este insasi lumina, libertatea. Nichita este monumental, iar "Constructia" il fixeaza pe soclu. Asa a reusit geniul sau sa se transforme in Cuvant, Nichita, nu a fost doar o inscriptie pe "nisip", in "curgerea" sa. A trai libertatea, a o cunoaste, inseamna a te mira si a te minuna in permanenta de "Natura" lucrurilor. Natura fundamentala insista ca fiecare din noi sa învețe întâi lecțiile primordiale si numai dupa aceea sa treaca la cele care duc spre "fereastră". Toate informatiile primite prin mijlocirea simturilor sunt "materialul brut", asupra caruia lucrează mintea, modelandu-l si transformandu-l în opera de arta, Nichita Stănescu, a fost lumina care pătrunde ochiul ! Orice lumina care patrunde ochiul nostru "moare", pentru ca prin "moarte", prin intuneric, lumina ne permite sa "vedem". Ca o intreaga anatomie a fiintei suntem umpluti cu ceea ce trebuie sa moara in noi incat, sa avem constienta pamanteana. Un om obisnuit, nu poate vorbi "legat" de corpul sau fizic, de anatomie, de fiziologie, nu poate vorbi despre muzica sferelor si despre viata cosmica, decat daca a trait in sufletul sau acestea. Iar Nichita Stanescu si-a adus sufletul in acest "loc", in "tara" de origine, ca sa poata "vedea", si "s-a redat pe sine sieși" incat, sa poata Zbura ! Exersand sinele, Nichita, reușește sa explice acest concept sublim al interdependentei. Totul depinde de parte, partile depind de tot. Partea este una singura nu poate fi totul iar totul nu poate exista de unul singur. Totul intotdeauna va avea nevoie de parte, pentru ca fara parte nu va fi atât de bogat. Sa ne Imaginam pe Dumnezeu, pentru un moment, fara existenta Sa, atunci totul ar fi "nimic", ar fi un Pamant sterp. Dumnezeu nu poate exista fara Pământ si fara curgerea Lui in rauri, in oceane, in Soare si Luna, in stele, in munte si vale deopotriva, in stanca si floare,, in pasare, in om. Ar fi un pustiu, ar fi un desert gol. Are nevoie de acestea toate in fiecare moment al Lui, pentru ca, El nu este golit de toate acestea, si are nevoie sa sadeasca frumusetea peste tot. Are nevoie sa se faca inteles, iar noi in tot acest timp sa intelegem daruirea. Greu se rupe puntea acestui limbaj si comunicare nonverbala, iar adevarul nu se poate transmite. Unitatea este cunoasterea naturii iubirii. Sufletul nostru are nevoie de noi asa cum si noi avem nevoie de el. Trebuie sa existe aceasta demnitate a lui ! Nici Dumnezeu si existenta Sa nu sunt doua lucruri separate. Viata ca aspect al ei ni se arata prin latura ei exterioara. Natura noastra este "umpluta" cu tot ce este omorat in existenta pamanteana. Noi omoram totul incepand de la eternul luminii in jos, astfel ca natura umana este umpluta cu moarte. Corpul nostru omoară aerul, omoara apa, omoara raza de lumina, omoara caldura, omoara iubirea, omoara tot ce patrunde in el. Noi omoram in minte tot, pentru ca nu mai avem memoria Cerului. Zeii nostri sunt creati din frica. Noi le dam acestora forma si viata, dar acest lucru arata totul despre noi, si vorbește despre noi si nu despre Zei. Si nici despre Zeii Zeilor Zeilor nostri. Atunci chemam, "strigam", "urlam", din rasputeri Cerul, pentru ca el sa deosebeasca Pământul, sa numeasca materia pământ, materia apa, materia aer, materia căldură, principiile elementare. Existenta nu este posibila decat gratie Iubirii. Doar prin aceasta intelegere, prin intelepciune, putem vorbi apoi despre eternul căldurii si Luminii Sufletului. Dincolo de eternul iubirii este si eternul vietii ! Nichita a înțeles profund existenta dar si "esenta tare" a sufletului. Pe Dumnezeu il poti vedea manifestat si cateodata nemanifestat. Cateodata ia forma si cateodata devine fara forma insa este tot timpul acolo. Cand Dumnezeu respira, existenta este, iar cand inspiră existenta dispare. Din nou expira, iar existenta se manifesta. Sa inspiram frumusetea si sa expiram tandrețea ! Iar in acea pauza dintre doua respiratii sa invatam sa si "murim". Aceasta este Viata, ea nu este o "sugrumare". Dar oare ce face Dumnezeu in acea pauza dintre doua respiratii ale ființei umane ? Cred ca si EL se mira si se minunează de ce vede in noi. Ba nu ! Cred ca, atunci, Dumnezeu, mai si clipeste.

Nichita este înalta inițiere! Am vrut să exprim si aceasta "parte" de descriere poetica, legata de fiinta, care este reprezentata de acel "nimic". "Nimicul" nu inseamna chiar "nimic". "Nimicul" reprezinta sfera, si semnifica spiritul, sinele (lumina si intunericul), este si cercul, este si cifra "zero." Aceasta cifra, stim ca inseanma nimic, știm ca in sinea ei, nu are valoare. Confera insa o anumita valoare numarului langa care este atasata. Intr-o anumita dispunere, intr-un anumit mod, cifra zero poate influenta, poate astfel modifica mult rezultatul, structura numarului. Cuvântul in vers, descrie structura ființei si a sinelui nostru. Astfel, toate "operațiile", "calculele" pe care le expune poetul sunt cele grele, din matematici "superioare", sunt "functiile" acestea implica liberul arbitru. Tin de Spirit, de zestrea ancestrală a fiecaruia, cu "conținuturile" si materialul spiritual. Tin de sinea noastra, de suflet, acolo este si esenta noastra tare, samânta, sîmburele,. Tin de "Anatomia si fiziologia" fiintei fizice, corporale, de inima si minte, de creier, si de toată tesatura acestui complex organic si constituienti corporali. Si semnifica partea "moale", "pulpa fructului" care este încadrată în "coaja" ei. Acestea sunt si "instrumentele de lucru" ale sinelui nostru. Sinele nostru incorsetat in corp material vine astfel la aceasta existenta, una efemera. Isi propune sa invete si sa realizeze scopul sau evolutiv, menirea. Invață astfel să crească în iubire. Suntem "fructele" lui Dumnezeu si ale Iubirii Sale. "Chiar da!" Daca mai esti si poet, este rau de tot !:) Natura poetica ca sa poata fi inteleasa are nevoie in plus cunoasterea "matematicii stelare". Daca acelei sfere ii fixezi si un punct central, deja avem Soarele ca simbol esoteric, astrologic. Acel punct este Centrul fiintei, este samanta. Daca aceasta sfera, (cercul) este impartita in mod egal in doua parti constitutive, intrinsece care formeaza unitatea sinelui, avem si o reprezentare a sinelui nostru. Astfel, jumatatea alba -Yang, Soarele, spiritul, focul, arsita, caldura, Lumina, Ziua si jumatatea neagra, Yin, Luna, inspirația, intuitia, visarea, emoția, mareea, schimbarea, raceala, frigul, Intunericul, Noaptea. Lumina si Intunericul sunt prezente in fiecare din noi, sunt prezente in sinele nostru viu, este un principiu, o legitate a lui Dumnezeu care guverneaza toata creatia Sa. Ele sunt complementare, dar in aparenta ne apar a fi in opozitie, in contradictie, in conflict. Dar nu este asa. Trebuie sa se realizeze reconcilierea lor, fara a se opune rezistenta. Sa le lasam sa se manifeste fiecare pe rand. Aceasta nu inseamna ca partea nemanifestata nu este acolo. Ba da, este, ea doar asteapta sa ii vina randul sa se manifeste din nou. Cand Soarele dispare de pe bolta cerului, apare Luna, nu se intampla nimic de neinteles,, Aceasta miscare a lor se produce intr-o liniste perfecta. Ea asigura echilibrul, armonia si ordinea. Nichita descifreaza semne, insemne ancestrale, simboluri, numere, nume, culori, esente ale geometriei in manifestare. Omul poate fi in acelasi timp distrugător dar si creator cu o infinitate de astfel de posibilități care se pot si multiplica mult, acest zero, "nimicul" le multiplica. La baza este cunoasterea de sine, care nu inseamna nimic daca nu exista disponibilitatea ființei pentru aceasta interogare a sinelui. In memoria sinelui nostru este inscrisa istoria sufletului si de care nu ne amintim in mod constient. Este inconstientul vast, nevazutul, intunericul in care inaintam spre lumina si extindem intelegerea fiintei noastre interioare. Daca peste acest "nimic" de "inceput" al nostru, care este sfera, cercul, este cifra zero, care este un zero mai mare, cu continuturile originii si istoriei sufletului nostru milenar, punem deasupra un zero mai mic, cel individual, personal pentru evoluția in aceasta existenta pamanteana, se formeaza cifra 8 cu simbolistica lui. Este o cifra de mare Forță spirituală. O asezi altfel, iar din aceasta pozitie se poate observa, ea semnifica infinitul. Depinde de fiecare "ce punem" acolo, cum dispunem acest "nimic" mai mic personal peste "nimicul" mai mare cel istoric de origine. De inceput, de "moarte", de dupa "moarte" care este si una fizica dar si una spirituală (cerințe pentru aceasta viata), de creștere evolutiva. In Kabala exista acest interes pentru des-cifrare si este in sensul studierii numerelor, ele sunt "vii", ne "lucreaza", ne influenteaza viata, destinul in simbolistica evolutiva. Il gasim in Tibet sub forma rotii cu 8 spite in care Energia, de natura masculina se uneste cu Forta, de esenta feminina. Astfel se regaseste legatura dintre fortele solare de evolutie si cele lunare, care se mentin in sfera incarnarilor spiritului nostru. In invatatura fundamentala a lui Buddha numarul 8 este identificat cu energia de creatie a Lumii, Energia psihică, cea mai mare dorinta, prin care mentalul, mintea si inteligenta noastra se transforma continuu pentru a-si crea propriul sau univers si de a-si realiza visele (visurile) Aceasta îmbogățire a realității de către spiritul uman constituie un fel de "păcat fundamental" al celor care locuim Pamantul. Am pierdut constiinta de lumina, nu o mai avem in "vedere", nu mai avem nici aceleasi resurse de "odinioara" pentru a ne afirma existenta, decat proiectarea dorintelor in spatiu pentru a crea devenirea personala. Natura de inertie a mentalului, a mintii noastre, conduce intotdeauna la crearea viitorului pe baza trecutului. Fara a fi interesati de dimensiunea noastra cosmica, spiritul nostru care este "rupt de originile sale", pune in miscare ciclul Eternului Inceput. Iar aceasta cifra sacra 8 simbolizeaza raporturile noastre cu viata, sexualitatea, puterea, distrugerea si transmutarea conștiinței. Este locul de suferinta unde se "moare bine", este locul lui Phoenix, in care fiinta este "arsa" de propria dorinta si care renaste fara incetare din propria cenusa. Este o cifra esoterica care este asimilata, ii este atribuita, de invatatura inalta initiatica, Vulturului. Un loc greu, de penitenta, de purificare, trait in liniste, in solitudine, unde se avanta doar forta, curajul inimii si inteligenta. Unde se atinge inaltimea Cerului prin scufundare in adancimea oceanului sinelui. M-am si exprimat astfel, exista o "nebunie" frumoasa in aceasta idee transpusă în cuvintele poetului si pe care, a manifestat-o in intreaga sa fiinta. Nichita, a avut un cap frumos, inteligent emotional, doi ochi minunati, si o "privire" impecabila îndreptată spre Cer. Dar cat ma mai minunez de fiinta lui Nichita ! Doamne, cate i-au mai trecut prin cap, dar si cate i-au mai intrat in cap prin acei "ochi ca astri", ca asimilare de cunoastere, ca transformare spirituala a fiintei sale, ca transcedere, ca inițiere. Nu este usor, dimpotriva, este un proces dureros ! Forta creatiei Cuvântului este imensa la Nichita Stanescu. Si il iubesc !! Eu am si râs, am zambit desigur la inceputul lecturarii acestei postari, Nichita incepe exemplar sa "ordoneze" si incepe cu capul : "Ia-mi creierul,, si inveleste-mi-l in osul luminii,,", in esenta "sâmburelui" :) ,, dar mi-am amintit, instantaneu, ceva similar, ceva extraordinar de dragut. Imi amintisem aceasta: Aristotel se plimba pe plaja, intr-o dimineața la rasarit, cand a întâlnit un om care avea aerul unui nebun. Facuse o gaură in nisip si cara cu lingura apă din ocean, intr-un du-te-vino neintrerupt. Filozoful s-a apropiat de el si l-a intrebat: "Ce faci aici?" La care omul i-a raspuns astfel : "M-am hotarat sa golesc tot oceanul în groapa asta". "Ai innebunit?" l-a intrebat filozoful. "Cu lingurita asta?" "In gaura asta?" "Oceanul asta imens?". Nebunul a izbucnit în râs și a spus : "Eu credeam ca tu esti nebunul, nu eu. Am inteles că vrei sa stii ce e adevărul etern. Vrei să il cuprinzi in capul asta mic? Care din noi doi e mai nebun?" Dar pe filozof chiar l-a socat intelepciunea acestui om. Dar asta este, adevarul socheaza, niciodata nu vine cand il cauti. Nu vine "cand iti alergi sinele" (Nichita a si spus asta, intr-un alt context). Vine adevarul la tine, vine informatia creatoare pentru fiinta personala, si vine in tot acest timp cu care "curgem". Pana atunci "trebuie sa te miri de tot ce ti se intampla, de tot ce vezi", desigur, astfel, "te salvezi". Înțelegi mai bine si corectezi între timp. Esti astfel si foarte atent, imbogateste mult si memoria, dar si percepția. Atunci nu vei mai fi o groapa in nisipul din apropierea oceanului ci oceanul va fi ca o mica groapa in apropierea ta.

Nella, poposind la poezia lui Marius Robu

Surori de anotimp

Bună dimineaţa, îngheţată floare!

Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit

S-aduci mai devreme primăvara care

A venit şi totuşi încă n-a venit?

Bună dimineaţa, floare de ce-ai fost!

Mi se pare mie sau regreţi acum

Că venişi pe lume când fu ceasul prost?

Ultimu-ţi, se pare, fu şi primu-ţi drum.

Bună dimineaţa, sora mea frumoasă!

N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;

Eu sunt iarna care s-a întors acasă

După ce plecase. Ne compătimim?

Este stralucitor, poetul M.R., o priveliste deosebita, este un poet al realitatii si ordinii cosmice, si totdeauna in stare sa cuprinda ansamblul ei si sa explice ! Natura este mai inteleapta decat omul. Exista totusi ceva pentru care noi nu avem sprijin, si daca ne gandim la garantia adusa prin realitate. Si este un lucru de o importanta capitala pentru viata sufletului. Este suficient un singur cuvant ca sa simtim imediat ca in viata exista ceva pentru care avem nevoie de o astfel de garantie. Oricat de putin am sti sa gandim, sa simtim in sensul inalt al acestor termeni sau in sensul acestei expresii "Ne compatimim ?", adevarul este mai important pentru sufletul nostru decat realitatea exterioara. Idealul nostru inseamna ceea ce hraneste interiorul si ceea ce ne face viata pretioasa si iubita. Ca oameni, zadarnic cautam ceva care sa ne dea o realitate sigura. Adesea, deja cand privim planul fizic, ne gasim sufletul, cu idealismul lui, intr-o situatie disperata. Privirea nu gaseste binele, dar nici momentul lui, pentru ca este superficiala, iar mintea ("ceasul rau") este in captivitate. Eul poetic, explica minunat aceasta ! Nu putem sa vedem si sa ne spunem ca suntem promisiunea noastra viitoare. Fiindca o astfel de garantie, cel care gandeste si simte real nu o poarta in sine. Este idealul si care, este important pentru suflet (parte din sine). La poet exista acest "tablou" al vietii si unde este "intretesuta" lumea sufletului, o explica si titlul poeziei. Natura este inteleapta, deoarece, in natura nu exista nici un fel de conflict de interese sau opozitie. In "natura" din noi, in "natura sinelui nostru" exista acest conflict interior (lumina si intunericul), si care, necesita in permanenta reconcilierea. 

"A compatimi", este a reconcilia, este de a accepta diferentele, si este empatia. Si nu inseamna deloc a-i cere celuilalt ori a-l determina sa fie ca tine. Nu ! Este de a-l intelege ca "esenta", este de a-l intelege cum este el, este de a-l intelege de ce este astfel cum este. Etapele de "anotimpuri", de "cicluri" de viata, de momente, toate, ale ei, clipa ca atare, sunt procese care necesita sa fie traite. Implica schimbarea, transformarea, intelegerea, si care, isi gasesc expresia plastica : 

"Ne compatimim ?" Natura omului ca si natura inconjuratoare sunt perfecte, sunt rodul creatiei lui Dumnezeu care este perfectiunea, si toate sunt in logica Lui. O prima cunoastere a noastra este cunoasterea senzoriala si emotionala. Iar sentimentul de bunatate, de bunavointa, de compatimire, de grija, sentimentul de iubire, sunt principalele conditii de adaptare a noastra la viata inconjuratoare, conditiile de "mediu". Am venit pe Pamant pentru suflet, am venit pentru intelegerea lui, pentru maturitatea sentimentului si a emotiei. Dar viata are o latura pe care noi o ocultam, este conditia noastra umana, este "necunoscutul", si ni se pare greu de "cunoscut". In suflet, nu exista nimic de la sine inteles, este ca schimbarea anotimpurilor, si este sa te adaptezi la circumstantele modificate. Uite, Florin, un citat, si care, mie mi-a placut foarte mult, si este la tema :

"Cand ai ajuns la capatul a ceea ce ar trebui sa stii, esti la inceputul a ceea ce ar trebui sa simti." 

(Khalil Gibran, "Nisip si spumă")

O scurtă incursiune în metafizică împreună cu Nella

Iti multumesc, din suflet, pentru estetica filei tale ! Adina, esti o fiinta fascinanta, cu un scris de exceptie, te prezinti cu intentia pastrarii autenticului. Esti frumoasa, cu atata sensibilitate apuci mana cititorului, eu m-am aplecat de fiecare data asupra scrisului tau cu mult respect, si iubire de tine, te simteam te vedeam aproape, nu exista "Distanta" ! Esti poezie, muzica si culoare. Povestea cu "Cercul" o cunoastem. Iti spun alta cu privire la spatiu, si lumile n-dimensionale. Daca ne facem o reprezentare, o imagine simpla, daca ar exista o lume cu doua dimensiuni, plana, atunci un cerc ar fi vazut de catre cineva, de acolo, ca o linie. Daca cineva de acolo ar reusi sa se ridice in tridimensional, abia atunci ar observa figura completa. Acea entitate ar fi numita in lumea sa ca o entitate initiata. Cine din lumea sa ar crede-o, nu poate sa demonstreze decat fiecare prin el. Dar chiar si asa, nu ar avea comparatie in lumea sa pentru a descrie ce a vazut. La fel cineva din tridimensional daca ar reusi sa treaca (si numai mental) intr-un univers cu mai multe dimensiuni, nu prea ar reusi sa descrie ce a vazut, pentru ca nu ar avea termeni de comparatie in tridimensional. Si nici nu ar putea patrunde acolo cu instrumentele specifice lumii tridimensionale. Dar omul are corpuri superioare corespunzatoare lumilor subtile, cu fiecare corp poate patrunde in lumea specifica. Metafizica patrunde in toate domeniile, ea face parte din viata noastra constienta, ar putea crea un proces, nu in mod facultativ, ci in mod necesar. S-a facut inca din vechime o paralela intre notele muzicale si numere. Astfel daca luam o "coarda" de o lungime oarecare, se obtine cu ea un sunet, iar cu jumatatea lungimii acestei coarde vom obtine un sunet cu o octava mai sus. Cu jumatatea jumatatii obtinem un sunet cu o octava mai sus, si asa mai departe. Daca notam cu "l" lungimea corzii si sunetul obtinut, astfel va fi "do de jos", atunci la l/2 din lugimea corzii vom avea sunetul "do de sus". Celelalte sunete muzicale ale gamei vor avea valori cuprinse intre acestea doua. In orice mod obtinem un sir,,, si vom observa prin calcul ca toate celelalte sunete ale gamei se pot exprima matematic in functie de nota "fa" care nu este altceva decat media aritmetica intre "do de jos" si "do de sus", numarul 3/4 asociat ei reprezinta cvarta. Daca la aceasta coarda am face sa vibreze doua treini, am obtine cvinta, deci un sunet la o cvinta superioara fata de sunetul produs de o coarda intreaga. Numerele spirituale au peste tot o tot mai mare importanta. Numerelor li se atribuie cate o litera. Literele numelui tau, vocalele si consoanele din numele si prenumele tau, au un anumit tip de vibratie.
"Tu m-ai chemat" si imi trebuie o eternitate sa o petrec cu tine !
Consideratie pentru fila ta, pentru toti prietenii tai minunati, Adina Velcea !
do :) do :)

Comentariu Nella la scurta prezentare a marelui Nichita Stănescu

Multumesc, Adina ! Este atat de superba realizarea, expunerea, selectarea, prezentarea si interpretarea de carte de poezie, cartea de re - citire ! Dar esti minunata, te-am cuprins in "respirarile" mele cu nesat, si pe Nichita ! Aceasta inseamna ca Îngerii nostri se iubesc, Adina :) Ai ordonat minunat, ai reprodus diversitatea, sub forma dimensiunii poetice a lui Nichita. Insirarea a ce s-a petrecut in spatiul si in timpul sau, de-a lungul unui fir, firul povestirii, si cu care viata sfarseste a se confunda, este atat de sensibil traita de tine. Nichita nu s-a comportat ca majoritatea poetilor, in scrisul sau, si este greu de descifrat ca simboluri ale initierii, cosmice, abstracte, si in raportul fundamental cu el insusi. Si incat sa ne lase impresia ca viata isi urmeaza "ața" si te tine la adapost. Viata lui, a avut o estetica aparte, si a fost incercarea de "A fi ! A fi ! A fi !" cu disperare a exista peste limite, tristete, nenoroc, fericit, Nichita, prin Poezie, si "Natura lucrurilor". Iar eu despre aceasta doresc sa atasez, decat foarte putin.

"Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă"
Nichita Stănescu

A fost Îngerul ! A fost vartejul dintre doua lumi. Un flux gigantic de informatii l-a asaltat prin ochii lui atat de frumosi. A functionat cu al saselea simt care le reuneste pe toate celelalte. Este experienta unei perceptii senzoriale nefiltrate de minte. Suntem pregatiti sa ne-o asumam fara a fi puternic afectati ? Nu ! Atunci, din cand in cand, trebuie sa plangem. Nichita ramane magul care ne-a oferit bagheta cu care sa simtim, si sa intelegem durerea existentei pe Pamant. A fost o tesatura fina "de ochi si limba romana" ! A intruchipat zborul, interactiunea ideala intre tiparul celest si cel personal intr-o fiinta umana suspendata intre Cer si Pamant. O personalitate care actioneaza ca un intermediar intre doua realitati ale existentei. La modul ideal, intr-o persoana perfect echilibrata, aceasta ar trebui sa rezoneze ca raspuns, ca opozitie, reactie la divinitate. Nichita a venit pe Pamant cu misiunea de a fi creator. Nu a fost creat pentru munca de rutina, aceasta abrutizeaza si distruge sufletul si sensibilitatea. Subconstientul, tiparele celeste si energiile personale sunt in afara timpului. Individualul este constiinta fiintei umane, neatente la fortele subconstiente care determina viata, si care, se poate modifica in fiecare moment. Personalitatea, fiinta noastra, este reprezentata de Soare, este stralucirea, lumina, caldura, arsita, este efemera, asa cum sunt toate momentele pe care le percepem ca timp liniar :
"Lumina soarelui este orbitoare, dar atat. Adevarata lumina nu este nici macar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-si mai aduce aminte de sursa ei. N-ai cum sa te feresti de ea."
N.S. "Testament"
Experienta de viata este reprezentata de Luna, este intunericul, si este vastul Inconstient, cu Subconstientul sau, iar el va avea intotdeauna ceva de spus, de comunicat. Iar Sufletul este stapanul care isi permite astfel sa functioneze "natural" :
"Nu se face niciodata seara decat pentru prosti. Rasaritul stelelor este mult mai maret dacat rasaritul soarelui !"
N.S. "Testament"
Noaptea, este datatoare de lumina ! Cel care patrunde intunericul, interiorul, este vazatorul, el intra in esenta fiintei. In Noapte, cand privesti stelele privirea se intoarce in interior. Lumea dispare iar daca aceasta este moartea, cand tu te afli in starea calma, beatifica, cu gandul, cu visul si speranta, sau frica cu raceala, frigul, inghetul indus de incertitudine, si nesiguranta, dar si intr-o inspiratie creatoare, inseamna ca moartea valoreaza cat mii de vieti :
"Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă ;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă !"
Poetul a trait asemenea experiente, iar faptul ca nu a pierdut contactul cu realitatea, este ca in toata aceasta "ardere" a sa nu a suferit de lipsa emotiilor si a motivatiei. Limbajul este neputincios atunci cand se patrunde in lumea unicitatii si a unitatii. Limbajul are sens doar cand te afli in lumea dualitatii. Ceea ce poate fi spus nu poate fi adevarat, ceea ce este adevarat nu poate fi spus. Si Nichita a gasit astfel "Necuvintele". Mintea si Gandul, este partea cea mai fina si subtila a corpului, corpul este partea cea mai grosiera a mintii. Subconstientul, sau taramul memoriei personale, este construit din reactii la momentele pe care le numim experienta. De acolo reverbereaza trecutul si ofera impresii, emotii care se repeta, si este dificil sa creezi experiente. Dar cand esti constient de sine, iar Nichita avea aceasta constienta a sinelui, ai o stare de fiintare, te cunosti, stii perfect ce iti doresti, si nu de nemanifestare sa astepti ca totul sa se intample, esti lucid, atunci, te poti observa perfect :
"Deodata, am simtit nevoia sa-mi iau viata de la inceput. Un ceas greoi si butucanos, cu sonerie, batea familiar si indepartat langa patul meu tare de azbest. Se intunecase in ferestrele camerei mele, se intunecase pe dupa plopii canadieni ai blocului nici nou nici vechi, se lasase seara la etajul patru si ma intindeam linistit si indiferent ca intr-o gara in care coborasem tocmai si din care in egala masura as fi putut pleca spre mare sau, as fi putut pleca spre munte sau as fi putut ramane locului. Eram neobisnuit de linistit, nedator nimanuia cu nimic, nici chiar mie insumi, pana intr-acolo incat, de vroiam sa-mi misc mana, mi-as fi putut-o misca, daca n-as fi vrut ca sa mi-o misc nu mi-as fi miscat-o si in genere de-as fi vrut sa adorm as fi putut adormi si in genere, in afara de mine insumi care-mi eram mai mult sau mai putin indiferent, nu aveam nimic altceva,, Era in toamna lui noiembrie 1979 cand ,,"
Nichita Stănescu "Capitolul I", comunicat de Dora Stănescu.
Este foarte important sa cunosti fortele unui moment si sa creezi cu viata. Daca fiecare moment este diferit, pentru ca asa este, o parte din capacitatea de a ramane in echilibru depinde de adaptabilitate. Adaptabilitatea este abilitatea de a raspunde inspiratiei si de a utiliza aceasta inspiratie. Universul sau interior descrie intensitatea trairilor emotionale, afective, ratiunea, logica, inteligenta, nivelul sensibilitatii, instinctul-temperamentul, energia, dar si calitatea acestor trairi. Forta mentala, gandul, talentul, intuitia i-au fost extraordinare incat a creat Cuvantul ! Exista expresia, se mai spune, ca nu este nimic nou sub Soare. Defapt nimic vechi nu este sub Soare. Doar ochii se obisnuiesc cu lucrurile, atunci nu mai este nimic nou. Sufletul frumos care a fost, Nichita, s-a putut mira, deoarece ochii lui au fost mereu proaspeti si noi, totul era o lume noua, o dimensiune noua. Daca ai ochi, priveste. Acestei insistente, Nichita, i-a permis sa devina o atitudine permanenta. Sa vezi bine, si sa fii eliberat de povara, de mizeria, de intunericul si suferinta experientelor acumulate in trecut. Sa il arunci in fiecare moment, sa te afli in afinitate cu prezentul. Sa te uiti intotdeauna de doua ori, a doua oara vezi corect, scapi de "orbire", intelegi atunci si ca, "Nu poti pasi de doua ori in acelasi râu" (Heraclit), pentru ca Viata este un flux in permanenta curgere. Nimic nu este static. Cuvintele sunt clare, logica este clara, dar nu si viata. Inima atinge realitatea intr-un mod intim, si pierdem realitatea deoarece alegem claritatea telului nostru. Trebuie sa ai niste ochi inocenti, sa fii plin de candoare, sa fii pregatit sa patrunzi ceea ce nu cunosti. Iar ochiul nu se poate uita in acelasi timp in exterior si in interior, dar privirea se poate indrepta, concentra, si este atenta alternand, astfel. Poti vedea "zidul" si "Construcția" cum arata din exteriorul tau dar poti vedea cum este atunci cand te situezi in interiorul "zidului" :
"- Dar tu, dar tu ce faci ? zise Îngerul
- Ce sa fac,,, trec !" Si te intorci mereu, la Centrul tau, si astfel cunosti. Cand esti inradacinat in tine, cand stii cine esti, cand iti cunosti fiinta si iti cunosti Sinele, nu te mai poti agata de nimeni. Aceasta nu inseamna ca nu iubesti. Impartasesti ceea ce ai din abundenta, si doar atunci este posibila daruirea iubirii inimii. Atunci reusesti sa comprimi Timpul, Timpul este Iubire, Iubirea este Eternitate.
"Ideea" lui Nichita despre Iubire, l-a facut Frumos. Era defapt starea iubitoare a mintii, Iubea Iubirea, iar aceasta era ca o respiratie elevata a sufletului. Si nu constituia niciun efort, totul era de la sine natural. Aceasta da prospetime privirii, iar ochii devin inocenti. Acesti ochi inocenti pot vedea cu adevarat. Doar acesti ochi pot patrunde in lumea interioara. Si doar aceasta privire poate observa prezentul si atunci va intra in existenta. Aceasta patrundere, de geniu, a fost dubla : a patruns in totul, in "Natura lucrurilor", in esenta oricarui lucru, a patruns si in Sinele sau, deoarece prezentul era deschiderea, era "Fereastra", ea era Aripa !
",,,Caci frumusetea lui Nichita venea de departe, de foarte departe. De aceea nu se lasa adumbrita de nimic,,, umbre - umbre de mahnire treceau peste zambetul lui mirat, dar zambetul lui nu intelegea sa se spulbere, pentru ca deschiderea larga a fapturii lui nativ generoase nu era, pur si simplu nu era facuta pentru inchidere. Adica pentru refuz. Caci masura lui era o masura de inger, careia masura noastra omeneasca nu are cum i se potrivi ,,," ~ Mihai Şora
Te imbratisez, din suflet, Adina, cu Îngerul !